Judecătoarea Adriana Stoicescu: În ciuda evidențelor și așteptărilor o ființă poate supraviețui, miraculos, fără creier

de Adriana Stoicescu, judecător, președintele Tribunalului Timiș

Prima Curte Constituțională, pe model european, datează din anul 1920 și a fost creată în Austria.Așadar, nu am inventat noi roata.Rolul Curții este să se asigure că legile adoptate sunt în acord cu Constituția.Dacă vreți, atunci când se croiește o rochie, se are în vedere un tipar. Cineva trebuie să se asigure că materialul croit respectă tiparul. Cam acesta ar fi, în termeni profani, rolul Curții.Curtea Constituțională este singura instituție care poate îndrepta e(o)rorile legislative, evitând, în acest mod, derapajele de la normele democratice.

Curtea Constituțională este singura instituție care vă și ne poate apăra de imbecilități legislative ce ne pot oricând întoarce în cea mai cruntă dictatură.Curtea Europeană a Drepturilor Omului răcnește, în toate limbile și pe toate tonalitățile, că o lege trebuie să fie simplă, clară, ușor de înțeles. Astfel spus destinatarul trebuie, atunci când citește o lege, să înțeleagă ce nu are voie să facă, fără să fie nevoit să apeleze la doctori în drept.

Cum arată legea mioritică?Stufoasă, greu de citit, uneori imposibil de înțeles.Articolul 24 spune ceva, articolul 53 nuanțează, articolul 96 te aruncă în ceață, iar la articolul 120 ești fericit că, totuși, nu ți-ai luat permisul de port-armă, căci simți că îți pierzi uzul rațiunii.Legea mioritică, în vigoare când ai scris minuta joi era, de fapt, abrogată de miercuri noapte, dar nu ai aflat, pentru că nu a fost timp să se publice în monitor.Legea mioritică în vigoare dimineața suferă mici modificări până la prânz.Legea mioritică așteaptă ani de zile normele metodologice care, uneori, apar. Iar atunci când apar contrazic legea.

Nici nu poate fi altfel. Avem zootehniști care fac legile contabilității, informaticieni care dispun în sănătate și am avut oieri care ne-au făcut cadou procedura penală.Se consideră că ficatul este cea mai complexă uzină a organismului, având peste 500 de funcții, indispensabile vieții normale.Nu există o mașină care să poată înlocui ficatul, în primul rând datorită numeroaselor funcții de sinteză a unor substanțe indispensabile vieții, și apoi datorită rolului său de detoxifiere.Cam așa este și Curtea Constituțională pentru organismul numit democrație.

De aceea, când veți mai auzi dudui botoxate, încruntate, preocupate peste măsură de binele țărișoarei, cu un aer intelectual conferit de ochelarii de firmă, când le veți auzi, așadar, cerând desființarea curții, să zâmbiți malițios, știind că fără ficat nu putem trăi. Dar, văzându-le și, mai ales, auzindu-le, vom fi cu toții de acord că, uneori, în ciuda evidențelor și așteptărilor, o ființă poate supraviețui, miraculos, fără creier.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare