Macron: Nu vom da jos nici o statuie

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat duminică că Franţa va fi „inflexibilă” în faţa rasismului, dar „nu va şterge nicio urmă sau nume din istoria sa” şi „nu va da jos nicio statuie”, după o serie de manifestaţii inspirate de protestele din SUA, unde protestatarii au distrus monumente considerate rasiste, transmite AFP.

„Vom fi inflexibili în faţa rasismului, a antisemitismului şi a discriminării”, a declarat şeful statului francez, „dar această luptă nobilă este greşită atunci când se transformă în comunitarism, într-o rescriere odioasă sau falsă a trecutului” şi „o luptă inacceptabilă când este acaparată de separatisme”.

„Republica nu va da jos nicio statuie”, a insistat preşedintele Macron.

„Ar trebui mai degrabă să ne uităm la întreaga noastră istorie împreună” a spus preşedintele francez în timpul unei discurs solemn consacrat iniţial luptei împotriva epidemiei noului coronavirus. Şi „în niciun caz să negăm ceea ce suntem”, a adăugat el.

De la începutul mişcărilor de protest în SUA generate de moartea lui George Floyd, un negru ucis de un poliţist alb în timpul arestării sale pe 25 mai, manifestaţiile au luat avânt şi în Franţa, unde poliţia este acuzată de rasism şi violenţă şi unde este denunţat rasismul din societate în general.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare