Controversatul Gelu Voican Voiculescu a ajuns în guvernul Cioloș

Numire controversată în Guvern: Gelu Voican Voiculescu, unul din cele mai controversate personaje ale Revoluţiei, a fost numit consilier al Ministrului Secretar de Stat pentru problemele revoluționarilor, informează Libertatea.

Măsura a stârnit reacţii printre asociaţiile de revoluţionari, care îl contestă pe Gelu Voican Voiculescu. De altfel, acesta este pus sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990.

Deşi este pensionar, Gelu Voican Voiculescu preferă să se implice activ în rezolvarea problemelor cu care se confruntă Guvernul. Acesta a fost angajat pe postul de consilier al Ministrului Secretar de Stat pentru problemele revoluționarilor, Adrian Sanda.

Pentru sfaturile oferite ministrului, primeşte lunar peste 2.500 lei, care se adaugă unei pensii de 2.000 lei.

Gelu Voican Voiculescu este unul din cele mai controversate personaje ale Revoluţiei. Acuzat de spionaj economic și trădarea secretelor de stat în anii 70, a participat activ la evenimentele din decembrie 1989, fiind principalul orchestrator al procesului în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte. A coordonat apoi trecerea Securităţii în subordinea MApN şi a pus bazele infrastructurii serviciilor de informaţii de astăzi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare