Emisar al Papei în Rusia lui Putin

„Merg în Rusia în calitate de colaborator al Papei. Un colaborator al celui care vrea să construiască punți pentru a face să crească, în lume, capacitatea de înțelegere reciprocă, de comprehensiune, de dialog. Pentru a construi un climat și un mediu de dreptate și de pace”: a declarat cardinalul Pietro Parolin, secretar de Stat, referindu-se la călătoria pe care o va efectua în Rusia, în luna august, programul vizitei prevăzând și o întâlnire cu președintele Vladimir Putin, transmite Radio Vatican.

„Mă voi lăsa călăuzit de Duhul Sfânt”, a spus cardinalul într-un interviu pentru emisiunea „Francisc. Pontif al dialogului”, al canalului Rai Vatican. „În cazul Rusiei” –  a explicat cardinalul Parolin – „a construi punți înseamnă exercitarea relațiilor bilaterale existente deja, ce privesc activitatea Bisericii Catolice și dialogul cu Biserica Ortodoxă. Însă, în contextul activității internaționale în care Rusia are o prezența mai activă, vor fi discutate și alte teme, precum situația Orientului Mijlociu, a Siriei sau a Ucrainei, țară pe care am vizitat-o anul trecut.”

Oprindu-se asupra activității diplomatice a Sfântului Scaun, pe care papa Francisc o dorește „integrată în realitatea acestei lumi”, în care „sunt necesare eforturi pentru realizarea păcii, a dreptății și a dezvoltării”, cardinalul secretar de Stat a amintit încă o dată că „dialogul înseamnă întâlnire, cunoaștere, înțelegere; înseamnă să te pui în locul celuilalt, să-i înțelegi punctul de vedere; să găsești spații ale coincidenței și colaborării”.

„Papa încearcă să deschidă noi căi de fraternitate, prin atingerea inimii omului, insistând mult pe convertirea personală și pe semnificația milostivirii, ce pot avea și un efect terapeutic în relațiile dintre persoane și dintre țări”, a explicat totodată cardinalul Parolin.

„Dărâmând zidurile indiferenței, pontiful face să crească noi spații dedicate întâlnirii și colaborării, pornind de la cei din urmă, de la situațiile de sărăcie materială și spirituală”, a mai spus cardinalul secretar de Stat în cadrul emisiunii „Francisc. Pontif al dialogului”, realizată de canalul Rai Vatican.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare