Ministrul de externe maghiar: Toţi politicienii de la Bruxelles care în ultimii 6 ani au susţinut vederi pro-migraţie să vină acum să viziteze frontiera dintre Polonia şi Belarus şi să le fie ruşine

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto l-a asigurat, joi, pe omologul său polonez Zbigniew Rau de solidaritatea Ungariei şi le-a adresat mulţumiri grănicerilor şi poliţiştilor polonezi pentru faptul că apără frontierele acestei ţări şi în consecinţă pe cele ale Uniunii Europene, relatează MTI.

„Vestea proastă este că frontierele de est ale Poloniei continuă să se afle sub o puternică presiune exercitată de migraţie”, a scris şeful diplomaţiei ungare pe Facebook, după ce a discutat miercuri seara la telefonul cu omologul său polonez, pe care urmează să-l întâlnească luni la Consiliul afaceri externe de la Bruxelles.

„Bieţii noştri prieteni polonezi experimentează acum acelaşi lucru cu care ne confruntăm şi noi ca situaţie practică de şase ani, cu migranţi ilegali care refuză să respecte reglementările, legile şi suveranitatea şi încearcă să ne penetreze în număr mare frontierele”, a adăugat Szijjarto, aflat la Istanbul pentru summitul Consiliului turcic.

„Trebuie să se spună cu claritate că violarea frontierelor reprezintă o infracţiune şi acelaşi lucru se aplică şi încurajării violării graniţelor, pentru a nu mai menţiona şi traficul de persoane”, a subliniat acesta.

Ministrul ungar de externe i-a îndemnat totodată în mesajul său pe „toţi politicienii de la Bruxelles care în ultimii şase ani au susţinut vederi pro-migraţie, au menţinut pe agendă cotele obligatorii de relocare a migranţilor şi au refuzat resurse ţărilor care le apără graniţele să vină acum să viziteze frontiera dintre Polonia şi Belarus şi să le fie ruşine”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare