Judecător: Partidul Popular spaniol, la putere, a avut evidențe contabile paralele timp de 18 ani

Partidul Popular (dreapta), la putere în Spania, a avut timp de 18 ani evidențe contabile ascunse, potrivit concluziilor unui judecător de instrucție însărcinat să ancheteze aceste conturi, informează luni un comunicat, citat de AFP, transmite Agerpres.

Judecătorul Pablo Ruz a estimat că dispune de indicii suficiente pentru a conchide că partidul premierului Mariano Rajoy (foto) a beneficiat de ‘diferite surse de finanțare (…) neînregistrate în evidențele contabile oficiale de partid și prezentate Curții de Conturi’, anunță Audiența Națională, cea mai înaltă jurisdicție penală a Spaniei.

Magistratul ia în considerare trimiterea în judecată pentru presupuse delicte împotriva Trezoreriei publice a șase persoane, printre care doi foști trezorieri ai Partidului Popular (PP), Luis Barcenas și Alvaro Lapuerta, care sunt acuzați de asemenea de averi dobândite ilegal.

Intendent, apoi trezorier al PP între 1990 și 2009, Luis Barcenas a afirmat în ianuarie că Mariano Rajoy, președinte al partidului din 2004, avea ‘de la început’ cunoștință de existența unei evidențe contabile paralele în cadrul PP. Potrivit lui Barcenas, această trezorerie ascunsă, alimentată de donații redistribuite ulterior către unii responsabili ai partidului, a fost pusă în aplicare din 1987.

Această afacere a izbucnit în 2013, odată cu primele dezvăluiri din presă cu privire la posibile evidențe contabile paralele.

Scandalul s-a apropiat în mod rapid de Mariano Rajoy, vechi amic al lui Luis Barcenas, unul dintre cei mai puternici oameni din culise ai partidului și o persoană cunoscută pentru gustul său pentru lux și bani.

Corupția, care afectează atât dreapta, cât și stânga, precum și sindicatele și mediul bancar, este unul dintre subiectele care stârnesc cea mai mare îngrijorare printre spanioli, potrivit sondajelor.

Confruntat cu presiunea publică, Rajoy a venit cu explicații pe marginea acestei caz în fața deputaților, în august 2013. De asemenea, în octombrie 2013, el le-a cerut scuze spaniolilor pentru cazurile care au implicat partidul său.

Parchetul urmează să-și prezinte rechizitoriul, iar judecătorul va decide apoi în legătură cu o eventuală trimitere în judecată a persoanelor inculpate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare