DNA a uzurpat peste 9000 de acte materiale

Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut hotărârea Tribunalului prin care fostul primar al municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, fostul consilier al primarului, Sergiu Claudiu Maior, precum şi fostul secretar al municipiului, Andrei Mureşan, au fost achitaţi de sub acuzaţiile de uzurparea funcţiei şi complicitate la uzurpare a funcţiei în formă continuată, în 9.198 de acte materiale, după ce au fost trimişi în judecată, în anul 2017, de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinţei Tribunalului Mureş din Dosarul nr. 3287/102/2017, care prevede că „fapta nu este prevăzută de legea penală”, hotărârea fiind definitivă.

„În temeiul art. 396 alin. 1 şi 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală) dispune achitarea inculpatului Maior Sergiu Claudiu de sub acuza săvârşirii infracţiunii de uzurpare a funcţiei în formă continuată, (9.198 acte materiale). (…) În temeiul art. 396 alin. 1 şi 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală) dispune achitarea inculpatului Florea Dorin de sub acuza săvârşirii infracţiunii de complicitate la uzurpare a funcţiei în formă continuată (9.198 acte materiale). În temeiul art. 396 alin. 1 şi 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală) dispune achitarea inculpatului Mureşan Andrei de sub acuza săvârşirii infracţiunii de complicitate la uzurpare a funcţiei în formă continuată (9.198 acte materiale)”, se arată în dispozitivul sentinţei.

În luna septembrie 2017, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a lui Sergiu Claudiu Maior, fost viceprimar al municipiului Târgu Mureş, la data faptelor consilier al primarului, pentru uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată (9.198 acte materiale), a lui Dorin Florea, primar al municipiului Târgu Mureş, şi a lui Andrei Mureşan, la data faptelor secretar al Municipiului Târgu Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată (9.198 acte materiale).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare