Liderul senatorilor PNL vrea ca magistrații să plătească: Ludovic Orban și Dan Radu Rușanu victime ale abuzurilor în Justiție

Liderul senatorilor PNL a declarat pentru Radio Europa Liberă că actuala Coaliție trebuie să aibă curajul de a-și asuma votarea unui proiect de lege privind răspunderea magistraților. Virgil Guran dă ca exemple de abuzuri în justiție dosarele lui Ludovic Orban și Dan Radu Rușanu.

„Nu văd de ce să nu susțină proiectul ministrul Justiției, dacă este de bună-credință. Există și mulți magistrați care își doresc o astfel de lege, s-au făcut abuzuri și împotriva magistraților. Dacă vorbești pe hol cu parlamentarii de la Putere și Opoziție, toți sunt de acord că este nevoie de așa ceva. Când intri în plen și sunt camerele de luat vederi, le piere curajul multora”, a declarat liderul senatorilor PNL pentru Europa Liberă.

Liberalul susține că demersul său nu este împotriva magistraților și are un „respect deosebit pentru justiție”.

„E singura categorie care nu are nici o responsabilitate. Toți răspundem de ceea ce greșim, mai puțin această categorie care este foarte importantă, are tot respectul nostru, dar trebuie să existe ca la orice entitate și reversul în cazul în care greșești”, a subliniat liderul grupului PNL din Senat.

În timp ce unii liberali susțin că demersul lui Guran este pe persoană fizică, alții afirmă că se „testează apele” pentru a vedea care este reacția opiniei publice față de o astfel de temă.

Social-democrații sunt rezervați în a se pronunța pe subiect și spun că așteaptă ca PNL să aibă curajul să își asume un proiect de lege privind răspunderea magistraților.

PSD a trecut prin Parlament, în legislatura trecută, anumite modificări care vizau răspunderea magistraților, dar ele au fost declarate neconstituționale în 2018. PNL a atacat la CCR modificările aduse legii 303/2004.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare