Camera Reprezentanţilor SUA a aprobat joi cu o majoritate confortabilă un nou pachet de 1 miliard de dolari pentru a finanţa scutul antirachetă israelian „Iron Dome”, după o controversă provocată la începutul acestei săptămâni prin retragerea sa bruscă de la un alt vot, notează AFP conform Agerpres.
Textul a fost aprobat cu 420 de voturi pentru, iar nouă au fost contra (opt democraţi şi un republican), în timp ce doi parlamentari democraţi prezenţi s-au abţinut.
El urmează să fie supus la votul final în Senat, la o dată care deocamdată nu a fost stabilită.
Statele Unite participă regulat de zece ani la finanţarea acestui sistem antirachetă.
La sfârşitul anului 2020, Congresul a aprobat 1,6 miliarde de dolari cheltuieli pentru întreţinerea şi componentele „Iron Dome”, prin voturi de fiecare dată susţinute pe scară largă în taberele democrată şi republicană.
Dar marţi, noul pachet de un miliarde de dolari a fost retras brusc dintr-un proiect de lege bugetară în Camera Reprezentanţilor.
Potrivit media americane, această decizie a fost luată sub presiunea unor aleşi ai aripii stângi a democraţilor care au ameninţat că vor vota împotriva legii finanţelor dacă aceasta conţine măsura în cauză.
Liderii partidului, care dispun de o majoritate foarte fragilă, au afirmat imediat că fondurile vor fi aprobate rapid printr-o altă modalitate.
„Adoptarea acestui text reflectă marea uniune din Congres, între cele două partide şi cele două camere, în jurul securităţii Israelului”, a declarat în hemiciclu preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.
Pentru că numai această boală care afectează sever memoria ar putea explica niște bizarerii de mari proporții în comportamentul președintelui Klaus Iohannis, din ultimii șapte ani. Comportament în virtutea căruia președintele face, periodic, anumite anunțuri de maximă importanță, apoi uită subiectul cu desăvîrșire, spre a-l relua, din nou, cu seninătate, peste ceva timp și tot așa. Exemple tipice sunt chiar cele mai mari proiecte ale președintelui, cel de țară și ”România educată”.
După alegerea sa din 2014, Klaus Iohannis a făcut marele anunț, anume că lucrează la un mare proiect de țară, așa cum stă bine unui vizionar, unui reformist, într-un cuvînt, unui autentic bărbat de stat. Vreo doi ani după aceea s-a așternut liniștea, dar, în toamna lui 2016, președintele anunță, brusc, înființarea unei comisii prezidențiale cu 26 de membri, persoane independente și reprezentanți ai partidelor parlamentare, ”scopul acesteia fiind de a dezbate și a trasa direcții de dezvoltare și de modernizare a României, precum și de a elabora un document politic, programatic, care să întrunească consensul partidelor și formațiunilor politice parlamentare”. ”În urma elaborării, de către Comisie, a primei forme a Proiectului de țară, acesta va fi pus în dezbatere publică şi adaptat în funcţie de rezultatul consultării cu societatea civilă și cu partenerii instituționali. Ulterior, documentul strategic va fi asumat și din punct de vedere politic” mai aflam de pe siteul președinției.
În următorii doi ani nu se mai aude nimic, cu excepția unor sporadice întîlniri ale membrilor comisiei, dar, în martie 2018, cade o bombă de proporții: Iohannis anunță, prin președintele Comisiei, consilierul Cosmin Marinescu, faptul că proiectul de țară va fi lansat în dezbatere publică ”în următoarele zile”.
Suntem în iulie 2021, proiectul de țară nu a fost lansat ”în următoarele zile”, iar deputatul Varujan Pambuccian, membru al comisiei, ne spune, azi, că nici nu există respectivul proiect, comisia nu prea s-a mai întrunit, dar că o parte din munca ei a fost inclusă în celălalt proiect, ”România educată”. Tot e ceva.
Și acum, să ne ocupăm pe larg de legendarul, de acum, proiect România educată și de a sa evoluție aiuritoare în timp.
Nașterea României educate:
„Cu toții spunem de ani de zile: educația este o prioritate(…) Cum construim un sistem de educație performant și competitiv? Cu aceste teme va trebui să ne așezăm la masa dialogului și în jurul lor să construim consens”, spunea preşedintele, imediat după alegere, în discursul său din 21 decembrie 2014. Iohannis anunţa atunci că va chema partidele la consultări, precum şi un calendar cu etape şi acţiuni, „pentru a trece de la vorbe la fapte”.
Dar faptele, lipsă la apel.
Spre finalul primului an de mandat, într-un discurs rostit în faţa Parlamentului, Iohannis anunţa iar că educaţia trebuie să devină noul „proiect de ţară” al României. „Anul 2016 va fi dedicat unei dezbateri aşezate şi consistente pe tema educaţiei, din care să rezultate o viziune de ansamblu şi direcţiile majore pentru viitorul sistemului de învăţământ din România. Cred că România educată trebuie să devină un nou proiect de ţară pe care să-l asumăm şi să-l ducem la bun sfârşit”, afirma preşedintele.
În februarie 2016, Iohannis constata că e presat de timp: „Suntem în întârziere în a da răspunsuri esențiale cu privire la preocupări majore de pe agenda cetățenilor, inclusiv în perspectiva anului 2018, când vom sărbători centenarul Marii Uniri. Ce facem cu marile sisteme publice: educație, sănătate, pensii? Ce soluții găsim pentru sutele de mii de tineri fără diplomă de bacalaureat, care se integrează greu sau deloc pe piața muncii? Îmi doresc în 2016 să definim clar obiectivele naționale și direcția în care ne dorim să meargă sistemul nostru de educație”.
În aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, Iohannis nu rata ocazia să decreteze: ”Cărțile provoacă tinerele minți, inspiră setea de cunoaștere și contribuie la dezvoltarea sănătoasă a viitoarelor generații. ”România Educată” înseamnă, printre altele, și facilitarea accesului la cărți pentru toți copiii în egală măsură, deoarece doar prin educație putem progresa”.
Două zile mai tîrziu, la Timișoara, ne dădea vestea bună: ”Proiectul ”România educată” prinde rădăcini și arată tuturor cât de importante sunt dialogul și acordul în acțiuni, cu rezultate măsurabile în viitorul apropiat. Cred că prin lansarea acestui proiect, care este acum la nivel de dezbateri regionale, am scos acest domeniu din zona bunelor intenții niciodată concretizate și l-am reașezat pe agenda publică și instituțională. Și suntem abia la început”.
1 iunie, Ziua Copilului, mesaj pentru cei mici: „Proiectul ”România Educată”, destinat viitorului educației, a pornit cu gândul la voi. Este important ca noi, adulții, să nu uităm nicio clipă că voi, dragi copii, sunteți viitorul”.
În iulie, la depunerea jurmîntului de către noul ministru al Educației:
”Domnule ministru al Educației, dvs. preluați un domeniu care, din mai multe motive, mi-este foarte drag. Noi doi am discutat în repetate rânduri, dvs în calitate de rector, despre ce ar trebui făcut. Am constatat cu ocazia acestor discuții că avem abordări similare. Sunt multe lucruri de rezolvat, eu vă doresc mult succes. Aveți grijă de România educată!” cerea președintele.
După cîteva zile, dezastru național la BAC. Alt discurs moralizator:
”Anul acesta, bunăoară, aproape o treime dintre absolvenții promoției 2015-2016 care se puteau înscrie la Bacalaureat au decis nici măcar să nu facă acest pas. Au renunțat fără măcar să încerce. Să ne gândim apoi ce se întâmplă, spre exemplu, cu un tânăr care nu promovează examenul de Bacalaureat”. Și mai accentua președintele că proiectul România Educată ”are scopul de a întrerupe experiențele care se repetă de la an la an, lipsa de performanță, devenită deja predictibilă şi de a crea un alt viitor pentru sistemul de educație din România și pentru generațiile următoare”.
După încă vreo cîteva zile, discursul funcționa și pentru sportivii olimpici care plecau la Rio:
”Îmi doresc ca proiectul meu, ”România educată”, să contribuie din plin la introducerea spiritului sportiv în sistemul de învățământ la toate nivelurile. Extinderea programelor sportive în școli este o urgență, dacă vrem să fim cu adevărat competitivi între statele lumii și, mai ales, dacă ținem să avem o națiune de oameni sănătoși”.
În septembrie, noi speranțe.
„Sper ca la anul pe vremea asta să vă pot prezenta proiectul nostru de ţară, care va descrie unde vrem să îşi găsească România locul în UE. Din acest motiv, înainte să prezint ideea unui proiect de ţară, am iniţiat şi prezentat un proiect care se numeşte ”România educată”. România educată e calea spre viitorul României” anunța președintele la Cîmpulung.
Apoi, o pauză lungă, pînă în mai 2017, cînd președintele ne informează, nemulțumit, că România e la coada clasamentelor privind gradul de finalizare a studiilor universitare ”În dorința de a contribui la modernizarea sistemului de învățământ, am inițiat încă de anul trecut proiectul «România educată», al cărui obiectiv este tocmai promovarea unei culturi a succesului în educație, bazată pe muncă, performanță, talent, onestitate și integritate”, mai spunea el.
După cîteva zile, la BookFest, Iohannis remarca faptul că mulți politicieni folosesc cu dificultate limba română: „Da, este și aceasta o mare problemă. De aceea ne-am și apucat împreună cu colegii mei de programul ”România Educată” fiindcă vedem cu toții că legi importante sunt schimbate prea des, schimbările nu sunt întotdeauna binevenite și este nevoie de o abordare integrată”.
Apoi, iar pauză pînă în iunie 2018, cînd Iohannis constata că ”În România nu există o viziune asupra educației”. „Din dorința de a găsi soluții pentru viitor, am lansat consultările din cadrul proiectului ”România educată”. Alternativa de a continua fără viziune în Educație este una de instituire a haosului. N-am construit proiectul prezidențial ”România educată” fiindcă pur întâmplător eu sunt dascăl. Am construit acest proiect fiindcă o societate needucată este una mediocră. Eu îmi doresc pentru țara mea șansa unei dezvoltări sustenabile și îmi doresc ca generațiile viitoare să o ducă mai bine decât noi. Singura șansă de ieșire din capcană este educația”.
În septembrie, la deschiderea anului școlar:
„Anticipând provocările cu care ne confruntăm, am lansat în urmă cu mai bine de doi ani ”România Educată”, un demers menit să identifice o viziune pe termen lung pentru învățământul românesc. Aflat pe ultima sută de metri, proiectul este rodul a peste doi ani de consultări, discuții, dezbateri și muncă asiduă în cadrul unor grupuri de lucru care au adunat laolaltă reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice, părinților, școlilor, universităților, societății civile și ai administrației”.
În noiembrie, aflam că președintele pregătește consultări pe Educație cu partidele politice. Iar pe 5 decembrie, vestea cea mare: Klaus Iohannis lansa în dezbatere publică rezultatele proiectului „România Educată”, la Palatul Cotroceni. Un proiect care propunea măsuri până în anul 2030, precum o rata de promovare de cel puțin 80% a testării de la finalul educației gimnaziale și 75% cea de promovare a examenului de bacalaureat din totalul colectivității. Totodată, programul viza ca, până în anul 2030, cel puțin 30% dintre copiii de 0-3 ani să fie incluși în educația ante-preșcolară, iar cel puțin 95% dintre copiii de 3-5 ani să fie incluși în educația preșcolară.
Și mai promitea președintele că îi va convinge pe politicieni „la bucată” să participe la program: „Eu îi văd pe toți ca parteneri. Asta v-am spus de la început. Eu nu vreau un proiect paralel cu politicienii sau fără politicieni. Nu, o să-i conving la bucată ca să participe”.
Liniște, din nou, pînă în mai 2019, în campania pentru europarlamentare:
„O națiune care nu este bine educată nu are viitor. Dacă vrem să fie și mâine, trebuie să o transformăm în România educată, altfel nu avem nicio șansă. Suntem obligați să găsim sistemul educațional care-i pune pe copiii noștri pe picior de egalitate cu ceilalți, să le dăm metodele necesare pentru a face față într-o lume în care competitivitatea devine din ce în ce mai importantă”, puncta președintele.
Urma o nouă pauză pînă la următoarea campanie electorală, pentru prezidențiale, în octombrie, cînd se lansa programul candidatului Klaus Iohannis, „Împreună pentru România Normală”:
”România educată este proiectul unei noi generaţii de cetăţeni implicaţi. România normală înseamnă România educată, cu un sistem de învăţământ echitabil și de calitate, centrat pe câteva principii”.
În decembrie, venea dezastrul: testele PISA plasau România pe ultimul loc în Europa. Pînă și imperturbabilul Dacian Cioloș răbufnea nervos, cerînd președintelui să inițieze un nou pact național pentru educație.
Răspunsul lui Iohannis venea prompt:
”Eu am spus-o și public, la începutul primului meu mandat, că educația din România are nevoie de o reformare profundă, drept pentru care am lansat proiectul ”România educată”. Atunci când vom avea concluziile consolidate ale proiectului, vom ajunge în faza în care voi prezenta partidelor acest concept despre educația din România și atunci va fi nevoie de un larg sprijin politic pentru a șeful statului”.
Imediat după depunerea noului jurămînt prezidențial, Iohannis ne dădea iar asigurări:
””România Educată” este un proiect-pilon al construcției României normale. Știu ce avem de făcut și voi aduce alături de mine forțele politice autentic democratice pentru ca această viziune să devină realitatea de zi cu zi a fiecărui român. Există astăzi premisele pentru ca și Președintele, și Parlamentul, și Guvernul să lucreze temeinic în direcția atingerii acelorași obiective de țară”.
În ianuarie 2020, avertisment după dușul rece PISA:
„Rezultatele PISA, publicate în urmă cu mai puțin de două luni, reprezintă unul dintre argumentele de netăgăduit pentru urgența soluțiilor rapide și temeinice. Lipsa unei educații de calitate, care să fie accesibilă pentru toți copiii din țara noastră, devine o amenințare pentru dezvoltarea României pe termen lung”, spunea Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
În februarie, ministrul desemnat la Educaţie, Monica Anisie, era avizat negativ în comisiile parlamentare. Cu guvernul ”lui” și cu parlamentul ”lui”, proiectul lui Iohannis pășea tot cu stîngul. Și iar pauză lungă.
Un an mai tîrziu, în februarie anul acesta, ”România educată” își făcea loc în discursul prezidențial și cu prilejul Zilei Dezrobirii Romilor: „Îmi doresc ca ”România Educată” să fie vârful de lance al efortului nostru întru egalitate, incluziune și toleranță. Ultimul an, dominat de efectele pandemiei de COVID-19, a relevat cât de dificil este ca, în perioade de criză, societatea să rămână imună la discursul încărcat de ură, de generalizări și de culpabilizare în masă. Comunități întregi, cum sunt cele ale romilor, ajung să fie vizate de astfel de atacuri. Aceste comportamente și atitudini sunt inacceptabile într-o societate democratică”.
Iar în iunie, venea la rînd comemorarea Pogromului de la Iași:
”Observăm cum, în ultima perioadă, negaționismul, discursul instigator la ură, încercările de distorsionare a istoriei, populismul și antisemitismul devin tot mai prezente în spațiul public, iar acolo unde găsesc terenul fertil al ignoranței, prind rădăcini periculoase. Educația trebuie să rămână în epicentrul acestei lupte continue de contracarare a acestor curente toxice, iar proiectul „România Educată” își propune să creeze un sistem educațional incluziv, adaptat realității, nevoilor prezente și viitoare”, anunța Iohannis.
A urmat dezastrul de la BAC, cu același abandon al elevilor înfierat de ani de zile de către președinte, pentru ca, iarăși, să vină anunțul lansării la apă a proiectului prezidențial ”România educată”, adoptat azi în guvern deși nimeni nu apucase să-l vadă în forma completă.
„Guvernul României îşi asumă, prin prezentul memorandum, obiectivele şi ţintele strategice în domeniul educaţiei stabilite prin proiectul ”România Educată”” aflăm dintr-un comunicat de după ședința de guvern.
Problema e că se fac șapte ani de cînd acest program tot e lansat, relansat, asumat, sprijinit, refăcut etc de nu mai știe nimeni exact ce este și ce vrea. De șapte ani, președintele lasă impresia că suferă de Alzheimer, care îi induce uitări și reamintiri succesive de mult fluturatul proiect.
Ni se transmite acum că pe baza proiectului se va elabora, începînd din toamnă, un pachet de legi care să reformeze învățămîntul românesc. Un pachet al cărui termen de adoptare are toate șansele să depășească durata mandatului lui Iohannis, care în 2024 va părăsi Cotrocenii promițînd, cel mai probabil, că se va bate în continuare pentru ”România educată”. Și pentru proiectul de țară. Și pentru proiectul ”Lucrul bine făcut”. Și pentru proiectul ”Resetarea României”. Și pentru programul „Împreună pentru România Normală”. Convingînd politicienii ”la bucată”.
Și ca să nu fim răi, în final să amintim că Iohannis a dus la îndeplinire, totuși, o mare promisiune făcută acum șapte ani, concomitent cu programul ”România educată”: aceea de a aloca cel puțin 2% din PIB cheltuielilor militare. Măcar la asta surclasăm Germania.
Deși este instituția care se bucură de cea mai mare încredere în rândul populației, Armata României, în ultimii ani este sub un asediu mediatic continuu.(câteodată legitim, alteori artificial) Cu eforturi deosebite atât politicienii, cât și militarii și-au asumat în ultimii ani un proces de modernizare și dotare a armatei. Ca orice proces de schimbare și modernizare este întâmpinat cu reticență și supus vulnerabilităților, cauzate în principal de resursa umană care ar trebui să pună în practică aceste schimbări. De la procesul de achiziție de tehnică și tehnologii militare până la o strategie militară coerentă în ceea ce privește parteneriatele NATO și nu numai, Armata României a fost analizată și supusă atenției mass-media, Parlamentului, Președinției și altor structuri cu atribuții în ceea ce privește siguranța națională.
De curând, un caz a ieșit în spațiul public atrăgând din nou atenția – arestarea generalui Gherghe. Din păcate o proastă strategie de comunicare a MApN-ul ui, condus de ,,eroul de la Nassiriyah”, vulnerabilizează unul din cel mai bine dotat si așezat sistem de informatii românesc. „Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errare perseverare” – „Orice om poate greși, numai prostul stăruie în greșeală” spunea Cicero. Pornind de aici și de la informațiile pe care le deținem, putem spune fără niciun dubiu că activitatea unui general, care nu a înțeles că acțiunile lui pot vulnerabiliza una dintre cele mai importante structuri cu atribuții în ceea ce privește siguranța națională, au făcut, încă odată, ca Armata României să se găsească într-un scandal mediatic.
Nu ne propunem să identificăm vinovați sau să facem judecați de valoare a celor care sunt implicați sau ar putea fi implicați. În schimb, observăm că structura care a beneficiat de stabilitate, de un proces de modernizare și dotare este acum pusă sub semnul întrebării și atacată într-un mod violent. Eroarea unui om nu ar trebui să vulnerabilizeze o structură apreciată în comunitatea NATO și, mai ales, nu ar trebui să conducă la și mai mari greșeli.
Ce interese sunt ca această structură să fie vulnerabilizata în acest moment când se întrevede un posibil conflict la granița Ucrainei? Ale cui interese deservesc toate aceste atacuri mediatice? Se dorește decapitarea întregii structuri a DGIA pentru a fi impuși comandanți docili conducerii MApN? Are vreo legătură faptul că structura parchetelor militare a fost subordonată direct conducerii ministerului ?
Va știi ,,eroul de la Nassiriyah” să arate aceeași determinare în a acorda toată încrederea și susținerea actualei conduceri a DGIA, care a reușit până acum să implementeze un proces de modernizare, dotare, reformare și care a identificat vulnerabilitățile interne? Un lucru este evident, structura a reușit și depune eforturi să-și identifice erorile, să le corecteze și să facă față provocarilor continue, atât din exterior cât și din interior! Armata Romaniei este in fata unui test! Va lua notă de trecere? Vom urmări cu interes evoluțiile viitoare, modul în care MApN-ul înțelege să comunice pe acest subiect, dar și modul în care unii aleg să atace acest sistem esențial în siguranța națională!
Avem o istorie plină de vinovății, dar fără vinovați. La urma urmei generalul Ciucă (absolvent în 1988 al Școlii de ofițeri de la Sibiu) este contemporanul și colegul unora dintre cei care au ordonat sau/și au tras în decembrie 1989. De-a lungul anilor anchetarea evenimentelor s-a izbit de ziduri invizibile, dar inexpugnabile fără ca prim ministrul interimar să fi schițat vreun gest de protest. Era solidar cu ai lui. Esprit de corps, ca între militarii de carieră. Pe aici nu se trece. Multe dintre documentele structurilor represive ale statului comunist (inclusiv cele ale Securității din Sibiu) au fost distruse în timpul Revoluției de focuri de artilerie bine plasate. După 31 de ani scuzele prim ministrului interimar militar (primul după 75 de ani de civili la șefia Palatului Victoria) sunt la fel de confuze și generalizatoare ca ale civilului Nelu Tătaru care spunea după incendiul de la Piatra Neamț că suntem cu toții vinovați de tragedia de acolo. Dar sunt scuze, par sincere și de vreme ce altele nu avem, ar trebui să ne mulțumim cu ele, spune într-un comentariu Radio Europa Liberă.
Mai spune generalul că nu pot fi evaluate acum deciziile luate atunci de puterea comunistă, dar instanțele de judecată trebuie să-și facă datoria, „fiecare abuz trebuie dovedit și fiecare vinovat trebuie tras la răspundere prin sentințele care vor fi date.” Pentru greșelile și posibilele erori de judecată ale angajaților din apărare de atunci, adaugă ministrul, „este o datorie morală ca noi, cei de acum, să cerem iertare familiilor rămase în suferință în Decembrie 1989.” Este o rugă pentru cei căzuți spusă așa, cam formal și din vârful buzelor, cu neclarități, imprecizii și propoziții condiționale, dar rămâne singurul gest decent făcut de autoritățile statului român în legătură cu evenimentele din decembrie. Căci statul român, prin instituțiile sale de decizie, cercetare, anchetă și judecată s-a străduit ca, dimpotrivă, să le arate indirect urmașilor victimelor din decembrie și camarazilor acestora, celor care au ridicat baricade și au provocat infarctul statului comunist că puțin îi pasă de sacrificiul lor. Că e dispus să mușamalizeze, să uite și să ierte toate crimele și transgresiunile, toate abuzurile și barbariile întreprinse de autoritățile statului în acele zile ale lui decembrie 1989, când au murit peste o mie de oameni striviți de șenilele aparatului represiv. Că nu-i pasă că de sacrificiul de sânge s-au folosit moștenitorii comunismului care și-a adjudecat, aproape imediat, sacrificiul suprem al Revoluției și cheile împărăției comuniste, mai afirmă REL.
Raluca Turcan a fost prezentă, în calitate de vicepremier, la Academia Forțelor Terestre de la Sibiu și a primit onorul din partea ofițerilor de rang înalt, scrie romanialibera.ro.
Potrivit unor imagini postate pe Internet chiar de Academia Forțelor Terestre, Raluca Turcan, care este civil, a primit onorul din partea ofițerilor prezenți la ceremonia militară, iar această situație a generat multiple comentarii printre militari, care s-au declarat șocați și nemulțumiți.
„O rușine pentru cei care trimit la asemenea evenimente o persoană care nu are treabă cu sistemul militar”, este unul dintre comentariile de pe Facebook. Alte comentarii sunt însă mult mai acide.
Onorul se prezintă – președintelui, președintelui Senatului, președintelui Camerei Deputaților, primului-ministru, ministrului Apărării Naționale, secretarilor de stat din MApN, șefului Statului Major al Apărării și locțiitorilor acestuia sau ofițerilor aflați la comanda și trimiși în misiune de către oricare dintre cei mai sus menționați.
SECŢIUNEA a 4-a Acordarea onorurilor militare
ART. 10
(1) Onorul militar se acordă în situaţiile şi în condiţiile stabilite pentru fiecare caz în parte de către organizatori, în felurile şi potrivit detaliilor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, pentru:
a) Preşedintele României;
b) preşedintele Senatului;
c) preşedintele Camerei Deputaţilor;
d) prim-ministrul;
e) ministrul apărării naţionale;
f) şeful Statului Major General;
g) şefi de state, preşedinţi de parlamente, prim-miniştri sau şefi de guverne, miniştri ai apărării şi şefi ai statelor majore generale/similari aflaţi în vizite oficiale în România;
h) personalităţi civile şi militare cu rang de preşedinte sau de secretar general al unei organizaţii internaţionale de securitate;
i) ambasadori acreditaţi în România atunci când ceremoniile militare sunt organizate de aceştia;
j) şefi ai statelor majore ale categoriilor de forţe ale Armatei României, cât şi şefi/comandanţi ai categoriilor de forţe ale armatelor străine, aflaţi în vizite oficiale în România;
Pentagonul a anunţat marţi că preşedintele Donald Trump a aprobat un plan de retragere a 9.500 de militari americani care staţionează în Germania şi care va fi prezentat „în următoarele săptămâni” Congresului şi apoi aliaţilor NATO, informează AFP.
Ministrul apărării Mark Esper şi şeful statului major al armatei americane, generalul Mark Milley, „au prezentat luni acest plan de redesfăşurare a 9.500 de soldaţi din Germania”, se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman.
Retragerea acestor trupe a fost solicitată pe 15 iunie de preşedintele Donald Trump, care acuză Germania că profită financiar de prezenţa militară americană.
O știre oarecum comică apărută ieri la noi ar putea duce spre un mare semn de întrebare privind locul și rolul armatei române în ecuația euroatlantică. Un rol care să amintească de celebra glumă despre coproducțiile cinematografice comunisto-capitaliste: actorii lor și caii noștri.
A avut loc azi, astfel, plecarea în SUA a unei echipe formate din 15 specialiști din MApN, pentru a oferi sprijin autorităților statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei de COVID-19. La plecare, românii au fost petrecuți de însuși premierul Ludovic Orban, iar ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, singurul fără mască, a ținut un speech entuziast despre viitorul minunat al relației strategice româno-americane, dar asta numai dacă reușim să ținem rușii și chinezii deoparte.
Informațiile, inclusiv din discursurile rostite la ușa avionului, sunt ușor confuze: ba românii merg în Alabama să ajute la combaterea Covid, ba să fie instruiți de americani despre cum trebuie procedat. Scena amintește de poantele lui Doru Octavian Dumitru, care spunea în 1990 că poporul român îl ajută pe cel american greu încercat schimbînd un dolar de al lor cu 300 de lei de ai noștri.
Partea și mai nostimă e că ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, și alți oficiali, vorbesc despre o relație militară extrem de strînsă între România și statul Alabama, veche de vreun sfert de secol. Iar cireașa de pe tort e că la o verificare sumară, lucrurile se confirmă spectaculos. Mai precis, de un sfert de secol încoace, armata română a derulat sute – subliniem sute! – de operațiuni militare cu statul Alabama.
Numai că există un mic amănunt care pune toată povestea într-o lumină aparte: toate aceste sute de operațiuni au fost între activii noștri și rezerviștii plus civilii lor, mai exact Garda Națională a Alabamei. Garda Națională a SUA, o instituție foarte veche, este formată, menționăm, din rezerviști ai armatei și civili, precum medici, ingineri, agricultor și alte categorii de specialiști. În general, Garda Națională e folosită în situații civile, revolte de stradă, catastrofe naturale ori de altă natură etc, dar poate participa și la misiuni militare, dacă e cazul. Rolul militar al Gărzii Naționale a crescut după septembrie 2001, dar apogeul activității sale a fost după uraganul Katrina, cînd gardiștii s-au remarcat prin curățarea drumurilor, misiuni de salvare ori distribuirea de hrană.
Cea mai mare parte dintre aceste exerciții comune ale GN cu armata română au vizat, de altfel, protecția civilă, măsuri în caz de catastrofe, asistență medicală în situații specifice etc.
”România va organiza, la Braşov, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, un exerciţiu internaţional de protecţie civilă Cooperative Rescue ’97, cu tema „Proceduri de intervenţie de urgenţă în cazul unui accident aviatic major, în teren muntos împădurit, în cooperare cu Garda Naţională a statului Alabama din SUA” suna, spre exemplu, un comunicat al Biroului de presă al Armatei, în septembrie 1997.
Și pentru că lucrurile meregau atît de bine, guvernatorul statului american Alabama, Bob Riley, îi decora în 2003 pe ministrul Apărării Ioan Mircea Paşcu, secretarul de stat George Maior, şeful SMG, generalul Mihail Popescu, generalul Mircea Mureşan, locţiitorul şefului SMG şi gen. lt. Tiberiu Costache, directorul SMG, cu “Medalia de merit”. Doar pînă la acel moment, armata României și Garda Națională a Alabamei derulaseră 110 acțiuni comune. (!!)
Cu același prilej, locotenent-colonel Ira Queen, şeful Biroului de cooperare militară între România şi Statele Unite, declara că programul începuse în urmă cu nouă ani, în special în domeniul militar, pentru a sprijini reforma din armata României, dar continuase în domeniul relaţiilor militari-civili şi chiar civili-civili. Un exemplu al acestei colaborări era ajutorul acordat de români soldaţilor americani care s-au aflat la Constanţa, la începutul anului 2003. De asemenea, mai aflam că MApN a sprijinit (cu transport, cazare, masă) echipa americană care a oferit echipamente medicale pentru patru judeţe din România, a mai spus Queen.
Dezvăluirea cu adevărat interesantă venea tot atunci de la Ioan Mircea Paşcu, care relata că toate ţările foste comuniste şi viitoare membre NATO au beneficiat de susţinerea unui “stat sponsor” din SUA.
Așa se face că, prin parteneriatul strategic încheiat cu SUA, România s-a ales cu ”sponsorizarea” rezerviștilor și a civililor din Alabama, care, foarte probabil, au găsit la noi un teren excelent de antrenament – ca să nu își iasă din formă – ieftin și ospitalier, demers din care mai au și militarii noștri cîte ceva de învățat. În contrapartidă, statul Alabama – unul dintre cele mai sărace (locul 44 din 50) state americane, cu o populație cam cît a Bucureștiului cu tot cu flotanți -, ne lasă, din cînd în cînd, să îi dăm o mînă de ajutor, în momente mai dificile, cum se întîmplă acum, la vreme de Covid.
Departamentul pentru Armamente se transformă în direcție generală în directa subordine a ministrului Apărării, care astfel are un control direct asupra achizițiilor militare, este decizia luată joi de Guvernul Orban.
Până acum departamentul era condus de un secretar de stat civil, Acum va fi condus de un militar în subordinea ministrului.
Părerea mea este că achizițiile nu au răspuns unor cerințe! Pentru a se evita posibilitatea ca la conducerea acestui DpA să mai vină cineva care să NU execute întocmai și la timp s-a găsit această variantă.Un alt motiv presupun că este faptul că au fost definitivate persoanele pe funcțiile de conducere – de la directori de direcții, șef serviciu, la șefi de birou.Astfel nu se puteau aduce alți oameni și nu mai existau pârghii aspra celor care erau deja, a spus o sursă militară pentru FLUX 24.
Armata Romaniei sarbatoreste pe 8 noiembrie, Ziua Inzestrarii Armatei, la implinirea a 102 de ani de existenta a Departamentului pentru Armamente, structura specializata din Ministerul Apararii Nationale.
Infiintat in anul 1917, Departamentul pentru Armamente si-a schimbat de 12 ori denumirea si forma de organizare pana in anul 2001 (din ‘Ministerul materialelor de Razboi’ in ‘Ministerul Armamentului’ sau ‘Departamentul pentru productia de aparare si inzestrarea armatei’ etc.), adaptandu-se continuu la necesitatile de inzestrare ale Armatei Romaniei, generate de procesul de reorganizare si restructurare parcurs de aceasta.
Domeniul armamente implica evaluarea nevoilor de inzestrare, marketing, activitati legate de proiectare, cercetare, dezvoltare, testare, productie, standardizare, asigurarea calitatii, finantare, procurare, managementul contractelor incheiate, sprijin logistic initial si alte activitati, servicii, proceduri si resurse stabilite ca fiind necesare pentru indeplinirea obiectivelor Ministerului Apararii Nationale, avand la baza ciclul de viata al materialului militar.
In prezent, Departamentul pentru Armamente este o structura moderna aflata in plin proces de adaptare la noile necesitati ale Armatei Romaniei, generate de procesul de reorganizare si restructurare pe care il parcurge aceasta in integrarea sa in structurile NATO, avand responsabilitati clare si precise pe linia dezvoltarii de tehnica si inzestrare a Armatei. Pentru realizarea misiunii sale, departamentul urmareste, totodata, intarirea relatiilor bilaterale pe domenii tehnico-militare cu tari membre NATO, partenere, precum si cu alte state, contribuind astfel la intarirea cooperarii internationale in domeniul armamentelor.
La ora actuală vom fi singura țară NATO care la conducerea „Direcției Generale” va fi un ofițer și nu un Secretar de stat. (este vorba de nivelul de reprezentare).
Ministrul croat al apărării, Damir Krsticevic, a demisionat joi după ce doi militari şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion într-un zbor de antrenament, notează AFP.
„Este o pierdere mare pentru armata croată”, a declarat presei ministrul apărării. „Demisionez”, a adăugat el.
„Important este ca totul să facă obiectul unei anchete”, a mai spus Damir Krsticevic, de asemenea unul dintre vicepremieri.
În accident au fost ucişi cei doi ocupanţi ai aparatului de fabricaţie cehă, de tip Zlin, care s-a prăbuşit în jurul orelor 16.00 (14.00 GMT) în vecinătatea localităţii Donje Biljane, în apropiere de litoralul Mării Adriatice şi de oraşul Zadar.
„Era un zbor de antrenament obişnuit”, a informat Ministerul Apărării într-un comunicat, fără să ofere detalii despre cauzele accidentului.
Ministrul demisionar urmează să aibă o întâlnire vineri cu şeful guvernului, Andrej Plenkovic, după ce joi au discutat la telefon, a precizat guvernul de la Zagreb.
Este al doilea accident mortal pentru aviaţia militară croată în 2020.
Recent au fost recepționate, la baza aeriană de la Sigonella, Italia, primele drone NATO de supraveghere și recunoaștere de la înaltă altitudine. Aparatele fac parte din programul NATO de supraveghere terestră (Alliance Ground Surveillance – AGS) la care participă și România, alături de alte 14 state membre ale alianței. UTI Grup, în calitate de reprezentant al României, a livrat componente software și hardware pentru Centrul de Comandă și Control principal și pentru punctele de comandă mobile, anunță grupul UTI într-un comunicat remis FLUX 24.
COMUNICATUL UTI:
NATO utilizează tehnologie furnizată de UTI Grup în cadrul
sistemului
Alliance Ground Surveillance (AGS)
UTI Grup
a furnizat module esențiale pentru două componente software importante ale
sistemului AGS al NATO: aplicația de comandă și control pentru Centrul de Comandă
de Bază (MOS – Mission Operation Support) și aplicația pentru punctele de
comandă transportabile (TGGS – Transportable General Ground Stations), necesare
în vederea asigurării sistemului de comunicații (voce și mesaje), a stocării
de date, a interoperabilității și a diseminării de date între participanții la
acțiuni militare. Aplicațiile au fost testate cu succes și acceptate, fiind
integrate în sistemul NATO AGS din centrul de comandă de la baza militară
aeriană de la Sigonella, Italia.
NATO Secretary General Jens Stoltenberg being briefed on the Alliance Ground Surveillance aircraft
De
asemenea, pentru componenta hardware a programului AGS, UTI Grup, prin compania
membră Defense Engineering, a proiectat, certificat și executat incinte de
transport (transport cases) rigidizate pentru protejarea echipamentelor IT și electronice
ale punctelor de comandă mobile pe durata transportului, depozitării și desfășurării
în câmpul tactic. Aceste incinte sunt echipate cu toată logistica necesară
asigurării comunicațiilor de date și permit funcționarea în condiții extreme,
fiind testate în laboratoarele specializate NATO, dovedindu-se perfect funcționale
în condiții de vibrații, șocuri, temperaturi și umiditate extreme.
Având
în vedere importanța sistemului și conjunctura în care va fi utilizat, cerințele
de asigurare și de control al calității au fost aplicate cu exigență, conform
standardelor NATO specifice proiectului.
Participarea
UTI la Programul AGS a implicat o echipă de peste 60 de specialiști hardware și
software (analiști, SME, arhitecți software, dezvoltatori software, ingineri de
implementare și de testare) și reprezintă rezultatul efortului continuu al UTI
Grup de a investi în activități de cercetare în domeniul soluțiilor de apărare.
Programul
AGS se derulează din anul 2013 de către o echipă formată din reprezentanți ai
15 țări, sub coordonarea companiei americane Northrop
Grumman, în timp ce compania italiană Leonardo este contractorul
principal al programului în Europa. UTI Grup participă la
programul NATO AGS în calitate de subcontractant al companiei italiene
Leonardo, valoarea contractului între cele 2 companii fiind de aproximativ 9
milioane Euro.
NATO Secretary General Jens Stoltenberg being briefed on the Alliance Ground Surveillance aircraft
Sistemul
AGS a fost implementat pentru a susține acțiunile comune de intelligence,
supraveghere și recunoaștere terestră ale statelor membre NATO și pentru a
oferi factorilor de decizie o imagine completă asupra situației terestre. Sistemul
va proteja atât trupele terestre, cât și populația civilă, va îmbunătăți
controlul la frontiere și siguranța maritimă, va susține lupta împotriva
terorismului și va îmbunătăți gestionarea crizelor și operațiunilor de intervenție
în cazul unor dezastre naturale.
Evenimentul
de inaugurare a sistemului AGS a avut loc pe 17.01.2020 la baza militară din
Sigonella, Italia, unde au fost recepționate primele două dintre cele cinci
drone de supraveghere și recunoaștere terestră de la mare altitudine din componența
sistemului.
Sistemul
AGS este achiziționat de 15 țări aliate (Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia,
Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, România,
Slovacia, Slovenia și Statele Unite) și, în curând, țările aliate vor utiliza
integral sistemul la a cărui realizare, UTI și, implicit, România au avut o contribuție
importantă.
***
UTI este un grup de companii care furnizează soluții tehnologice în domeniul apărării, fiind, totodată, furnizor de sisteme de apărare acreditat NATO, cu certificare NCAGE cod 0025L. Expertiza UTI a fost consolidată prin participarea la proiecte complexe derulate la nivel național și internațional și prin realizarea de investiții majore în domenii cheie de cercetare.
