Mircea Badea după intervenția lui Gabriel Oprea la A3: Îi tremurau izmenele

Mircea Badea a comentat, în pasa ediției de miercuri a emisiunii În gura presei, cu Sinteza zilei, prestația din emisiune a fostului ministru Gabriel Oprea, întrebat în legătură cu prezența lui Kovesi și Coldea la el acasă, în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009.

”Am văzut și eu cum arată un general de patru stele în România. Deci, domnul general nu a avut curaj să pronunțe numele Kovesi și Coldea. Nu a putut să răspundă cu da sau nu dacă s-au aflat la el în casă în noaptea alegerilor”, a spus Mircea Badea.

”Replica lui Oprea este de gâgă. (…) Deci, la fel, este un gâgă domnul acesta general cu patru stele, la fel de mare cum este doamna Kovesi. Care întrebată fiind pe stradă la Ploiești dacă a fost în noaptea alegerilor acasă la Oprea a spus că e în timpul ei privat și în spațiul ei privat. Domnule, acești oameni nu sunt în stare să își asume nimic. Lui Oprea îi tremurau izmenele de n-a putut să spună numele acestea două”, a spus Mircea Badea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare