Trump a vrut să scoată America din NATO

Preşedintele american Donald Trump era dispus să retragă Statele Unite din NATO în 2018, susţine John Bolton, fostul său consilier de securitate naţională, într-un capitol al noii sale cărţi, în care povesteşte versiunea sa despre un summit al Alianţei presărat cu tensiuni pe tema contribuţiilor financiare ale statelor membre, notează marţi dpa și Agerpres.

Trump era furios în special pe faptul că Germania nu respecta ţinta convenită la nivelul NATO pentru cheltuielile de apărare, de 2% din PIB.

Un motiv de iritare suplimentară era pentru Trump construirea de către Germania a gazoductului Nord Stream 2, prin care să fie transportat gaz din Rusia. Preşedintele american se întreba de ce Washingtonul staţionează trupe pentru apărarea împotriva Moscovei, în timp ce Europa îşi adânceşte legăturile energetice cu aceasta.

‘Până la 1 ianuarie, toate statele trebuie să se angajeze să atingă 2%, şi noi vom uita de restanţe, sau vom ieşi şi nu îi vom apăra pe cei care nu fac acest lucru‘, şi-l aminteşte Bolton pe Trump spunând.

‘Atât timp cât nu ne înţelegem bine cu Rusia, nu vom sta într-o Alianţă în care statele NATO plătesc miliarde Rusiei. Ieşim afară dacă ei încheie acordul de gazoduct’, ar fi spus Trump. ‘Nu vom lupta cu cineva pe care ei îl plătesc’, îşi mai aminteşte Bolton în cartea sa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare