Categorie: Cultură

Stupoare: marea cîntăreață româncă de operă, Angela Gheorghiu, probabil cea mai cunoscută artistă româncă la nivel mondial, desființează într-un interviu difuzat de contributors.ro, realizat de Lucian Popescu, cîteva personaje grele ale culturii muzicale românești, afirmînd că sunt supravealuate și reprezintă false legende. La loc de cinste, George Enescu, Ciprian Porumbescu ori Maria Tănase, transmite Inpolitics.

”Muzica lui Porumbescu nu e de mare valoare”

”Cine a fost Ciprian Porumbescu? Un compozitor care a scris puține lucruri… Aici este o problemă în România. O problemă cu George Enescu, cu Ciprian Porumbescu… Nimeni nu vrea să afle cine au fost oamenii aceștia. Ciprian Porumbescu a fost un compozitor ce se afla la începutul carierei, a compus o operetă românească. Muzica sa nu este de mare valoare, comparativ cu mulți alți compozitori români. Bietul de el nici n-a avut timp pentru că a murit tânăr din cauza tuberculozei. După aceea am început să auzim despre George Enescu. Mai târziu, la sfârșitul Conservatorului, am aflat și eu, prima oară de la Sergiu Celibidache, că nu numai istoria de la școală, istoria României, politică sau socială, dar și istoria culturală este alcătuită în România din false legende. Din oameni despre care ni se spune că au făcut, că sunt mari, dar ei nu sunt așa de mari. Eu în 30 de ani nu am descoperit nici o sală importanta în care George Enescu să fi cântat. Unde a cântat? Vă imaginați în perioada în care George Enescu a cântat la vioară ce artiști mari erau atunci pe planetă? Vă puteți imagina?” afirma Gheorghiu în interviu.

”Sunt compozitori români care au lucrări mai importante decît George Enescu”

”Ce vreau eu să spun este că în România s-au creat false legende. De exemplu, nu se vorbește de Dinu Lipatti, de Clara Haskil, adică artiști care contează pe plan mondial, care contează cu adevărat. Mai departe, Sergiu Celibidache, Radu Lupu care încă mai trăiește și a făcut o remarcabilă carieră internațională, Haricleea Darclée, la începuturi, pentru că a prins o perioadă în care încă mai trăiau marii compozitori, Virginia Zeani sau Ileana Cotrubaș. Cred că unul dintre cei mai mari artiști români, care au făcut o adevărată carieră, este Radu Lupu. Și Clara Haskil. Dinu Lipatti a trăit mai puțin, n-a avut posibilitatea unei cariere mari. Ideea este că sunt alte nume despre care România nu știe – vorbesc de criticii din România, care serveau partidul, cei care au studiat muzicologia, cei care s-au ocupat de muzică. Ei nu au avut până astăzi curiozitatea și dorința să vadă cine este într-adevăr un adevărat mare compozitor. Pentru că sunt compozitori din România care au lucrări mai importante decât George Enescu.

(…) Să vă dau două exemple. Unul este Nicolae Bretan, care a scris opere absolut superbe. Un alt compozitor care a trăit în România și țin minte că operele lui chiar se cântau la Operă – a scris un Hamlet foarte bun – este Pascal Bentoiu. După aceea, un alt compozitor, Paul Constantinescu. Lucrările lor trebuie studiate și arătate și explicate în primul rând profesioniștilor pentru a explica mai departe publicului adevărații și adevărata față si a istoriei muzicii. M-ați înțeles ce vreau să spun?”

”În America, Enescu cînta la muzeu”

Conștientă de greutatea spuselor sale, artista se justifică:

”Eu vreau să spun lucrul aceasta pentru că nimeni nu are curaj aici, în România, să spună aceste adevăruri esențiale pentru cultura română. În plus, aș mai adăuga, am mai spus în interviurile mele internaționale, nu întotdeauna marii artiști au ales să meargă la Paris. Dacă te-ai dus la Paris nu înseamnă că ești cel mai mare artist. Nu este adevărat. Sunt și artiști care au rămas în România și sunt foarte buni. Dar nu știe nimeni de ei. Și aici trebuie să se facă o distincție foarte serioasă. Ce înseamnă să faci o carieră mondială, ce înseamnă să fii un mare compozitor, ce înseamnă să fii un mare dirijor? Adică, prin munca pe care tu o poți demonstra? Despre Enescu știu doar că în America a cântat o dată la New York, a înlocuit un dirijor, pe Toscanini, la Carnegie Hall. L-a înlocuit, deci nu l-a invitat nimeni initial pe el. Și după aceea a fost a doua oară. Deci de două ori, cu două ori nu faci carieră, da? Trebuie spuse lucrurile așa cum sunt. Când s-a dus a doua oară a cântat într-un muzeu. Nu vreau să vă supărați pe mine, că distrug legende, dar trebuie să îi aducem în lumină pe adevărații mari artiști. Există mari și mici artisti români și în afara României și există mari și mici artisti și în România. Aceste adevăruri trebuiesc studiate și expus doar adevărul dovedit”.

Maria Tănase cînta la New York doar la comunitățile de români

”Nu poți să spui că Maria Tănase a fost și a cântat la New York. Artiștii de muzică populară nu cântă în săli mari. Cântă doar la comunitățile de români. Și cântă în restaurante. Sau în mici săli pe care reușesc ei să le închirieze. Trebuie spuse lucrurile pe nume. M-ați înțeles ce vreau să spun?

Legendele care s-au format în România sunt exagerate, s-au construit false legende comandate. Sunt nume și istorii construite. Nu poți să spui că Maria Tănase cânta la New York, dacă ea a cântat printre mese. Este adevărat. A cântat, într-o expoziție probabil internațională din moment ce i-a invitat și pe români acolo. Oamenii stăteau la mese și ea a cântat printre acei oameni. Dar trebuie înțeleasă nuanța pe care eu vreau să o arăt”.

”La început și eu credeam în aceste legende. Dar apoi am trăit în lumea adevărată, aceea în care este socotit omul de valoare, omul care poate demonstra de-a lungul anilor cu exactitate la ce nivel este. Și cine este. În toată lumea există treaba asta. Minus România. În România am învățat o falsă istorie muzicii, fabricată și comandată. Din păcate” conchide artista.

Un număr de 153 de ONG-uri din domeniul social şi al drepturilor omului solicită Ministerului Educaţiei dezbaterea publică a proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea programului de implementare a proiectului „România Educată”. Reprezentanţii organizaţiilor susţin că proiectul, aflat în consultare publică, este „o enumerare de obiective şi măsuri strategice prea generale, fără indicatori de rezultat clar definiţi şi fără definirea responsabililor precişi pentru fiecare măsură”.

Potrivit sursei citate, sunt câteva situaţii în care proiectul are viziune limitată, cum ar fi faptul că la capitolul Digitalizare, la ”asigurarea accesului la internet pentru copiii din medii sociale vulnerabile”, este vizată în continuare doar implementarea ”unor proiecte pilot”, deşi acest proces ar trebui să îşi propună în mod ferm ca, până în 2030, toţi elevii să aibă acces efectiv la internet.

Semnatarii consideră nesatisfăcătoare şi măsurile de sprijin pentru creşterea participării copiilor cu dizabilităţi la educaţie, fiind „extrem de reduse şi neadaptate urgenţei” de a spori gradul de acces al acestor copii la şcolile de masă.

„Deşi încă în consultare, Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului de Implementare a Proiectului România Educată este în proces de avizare la Consiliul Economic şi Social, existând, conform declaraţiei publice a ministrului Sorin Câmpeanu, intenţia de a fi votat marti, 14 septembrie 2021 în şedinţa de Guvern. Proiectul de HG în forma actuală a fost avizat de toate ministerele la solicitarea Ministerului Educaţiei, care însă a prezentat un document ce nu este finalizat, atât timp cât este încă în consultare publică până pe 9.10.2021”, arată sursa citată.

Potrivit ONG-urilor, Ministerul Educaţiei încalcă astfel alineatul 8 al art. 7 al Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, care stipulează că avizarea se face doar după finalizarea consultării publice: ”Proiectul de act normativ se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate potrivit alin. (4).”

„Solicitanţii dezbaterii speră că Ministerul Educaţiei va reintra în legalitate şi va retrage Proiectul de HG pentru aprobarea Programului de Implementare a Proiectului România Educată de pe parcursul de avizare, va organiza dezbatere publică în conformitate cu Legea 52/2003, va evalua propunerile primite şi abia apoi va reintroduce în procesul de avizare documentul rezultat. În caz contrar, HG pentru aprobarea Programului de Implementare a Proiectului România Educată ar putea fi atacată în contencios”, mai scrie în comunicat.

Solicitarea de dezbatere publică este formulată de FONSS – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – în numele a 44 de furnizori de servicii sociale, Federaţia Dizabnet în numele a 107 de ONG-uri active în domeniul dizabilităţii, Asociaţia Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO) şi Asociaţia Funky Citizens –  organizaţii civice şi de Drepturile Omului.

Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat duminică la cea mai longevivă sărbătoare din Clisura Dunării, o manifestare cultural-sportivă care a reunit prieteni și amatori ai sporturilor din Moldova Veche, Sichevița, Berzasca, Orșova, Eșelnița, Svinița, Drobeta Turnu Severin, dar și din Doni Milanovat, din Serbia.

Festivalul satelor dunărene, organizat în comuna Svinița a arătat dorința oamenilor de a reveni la normalitate, de a se bucura de cultura, tradițiile și pasiunile pe care le au.
Au fost competiții de minifotbal, șah și tenis de masă, dar și un program folcloric de care s-au bucurat participanții!

Consiliul Județean Mehedinți a fost partener al evenimentului prin Centrul Cultural “Nichita Stănescu”.

Îi mulțumesc domnului primar, Nicolae Curici pentru invitație și îl felicit pentru că menține vii tradițiile comunei Svinița în sufletele localnicilor!, a spus președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Vaticanul a publicat sâmbătă pentru prima dată informaţii despre proprietăţile sale imobiliare, dezvăluind că deţine peste 5.000 de proprietăţi, în cadrul celor mai detaliate dezvăluiri financiare făcute vreodată, transmite Reuters conform Agerpres.

Informaţiile au fost cuprinse în două documente, o declaraţie financiară consolidată pentru 2020 pentru Sfântul Scaun şi primul buget public pentru Administraţia Patrimoniului Sfântului Scaun (APSA).

APSA, un fel de birou de contabilitate generală, gestionează bunurile imobiliare şi investiţiile, plăteşte salariile şi acţionează ca birou de achiziţii şi departament de resurse umane.

Între cele două documente – fiecare cu un număr fără precedent de diagrame circulare, grafice şi hărţi – şi două interviuri explicative, Vaticanul a publicat peste 50 de pagini de material financiar.

Bilanţul de 30 de pagini al APSA arată că deţine 4.051 de proprietăţi în Italia şi aproximativ 1.120 în străinătate, fără a include ambasadele sale din întreaga lume.

Doar aproximativ 14% din proprietăţile sale din Italia au fost închiriate la preţul pieţei, în timp ce celelalte au fost închiriate la preţuri reduse, multe dintre ele angajaţilor Bisericii. Aproximativ 40% erau clădiri instituţionale, cum ar fi şcoli, mănăstiri şi spitale.

Documentele arată că APSA deţine proprietăţi ca investiţii în zone de lux din Londra, Geneva, Lausanne şi Paris.

Una dintre clădiri, situată în prestigiosul cartier londonez South Kensington, a dus la pierderi uriaşe după ce a fost cumpărată de Secretariatul de Stat al Vaticanului ca investiţie în 2014.

Marţi, va începe la Vatican procesul a 10 persoane implicate în achiziţionarea acesteia, printre care un cardinal proeminent. Aceste persoane sunt acuzate de infracţiuni financiare, printre care deturnare de fonduri, spălare de bani, fraudă, şantaj şi abuz de putere.

Părintele Juan Antonio Guerrero, şeful Secretariatului pentru Economie al Vaticanului (SPE), a declarat pentru site-ul oficial Vatican News că imobilul va fi vândut în curând.

Acesta a declarat că procesul va fi un „punct de cotitură” în ceea ce priveşte credibilitatea Vaticanului în materie economică şi că un eveniment similar nu s-ar mai putea repeta datorită măsurilor puse în aplicare de atunci.

Anul trecut, Papa Francisc a lipsit Secretariatul de Stat de controlul asupra fondurilor sale, transferându-le către APSA şi cu supravegherea SPE.

Un buget consolidat separat pentru Sfântul Scaun, publicat sâmbătă, arată un deficit de 64,8 milioane de euro în 2020, în scădere de la un deficit de 79,2 milioane în 2019.

Bugetul Sfântului Scaun include administraţia centrală a Bisericii Romano-Catolice, cunoscută sub numele de Curia, care supraveghează guvernarea Bisericii cu 1,3 miliarde de membri în întreaga lume, reprezentanţele sale diplomatice globale şi activităţile media.

Cetatea Vaticanului, ce include Muzeele Vaticanului şi Banca Vaticanului, are un buget separat.

Pentru a acoperi deficitul din 2020, aproximativ 50 de milioane de euro au fost luate din ”Obolo di San Pietro”, un fond de donaţii pentru a-l ajuta pe papă să desfăşoare activitatea Bisericii la nivel mondial.

Pandemia COVID-19 a afectat puternic veniturile Vaticanului în 2020.

Acum 100 de ani, în Monitorul Oficial nr. 86 din 22 iulie 1921, se publica Legea – semnată de Regele Ferdinand – prin care se înființa ,,Biblioteca I.G.Bibicescu – Turnu-Severin, împreună cu Statutele de funcționare ale acesteia. Teodor Costescu a fost cel care l-a convins – cum numai el ştia s-o facă – pe un alt mare român, pe mehedinţeanul Ioan Gheorghe Bibicescu, să doneze orașului Turnu – Severin bogata sa bibliotecă, cu promisiunea că : ,,va fi așezată definitiv în clădirea Teatrului Turnu-Severin, aripa dinspre răsărit destinată pentru acest scop”. Astfel, Biblioteca a luat naştere prin donaţia de cărţi, manuscrise, publicaţii periodice, a lui I. G. Bibicescu, un mare patriot, folclorist, publicist şi fost guvernator al Băncii Naţionale a României (1914 – 1921), se arată pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene” I. G. Bibicescu” Mehedinți.

I.G. Bibicescu a donat, pentru început, aproximativ 30.000 de volume la care s-au adăugat: donaţia Băncii Naționale a României – care a cumpărat o parte din biblioteca lui Grigore N. Manu – şi o parte din biblioteca lui C.I. Istrati – achiziţionată de Teodor Costescu. Biblioteca are un important fond de carte rară, de patrimoniu, cu vechi tipărituri româneşti și străine, prin care și-a câștigat prestigiul la nivel național. Fondul de carte al bibliotecii noastre s-a îmbogăţit an de an, ajungându-se, în prezent, la un număr de peste 500.000 de volume.Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu” este una dintre importantele instituții de cultură din județul Mehedinți, iar bibliotecarii sunt mereu alături de utilizatori și comunitate dorind să mențină ,,înaltul rol cultural și social al acestui așezământ”, se mai spune în anunț.

”Drum spre nicăieri: mitologizarea eroică a crimelor de război este un drum direct spre o nouă catastrofă națională” – sub acest titlu, Ambasada Federației Ruse în România își publică, pe pagina sa de Facebook, însemnările de la expoziția „România în cel de-al Doilea Război Mondial 1944-1945”,  deschisă la Muzeul Național de Istorie a României.

CE SUSȚIN RUȘII:

În familiarizarea cu materialele expoziției de la Muzeul Național de Istorie a României, este imposibil să nu acordăm atenție multor inexactități care denaturează faptele istorice. Dar nu sunt sarcinile noastre acelea să corectăm erorile. Ne vom concentra doar pe aspectele care au o importanță fundamentală.

Apare impresia că, de dragul conjuncturii politice, organizatorii expoziției au încercat tot posibilul ca să se încadreze în „trendul” de rescriere a istoriei și de revizuire a rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial care a fost adoptat recent de unele țări din Occident și din Europa de Est.

Trecând sub tăcere pagini neplăcute de istorie și interpretând versiunea retușată a evenimentelor la propria discreție, expoziția urmărește de fapt intenția să scuze și să justifice crimele de război ale acoliților români ai Germaniei naziste, deghizând actele lor criminale în „lupta de eliberare națională” a poporului român, precum și de a minimaliza rolul Armatei Roșii în eliberarea Europei de Est și Europei Centrale, inclusiv a României, de trupele hitleriste și aliaților lor. Astfel, se încearcă justificarea și înălțarea la rangul de „eroi naționali” a invadatorilor, ocupanților, jefuitorilor și violatorilor, care aruncau chiar și bebeluși pe baionete, care au ucis zeci de mii de evrei în Odessa și în alte orașe și sate (numeroase documente și relatări ale martirilor la crimele comise sunt păstrate în muzeele și arhivele din Rusia).

Încercările de a-l achita pe criminal de război Ion Antonescu, condamnat și executat în conformitate cu verdictul Tribunalului București, care a lucrat în paralel cu Tribunalul de la Nürnberg la cazurile principalilor criminali naziști și pe același temei juridic, nu rezistă criticilor de nici un fel. Potrivit materialelor expoziției, dictatorul I. Antonescu pare a fi aproape salvatorul evreilor români, pentru că, precum spun aceste materiale, la sfârșitul anului 1942, când a început să se contureze un moment de cotitură în evenimentele războiului, el a dat un ordin ca deportarea în masă a evreilor să fie oprită. Rezultatul practic al acestui „umanism” (desigur, ținând cont și de alte evenimente istorice) este acela că astăzi comunitățile evreiești din România reprezintă puțin peste 1% din populația evreiască a țării în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial.

Politica penală, și de fapt, antinațională a lui I. Antonescu a făcut ca poporul român să fie complice și, în același timp, victimă a aventurilor conducătorului, care au adus România pe marginea unei catastrofe naționale (conform celor mai conservatoare estimări, sute de mii de militari români au murit, au fost răniți și luați prizonieri pe frontul de est în războiul împotriva URSS). Și doar previziunile unui grup de politicieni români conduși de regele Mihai I a deschis la 23 august 1944 calea spre salvarea națiunii române.

Este surprinzător modul în care materialele expoziției prezintă procesul de eliberare a teritoriului României de trupele germane și maghiare. Se stipulează că Armata Roșie nu a eliberat România, iar trupele sovietice „…au trecut liber”, după ce au depășit „700 km pe teritoriul României în 18 zile”.

În realitate, eliberarea teritoriului României de către Armata Roșie a început la 27 martie 1944 (în timpul Operațiunii Uman-Botoșani) odată cu forțarea râului Prut. Eliberarea completă a întregului teritoriu al României a fost posibilă numai după Operațiunea Iași-Chișinău (20 – 29 august 1944) și ostilităților ulterioare abia la 25 octombrie 1944, când Armata a 40-a sovietică a eliberat orașul Satu Mare și Armata a 4-a română a eliberat orașul Carei. Tocmai această dată, așa cum înțelegem noi, este sărbătorită în România ca Ziua Armatei Române.

Cum pot fi infirmate, „cu conștiința curată”, aceste fapte dacă aproape două sute de locuri de înmormântare militare sovietice sunt împrăștiate în toată România, de la Constanța la Satu Mare și de la Timișoara la Iași, iar numărul, stabilit oficial, al militarilor sovietici care au pierit pe teritoriul țării este de aproximativ 70 000 de căzuți și peste 280 000 de răniți. În același timp, în unele zone sunt încă descoperite înmormântări fără nume…

Generează nedumerire afirmația că „armata română nu s-a predat după 23 august 1944”. La rândul nostru, vom spune doar că, la scurt timp după aceea, ea s-a alăturat Armatei Roșii ca aliat în eliberarea ulterioară a Europei de Est și Centrală, fapt de care se amintește cu recunoștință în țara noastră. În același timp, înainte de încheierea Tratatului de pace de la Paris cu URSS în 1947, România a fost oficial un „stat inamic” (“enemy state”) pentru puterile aliate ale Națiunilor Unite și Uniunea Sovietică, în baza articolului 107 din Carta ONU, avea dreptul de a întreprinde orice acțiune împotriva României, sancționată de guvernul sovietic în contextul celui de-al Doilea Război Mondial (1).

Vorbind despre calomnia istorică cultivată persistent în România despre presupusele „crime în masă” ale Armatei Sovietice împotriva civililor, este suficient să reamintim ordinul lui Stalin nr. 229, potrivit căruia orice relații sexuale între militarii sovietici și reprezentantele altor națiuni din teritoriile cucerite erau interzise. Pentru neascultare, urma tribunalul, iar pentru viol – executarea, deși în război, desigur, se întâmpla orice… Dar nu Armata Roșie a fost aceea care a atacat România, ci trupele acesteia din urmă au invadat și au ocupat o parte semnificativă din Rusia modernă și Ucraina, de unde ele au fost alungate…

În legătură cu intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României, guvernul URSS încă la 2 aprilie 1944, cu aproape cinci luni înainte de lovitura de stat din 23 august, a făcut o declarație în care au fost conturate obiectivele de eliberare ale Armatei Roșii, se sublinia că URSS „nu urmărește scopul de a dobândi vreo parte a teritoriului României sau de a schimba sistemul social existent al României și că intrarea trupelor sovietice în România este dictată exclusiv de necesitatea militară…”

În decretul Comitetului de Stat al Apărării (cel mai înalt corp al puterii de stat din URSS în perioada de război) nr. 5594 din 10 aprilie 1944 „Cu privire la comportamentul trupelor sovietice pe teritoriul eliberat al României”, s-a dispus ca „în zonele ocupate de Armata Roșie să nu se instituie soviete și autorități de stat sovietice, să se mențină fără modificări toate autoritățile române existente în aceste zone și sistemul existent de structură economică și politică din România.” Evenimentele din această perioadă nu trebuie confundate cu etapa postbelică a istoriei, când, la inițiativa foștilor aliați occidentali ai URSS, a început „Războiul rece”, care a împărțit Europa printr-o „cortină de fier” în două sfere de influență. Apropo, ar fi corect ca începutul acestuia să fie datat nu de la discursul lui W. Churchill în Fulton în 1946, ci din momentul în care comandamentul militar britanic, la instrucțiunile prim-ministrului, încă în aprilie 1945, înainte de capitularea Germaniei, a elaborat un plan pentru un atac asupra URSS numit „De neconceput” (“Unthinkable”).

O vie dovadă a atitudinii poporului român față de eliberatori o reprezintă imaginile fotografice și jurnalele de actualități care au surprins fețele bucuroase ale bucureștenilor și localnicilor din alte orașe românești, salutând cu flori detașamentul de avangardă a trupelor sovietice și Diviziei infanterie voluntari români ”Tudor Vladimirescu”, care cu adevărat au intrat fără lupte în capitala României la 31 august 1944 (2).

Atenție specială o merită scrisoarea din partea Patriarhului Nicodim către Comisia Aliată de Control. Ea exprimă recunoștința sa față de Armata Roșie. Patriarhul BOR menționează, în special, că „trecând prin zilele grele, am fost bucuroși să primim informații confirmate cu acuratețe din Moldova, precum și din țara noastră, că Armata URSS a luat sub protecția sa proprietatea și liniștea mănăstirilor de măici și călugări. Toate au fost protejate cu grijă, datorită idealurilor și sentimentelor înalte de umanitare și civilizație care au îndrumat și de care sunt ghidate Guvernul, Comandamentul Militar și Armata URSS”(3).

Acordul de armistițiu dintre URSS, Marea Britanie și Statele Unite, pe de o parte, și Regatul României, pe de altă parte, semnat la 12 septembrie 1944, a avut o importanță crucială pentru România postbelică.

Prin acest document, puterile aliate au anulat decizia așa-numitului al doilea arbitraj de la Viena și și-au confirmat intențiile nu numai de a elibera, ci și de a readuce Transilvania de Nord în România. Ulterior, la insistența lui I.V. Stalin, acest lucru a și fost realizat.

Organizatorii expoziției, pretinzând la credibilitatea istorică a expoziției, ar fi trebuit să plaseze la intrare și la ieșire extrase din verdictul Tribunalului Militar Internațional, care s-a reunit la Nürnberg (Germania), despre adevărații vinovați la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Să ne permitem libertatea de a ajuta organizatorii citând un extras din textul verdictului, care, în special, spunea că Tribunalul „consideră pe deplin dovedit că războiul început de Germania împotriva Poloniei la 1 septembrie 1939 a fost în mod clar un război agresiv, care ulterior nu putea să nu se transforme într-un război ce a cuprins aproape întreaga lume și a provocat comiterea a nenumărate crime atât împotriva legilor și obiceiurilor de război, cât și împotriva umanității.”

Având în vedere perioada căreia îi este dedicată expoziția (1941-1945), provoacă nedumerire faptul că organizatorii ei au acordat o atenție deosebită semnării pactului sovieto-german de neagresiune (Pactul Molotov-Ribbentrop). Acest lucru arată clar o lipsă de dorință de a-și aminti despre inesteticul rol al României, care, în ciuda adresărilor oficiale ale Guvernului sovietic, în 1938 nu a dat permisiunea pentru trecerea trupelor sovietice spre a ajuta Cehoslovacia. Drept urmare, odată cu îngăduința Marii Britanii și Franței și în alianță cu Polonia naționalistă, Hitler, în decursul a câtorva luni, a pus stăpânire și și-a subjugat unul dintre cele mai democratice state din Europa la acea vreme. „Punctul de neîntoarcere” pe drumul spre cel de-al Doilea Război Mondial, cel puțin în Europa, a fost, fără îndoială, Acordul de la München din 1938, încheiat cu aproape un an înainte de Pactul Molotov-Ribbentrop, care i-a oferit lui Hitler o bază industrială puternică pentru crearea unei mașinării de război agresive. Iar Pactul Molotov-Ribbentrop a devenit doar ultimul document dintr-o serie de acorduri cu un conținut similar, semnate anterior cu Hitler de majoritatea statelor europene…

În etapa finală a celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, ostașii sovietici și români au trecut încercările focului și sângelui umăr la umăr. Pentru a păstra pacea și relațiile tradiționale de bună vecinătate dintre popoarele noastre, este necesar să păstrăm cu tandrețe memoria faptelor lor de vitejie. Aceste fapte, la fel ca alte numeroase teme pozitive ale relațiilor ruso-române, merită să fie subiectul dedicațiilor pentru expoziții, cercetări științifice și opere de artă, cântece și producții cinematografice.Încercările, nefondate și, de fapt, imorale față de memoria strămoșilor, de a-i reabilita și de a-i glorifica pe criminalii de război și pe complicii lor condamnați definitiv prin verdictul contemporanilor (Nürnberg) sunt un drum spre nicăieri. Orice cercetare a trecutului trebuie să se bazeze pe fapte și documente concrete. Acest lucru este cu atât mai valabil pentru situația geopolitică complexă din ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. În același timp, nu se poate face fără a studia relațiile reale cauză-efect ale evenimentelor care au condus lumea la cea mai mare tragedie din istorie. În acest sens, tocmai Uniunea Sovietică, cu prețul a 27 de milioane de vieți ale cetățenilor săi, a adus o contribuție decisivă la înfrângerea nazismului și la eliberarea Europei de sclavie, deschizându-i perspectiva istorică de dezvoltare democratică, coeziune, etc. etc. Din păcate, în Europa modernă, după cum demonstrează expoziția, o scurtă privire de ansamblu despre care v-am prezentat, există tendința de a uita lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial. Iar pe baza unei versiuni falsificate a istoriei, este imposibil să ajungem la concluzii rezonabile, este ușor să cedăm tentației de a readuce lumea în pragul unei catastrofe globale, creând imagini false ale unui dușman extern…

Deputatul Oana Bulai organizează, pe 24 iunie, la Roman, un eveniment dedicat Zilei Universale a Iei.Este pentru prima dată în istoria judeţului Neamţ când un parlamentar susţine, din resurse proprii, o astfel de acţiune culturală.Acţiunea  nu beneficiază nici de sprijinul autorităţilor locale şi nici a celor judeţene pentru că Oana Bulai s-a ambiţionat să demonstreze că poate şi fără bani publici.Însă lângă Oana Bulai au venit o mulţime de oameni care şi-au dorit să susţină acţiunea “Cu mândrie, poartă IE”, transmite newsallert.

„Pot să vă dezvălui o mică informație “pe surse” din culisele evenimentului de joi, din Parcul Roman. Ansamblul de cântece și dansuri Populare “Plai Moldovenesc” din Roman şi Ansamblul “Floricică de la munte” vor fi prezente. Pot să vă confirm că va fi prezentă la evenimentul din Parcul Municipal din Roman şi formația Modern. Aceasta ne va încânta cu muzica ei, la finalul activităților pregătite. Pentru cei care nu îi cunosc, pot să vă spun doar atât: veți fi impresionați de muzica lor. Modern, în compoziția sa actuală, înseamnă 2 voci și 9 instrumentiști. Dar avem şi alte surprize pregătite şi de aceea îi invit pe toţi romaşcanii, pe toţi nemţenii să vină la acest eveniment. Este organizat cu sufletul şi cu dragostea faţă de tradiţiile şi obiceiurile noastre strămoşeşti. Împreună îmi doresc să petrecem o zi specială, presărată cu parada iilor româneşti, ateliere ale meșterilor populari, momente artistice susținute de ansambluri din județul nostru, dar şi multe altele. De asemenea, puteți gusta din minunatele plăcinte moldovenești“, a declarat Oana Bulai.Evenimentul va începe joi – 24 iunie de la ora 17.00 în Parcul Municipal din Roman.

Muzeul Regiunii Porților de Fier a găzduit astăzi, un eveniment cu încărcătură emoțională și semnificații profunde despre ceea ce a însemnat deportarea în Bărăgan și urmele adânci lăsate în sufletele celor care în noaptea de 18/19 iunie 1951, moment cunoscut ca Rusaliile Negre, au fost izgoniți din casele lor și duși în arșița Bărăganului, afirmă pe facebook președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Mulți dintre cei prezenți au adus mărturii ale propriilor trăiri, dar și povestiri despre iadul prin care au trecut familiile lor! Avem datoria să nu uităm, căci uitarea înseamnă trădare! Libertățile de care ne bucurăm azi par firești pentru generațiile mai tinere, însă istoria ne provoacă mereu la neuitare și trebuie să amintim că prezentul s-a cladit pe sacrificiul generațiilor anterioare.În cadrul evenimentului la care au participat P.S Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, doamna Ana Blandiana, președintele Academiei Civice, dar și membri ai conducerii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a fost vernisată expoziția ”Rezistența Anticomunistă din România”, realizată cu sprijinul familiei Totir, urmași ai învățătorului Dumitru Totir din satul Vidimiresti, cel care a fost condamnat la moarte și executat în anul 1952.
Totodată, a fost lansat volumul ”Trei generații de eroi”, scris de doamna Ileana Mateescu, fiică a Bărăganului, care evocă trei personaje reale ce întruchipează lupta anticomunistă.Consiliul Județean Mehedinți a fost partener al evenimentului și le mulțumesc tuturor celor care au participat, pentru faptul că au venit din toate colțurile țării și au ales să comemoreze 70 de ani de la deportarea în Bărăgan, la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin!, a mai afirmat Georgescu.

Orașul Săcueni din județul Bihor a obținut luna trecută statutul de stațiune turistică datorită celor două atracții locale principale: ștrandul cu ape termale și Castelul Stubenberg. Titlul, însă, nu va folosi la nimic: ștrandul aparține de câțiva ani unei ONG finanțate de statul maghiar, care se pregătește ca în curând să devină și proprietara castelului, transmite Bihoreanul.

BIHOREANUL a descoperit că tranzacția este un tun pregătit sub oblăduirea primarului Béres Csaba, fost asociat, împreună cu șoferul său, într-o firmă care a făcut afaceri cu Fundația, primind de la aceasta, gratis, administrarea… ștrandului.

Aleșii care formează opoziția din Consiliul Local Săcueni sunt revoltați. Marți, 27 aprilie, cu doar o jumătate de oră înainte să înceapă reuniunea Consiliului, desfășurată online, s-au trezit cu un proiect de Hotărâre inițiat de primarul Béres Csaba, pentru vânzarea ultimei proprietăți importante a orașului: Castelul Stubenberg.

„La ora 14.30 era convocată ședința Comisiei Buget-Finanțe, iar la 15.00, plenul. La ora 14.23 am primit pe e-mail proiectul de HCL prin care castelul va fi vândut. Teoretic, prin licitație deschisă, practic câștigătorul este deja cunoscut”, a povestit BIHOREANULUI Cristina Duță, unul dintre cei trei consilieri PSD care, împreună cu doi reprezentanți PNL și cu un independent, alcătuiesc opoziția locală.

„E inadmisibil ca demersul, cu o documentație de zeci de pagini primită cu 30 de minute înaintea ședinței, să fie făcut fără ca aleșii cetățenilor să poată studia materialul, deși miza este patrimoniul orașului”, spune consilierul. În final, însă, cei 11 reprezentanți UDMR și – neașteptat – cei doi ai PNL au votat cu majoritate de două treimi propunerea primarului. „Abia după ședință am putut citi tot materialul deja adoptat”, spune Duță.

Clasat ca monument istoric, conacul e compus dintr-o clădire de 794 metri pătrați construită în stil baroc în anii 1750-1760 de contele Dietrichstein János, în 1830 ajungând în proprietatea baronului Felix Stubenberg, iar în 1906 fiindu-i adăugată încă o clădire de 587 mp. După 1921, domeniul a intrat în proprietatea statului român, care a despăgubit proprietarii și i-a dat destinație școlară, păstrată până în 2008, ultimul an în care aici a funcționat Liceul Agricol Săcueni, cu 200 de elevi.

În 2010, la propunerea edilului UDMR Béres Csaba, castelul și parcul aferent, de peste 2 hectare, au fost date în folosință gratuită pe 49 de ani Fundației Sf. Francisc din Deva. Înființată în 1995 de călugărul franciscan Bőjte Csaba, organizația are ca obiect de activitate ajutorarea copiilor săraci, la Săcueni având în grijă 15 copii cazați într-o „casă de tip familial”, unde li se oferă o masă caldă și altor 30 de copii din zonă. Doar două condiții i-au fost impuse ONG-ului: să nu-și schimbe activitatea și să renoveze clădirile.

Primăria vrea acum ca Fundația să devină proprietară, punându-i aceleași condiții, adică să reabiliteze castelul și să nu-și schimbe obiectul de activitate timp de 20 de ani, iar în plus să lase parcul deschis publicului, să ofere imobilul pentru cel puțin patru evenimente pe an și, în cazul revânzării, orașul să aibă drept de preemțiune.

Potrivit HCL, castelul va fi vândut prin licitație în plic sigilat, pentru cel puțin 3,654 milioane lei fără TVA. Un „studiu de oportunitate” întocmit de primar, parte integrantă a Hotărârii, afirmă că după vânzare imobilul va fi „utilizat la un nivel superior” deoarece cumpărătorul îl va exploata „ca un bun gospodar”, Primăria fiind interesată în schimb să încaseze banii de la acesta sub motiv că nu are fonduri să-l reabiliteze, semn că a ignorat accesarea unor fonduri UE.

Că viitorul cumpărător e deja stabilit o arată condițiile de eligibilitate din caietul de sarcini: participanții la licitație trebuie nu doar să fie la zi cu plata taxelor și impozitelor, ci și să dețină „certificat de acreditare ca furnizor de servicii sociale de cel puțin 10 ani și să furnizeze servicii sociale în minimum 5 locații la nivel național”. Or, ați ghicit, singura entitate care îndeplinește condițiile este Fundația Sf. Francisc, care, conform propriului site, www.magnificat.ro, deține „peste 80 de centre” în care sunt cazați 1.300 de minori, și e finanțată, printr-o fundație interpusă, de statul ungar.

Marți, 11 mai, a avut loc la Parlament o expoziție dedicată județului Neamț. Evenimentul a fost organizat de Comisia parlamentară pentru relația cu UNESCO, la propunerea deputatului PSD Neamț, Oana Bulai. Parteneri în cadrul acestei expoziții au fost Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Artă „Carmen Saeculare” din Neamț.

„Frumusețile județului Neamț trebuie să fie cunoscute de cât mai mulți oameni! De aceea, am propus organizarea unui eveniment de promovare a județului Neamț. Îmi doresc să contribui astfel la promovarea obiectivelor turistice, a tradițiilor și dansului popular din Neamț. Este un eveniment care vine în sprijinul eforturilor pe care Consiliul Județean Neamț le face pentru promovarea turismului încă din 2016”, a spus Oana Bulai cu privire la expoziție.

Deputatul PSD a adăugat că a fost mereu de părere că „înainte de a vizita alte țări și alte orașe din străinătate, de a căuta zone din afară țării pentru a ne petrece vacanța, ar fi bine să ne cunoaștem țara pe cât mai bine posibil. Pentru că sunt în România multe locuri minunate, județe și orașe care chiar merită vizitate si apreciate”.

„Vorbind despre peisajul cultural – monahal Vânători-Neamț, pot spune doar că valoarea universală a acestuia, asemenea valorii pe care obiectivele turistice ale Neamțului o au, rezidă din combinația unică de valori istorice, culturale, religioase și naturale. Peisajul cultural – monahal Vânători-Neamț îndeplinește, atât din punct de vedere al patrimoniului cultural, cât și al celui natural, unele din criteriile de evaluare pentru demonstrarea valorii universale excepţionale. Consider că, având în vedere toate aceste aspecte, se justifică toate demersurile pentru declararea acestuia ca sit UNESCO mixt”, a mai afirmat Oana Bulai în cadrul evenimentului.

Expoziția organizată la Parlament este parte dintr-un proiect mai amplu ce își propune să marcheze 65 de ani de prezență a României în UNESCO. Evenimentul de marți, 11 mai, a avut în centrul său peisajul cultural-monahal Vânători – Neamț. De altfel, peisajul cultural-monahal Vânători-Neamț este în curs de acreditare pentru a intra în patrimoniul UNESCO. La expoziția de la Parlament au fost organizate ateliere meșteșugărești, iar cei prezenți s-au putut bucura și de momente artistice susţinute de dansatorii şi orchestra Ansamblului folcloric „Floricică de la munte” și grupul vocal nemţean „Sânzienele”.