Fost consilier al șefului CJ Caraș Severin a murit de leucemie în penitenciarul Jilava deoarece instanțele au amânat cererea de întrerupere a pedepsei

Horia Vădrariu, 52 de ani, fostul consilier al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin a murit în Penitenciarul Jilava fiind răpus de leucemie.Acesta solicitase instanței eliberarea din pușcărie, dar cererea urma să fie analizată de magistrații Tribunalului Timiș abia în 21 septembrie, scrie Express de Banat.

Vădrariu a fost condamnat de Tribunalul Caraș-Severin la trei ani de închisoare cu executare pentru că a intermediat o șpagă oferită de soția unui polițist de frontieră din Moldova Nouă unui cadru medical de la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Curtea de Apel Timișoara i-a redus în luna februarie a acestui an pedeapsa la doi ani, dar i-a adăugat un rest de 475 de zile rămas de executat dintr-o altă condamnare, suferită pentru infracțiuni la Legea CEC-ului.

Ultima dată am vorbit cu el a fost după pronunțarea Curții de Apel, când i s-a redus pedeapsa cu un an. Era foarte bucuros. Mi-a spus că vrea să execute cât mai repede pedeapsa. Teoretic putea amâna executarea pedepsei, pentru că bolile de care suferea sunt incurabile și nu puteau fi tratate în regim de detenție. Suferea de cancer. Am înțeles de la fiul său că a murit de leucemie. A stat timp de vreo trei săptămâni la Clinicile Noi din Timișoara, s-a întors în penitenciar, i-a fost tot mai rău și l-au mutat la Penitenciarul Jilava, acum vreo două săptămâni. Ieri, fiul lui a primit un telefon fiind anunțat despre deces”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin pentru expressdebanat.ro.

Starea de sănătate tot mai precară l-a determinat pe Horia Vădrariu să ceară instanței de judecată întreruperea executării pedepsei. Solicitarea a fost înaintată în 26 iulie Judecătoriei Timișoara. În 10 august a fost admisă însă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara, invocată din oficiu de judecătorul delegat cu executarea, astfel că a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de întrerupere a executării pedepsei în favoarea Tribunalului Timiş.

Discutarea cererii de întrerupere a pedepsei primise termen la Tribunalul Timiș la 21 septembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare