SOV din pușcărie despre cum Kovesi a ascuns dosarul furtului Realității TV și dezvăluiri despre sociologul Pieleanu

Realitatea TV – Trustul care mi-a aparținut și care mi-a fost furat prin falsuri de cuplul de infractori Cosmin Gușă și Maricel Păcuraru, în timp ce mă aflam în detenție. La plângerea mea penală făcută la DNA, procurorii au stabilit, pe bază de probe irefutabile, furtul și complicitățile din justiție, și nu numai, care l-au facilitat. Asta se întâmpla ACUM MAI BINE DE 4 ANI. Când mi l-au furat, trustul avea datorii de 5 milioane de euro la furnizori, 25 de milioane de euro către mine și 3,8 milioane de euro de încasat din publicitate. De atunci și până acum datoriile trustului au crescut imens. Este evident că protecția și sprijinul securiștilor sunt vitale pentru infractorii mai sus pomeniți. (Apropo, d-na Kovesi, cum se mai simte dosarul ăla, e bine, e sănătos?, scrie pe blogul său omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, afat în prezent în închisoare.

Campionii discreditării acestei științe sunt domnii Dâncu și Pieleanu. Primul, un profesionist cu metafizică dar implicat până peste cap în jocuri operative cu securiștii, și-a abandonat statutul, punându-se în slujba unor tipi cu neuronii aflați în comă alcoolică, și aici mă refer la Maior și Băsescu. Al doilea și-a construit reputația lipindu-se de Antena 3, unde își prezenta rezultatele unor sondaje iluzorii, făcute pe colțul mesei, ori inspirându-se din cercetările făcute de institute serioase, gen IMAS, CURS, INSOMAR. Atunci când erau exit-poll-uri, copia pur și simplu rezultatele date la alte televiziuni de către institute de cercetare, lucru dovedit de întârzierile de câteva zeci de secunde la care apăreau rezultatele lui. La ultimul exit-poll treaba a făcut-o CURS-ul, el nefăcând altceva decât să-și aroge meritele. Fără altitudine intelectuală, fără simțul penibilului, fără o educație solidă, domnul Pieleanu nu este altceva decât un produs media de proastă calitate. Îmi este antipatic!, mai spune Vântu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare