REȚINEREA ȘEFEI TRIBUNALULUI OLT: Intermediarul șpăgii, rudă cu fostul ministru Vâlcov

Intermediarul şpăgii de 200.000 de euro primită de preşedintele Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, a fost, potrivit procurorilor DNA, finul sau, avocatul Cismaru Dumitru. Acesta este unchiul administratorului public al Primăriei Slatina, Cristian Cismaru, acesta la rându-i fiind văr cu Darius Vâlcov, şi el urmărit penal pentru trafic de influenţă şi mită de 2 milioane de euro, scrie ziarul Concret in Olt.

Suma de 200.000 care ar fi ajuns la preşedinta Tribunalului Olt, a fost de primită de Cismaru în două tranșe. Potrivit DNA, Marinescu luliu-Severus a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru Dumitru, o donație reprezentând un teren în suprafață de 703 mp și o construcție de 29 mp pe același amplasament, situat în localitatea Băile Olănești.

Mai mult, tot de Primăria Slatina se leagă şi achiziţia unui teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacție consemnată în declarația de avere a magistratului. Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011 , mai scrie Concret în Olt.

CSM A AVIZAT REȚINEREA: Șefa Tribunalului Olt, ridicată de DNA după ce a fost denunțată de Bercea Mondialul: Soțul acesteia a fost arestat

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare