Erdogan se duce la Putin

Președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, s-ar putea întâlni în prima săptămână din luna august, relatează duminică Reuters și AFP.

Anunțul privind întâlnirea dintre cei doi lideri a fost făcut de Ria, care citează Kremlinul, și de agenția turcă de presă Anadolu.

Nu se precizează când va avea loc întâlnirea dintre Putin și Erdogan, dar ea va fi prima dintre cei doi lideri de la criza izbucnită în noiembrie 2015 între Moscova și Ankara după doborârea de către Turcia a unui avion rus aflat în misiune în Siria.

Vladimir Putin a purtat o discuţie telefonică cu preşedintele turc, Tayyip Erdogan, în urma loviturii de stat eşuate din Turcia, a anunţat duminică Kremlinul, potrivit agenţiei de ştiri TASS.

Liderul de la Moscova „a subliniat că Rusia consideră inacceptabile acţiunile anti-constituţionale şi folosirea forţei” şi a oferit „condoleanţe pentru numeroasele victime din rândul civililor şi a forţelor de ordine care se opun complotiştiilor,” se afirmă în comunicatul emis de Kremlin.

Putin a mai adăugat că speră în restabilirea grabnică a ordinii constituţionale şi stabilităţii în Turcia.

În cadrul discuţiei telefonice despre situaţia curentă din Turcia, Putin a ridicat şi problema siguranţei turiştilor ruşi din Turcia. Erdogan l-a asigurat pe liderul de la Kremlin că se vor lua toate măsurile necesare în acest sens.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare