DECIZIA CURȚII DE JUSTIȚIE A UE/ Viktor Orban: Forțează statele membre să primească migranți. Dar nu ne vom lăsa păcăliţi

Premierul ungar Viktor Orban a lăsat de înţeles vineri că Budapesta ar putea ignora decizia din această săptămână a Curţii de Justiţie a UE (CJUE) conform căreia zonele sale de tranzit pentru migranţi ar încălca legislaţia UE, relatează DPA conform Agerpres.

Decizia de joi a Curţii Europene de Justiţie încearcă să forţeze statele membre ale UE să primească migranţi, a spus Orban într-un interviu pentru postul naţional de radio.

„Dar nu ne vom lăsa păcăliţi”, a afirmat el, adăugând că legea fundamentală a ţării primează în faţa legislaţiei UE.

CJUE a decis joi că centrele de tranzit ale Ungariei de la graniţa cu Serbia, în care persoane ce au aplicat pentru azil trebuie să aştepte pentru o decizie la solicitările lor, echivalează cu detenţia ilegală.

Solicitanţii de azil trăiesc în containere de metal şi sunt înconjuraţi de un gard de sârmă ghimpată în două centre din apropiere de punctele de trecere a frontierei de la Roszke şi Tompa.

Oficialii ungari susţin că ocupanţii centrelor sunt liberi să plece şi să revină în Serbia oricând şi, prin urmare, nu sunt în detenţie.

Însă Serbia refuză să îi primească înapoi. În plus, dacă ar pleca, ei şi-ar pierde orice şansă de a primi azil în Ungaria şi implicit în UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare