Etichetă: gabriel oprea

  • IOHANNIS: L-AM SFĂTUIT PE VICEPREMIERUL OPREA SĂ-ȘI DEA DEMISIA/ Vicepremierul REFUZĂ


    Președintele Klaus Iohannis a declarat luni seară că a avut o înyâlnire cu vicepremierul Gabriel Oprea sfătuindu-l pe acesta să-și dea demisia.

    Am avut o intervenţie ieri şi astăzi l-am invitat pe domnul Oprea la o discuţie. L-am sfătuit pe domnul vicepremier Oprea să-şi dea demisia, a declarat președintele.

    Concret, președintele a spus că i-a reproșat proasta gestionare a crizei.

    Comunicarea a fost catastrofală, a precizat Iohannis.

    Iohannis nu a precizat răspunsul lui Oprea.

    Iohannis a refuzat să spună dacă crede versiunea lui Oprea.

    UPDATE:

    O demisie la acest nivel de responsabilitate și, implicit, asumarea unei vinovății care nu există, nu pot fi nici monede de schimb politic și nici artificii mediatice. Într-un stat de drept, respectarea legii este mai importantă decât jocurile politice sau de imagine, iar eu voi respecta legea de fiecare dată. Așadar, în ceea ce mă privește, lucrurile sunt clare: nu sunt vinovat și, prin urmare, voi continua activitatea în cadrul Guvernului, a anunțat Gabriel Oprea.

  • Cristoiu: Pentru a-și salva pielea, Victor Ponta a vîndut Partidul


    Așa cum am mai scris, pentru a-și salva pielea, Victor Ponta a vîndut Partidul. A început prin a accepta scoaterea din joc de către Binomul SRI-DNA a tuturor celor care ar fi fost în stare să mai opună rezistență la Operațiunea Destrămarea PSD. A continuat cu transformarea PSD într-o slugă a Cotrocenilor. Acum, jucînd comedia unei oarecare supărări, transmite totuși Rovanei Plumb indicația ca PSD să înghită și gălușca MRU, scrie jurnalistul Ion Cristoiu duminica seara pe blogul sau.

    CITITI SI:Ponta, love story cu Gabriel Oprea in direct la B1, atacuri la Liviu Dragnea si la Iohannis/ Ponta spune ca UNPR poate sa il voteze pe MRU la SIE/ Premierul suspendat vine in tara in maxim 2 saptamani

    De partea cealaltă, a PSD, se mai vede ici-colo cîte o rezistență disperată la Predarea Partidului.Sunt însă rezistențe disperate, ale unor politicieni care știu că dosarele de la DNA stau să iasă, la ordin, din sertare. Cum va vota PSD? (n.red-in cazul lui MRU).Probabil că se va da consemn public de votare după cum le spune conștiința.Și multora dintre parlamentarii PSD știm de pe acum ce le spune conștiința.Și anume că Binomul SRI-DNA îi poate înhăța în orice moment din plină stradă, afirma Cristoiu.