Sorin Oprescu, acuzații la adresa Ministerului Energiei condus de omul lui Tăriceanu

Ministerul Energiei este calat pe ideea falimentului RADET, a declarat luni primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Ministerul Energiei este condus de Andrei Gerea, membru al partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.

„În momentul acesta, Ministerul Energiei este calat pe ideea falimentului RADET. Falimentul RADET-ului poate să dureze și doi ani. Toată lumea mă împinge către niște soluții aberante care nu au decât un singur rezultat — să rămân cauționat de către Ministerul Energiei, de către ELCEN, să rămânem cu datoria aberantă și să nu putem executa nicio reparație, să nu putem face nimic”, a afirmat Oprescu.

El a menționat că RADET a început să facă reparații. „Este meritul lor că au acționat în judecată și prin ordonanță președințială au obținut să nu se mai blocheze conturile”, a spus primarul general.

La rândul său, viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea a atras atenția asupra necesității rezolvării situației sistemului de termoficare.

„Am adus la cunoștință de mai multe ori și insist ca noi, Consiliul General, cu sprijinul primarului general, să facem demersurile necesare să ne implicăm cu adevărat în rezolvarea situației sistemului de termoficare. În fiecare an se pierd peste 20 de milioane de euro, pierderi recunoscute, 20 de milioane de euro care se duc în pământ. Soluția pe care am adoptat-o la propunerea primarului general, a grupului de specialiști, a Guvernului, a reprezentantului primului-ministru a fost adoptarea acelui memorandum. Din păcate, au trecut doi ani și referitor la memorandum nu avem nicio veste. Vă rog ca în regim de urgență să realizați această documentație și ulterior să putem realiza, ori din surse proprii, ori în condițiile în care această ofertă a investitorilor privați se menține, aceste unități de producție și să putem eficientiza măcar zonal parte din sistemul de termoficare”, a adăugat Pieptea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare