Președintele Cehiei: Refugiații aduc teroare, boală și ghetoizare

Președintele Cehiei, Milos Zeman, s-a opus din nou cererilor ca țara sa să accepte refugiați din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, deoarece, în opinia sa, oricum cea mai mare parte  sunt doar imigranți economici, și pot aduce în Republica Cehă teroarea Statului Islamic, boală și gheitoizare.

Președintele a spus că îi refuză pe refugiații musulmani din cauza a trei riscuri din care primul este că în Cehia vor apărea ghetourile. „Un alt risc este că vor aduce boli infecţioase, şi asta nu este o exagerare. În al treilea rând, există riscul ca Statul Islamic să trimită ‘ celule teroriste latente’, care mai târziu sunt activate pentru a efectua atacuri teroriste similare cu cele care în trecut au avut loc la Paris, Londra și Madrid „, a afirmat Zeman.

„În mod legal în Republica Cehă vor fi doar 1.500 de refugiați pe care guvernul său a acceptat să-i primească în următorii doi ani” a precizat Zeman. Preşedintele ceh a atras atenţia că după ce Germania va înceta să-i mai primească pe refugiații care vin după ce traversează teritoriul ceh, aceste persoane vor rămâne în Republica Cehă și, în cazul în care nu funcționează protecția frontierelor europene, Republica Cehă va trebui să-şi apere propriile frontiere atât cu poliția cât şi cu armata, a subliniat şeful statului ceh. Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, a respins ultima remarcă a preşedintelui ceh şi a calificat-o ca „inutilă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare