Șeful serviciilor egiptene destituit

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi l-a destituit pe şeful serviciilor de informaţii (EGID), Khaled Fawzy, pe care l-a înlocuit temporar cu şeful său de cabinet Abbas Kamal, un apropiat al său, au anunţat joi mass-media de stat egiptene, informează AFP conform Agerpres.

Şeful statului egiptean a promulgat un decret prin care generalul Abbas Kamal, aliat fidel al preşedintelui, este însărcinat să conducă această puternică instituţie, până la numirea unui înlocuitor, potrivit televiziunii şi presei din Egipt.

Nu se face nicio precizare în legătură cu motivele acestei remanieri. Cu toate acestea, zvonuri despre o posibilă destituire a lui Fawzy circulau de mai multe zile în Egipt, difuzate de mai multe mass-media.

General şi lider din umbră, Fawzy, la fel ca şi înlocuitorul său interimar Kamal, este puţin cunoscut marelui public.

Supranumit uneori de presă ‘cutia cu secrete’ a preşedintelui, Kamal a fost directorul de cabinet al lui Sissi de-a lungul mai multor posturi ocupate de acesta începând cu 2010, în cadrul serviciilor de informaţii militare, al Ministerului Apărării, apoi la preşedinţie.

Numirea sa în fruntea serviciilor de informaţii intervine într-un context electoral. Sissi, care conduce ţara cu o mână de fier de la sosirea sa la putere, în 2014, nu s-a declarat încă oficial candidat la propria sa succesiune.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare