Deputatul USR Stelian Ion, prins într-o afacere imobiliară la malul mării

Deputatul Stelian Ion a lansat săptămâna trecută o dezvăluire prin care a susținut că primarul Constanței, Decebal Făgădău, ar fi în complicitate cu un samsar imobiliar, pe care l-ar ajuta să câștige un proces de revendicare a unui teren de peste 11.500 de metri pătrați. Nu vorbim de un teren oarecare, ci de unul situat în Faleză Nord, în buza mării, între ansamblul Spectrum și cartierul Fincogero.Deputatul a prezentat date din dosarul de judecată, deși trunchiate și interpretate într-o notă personală, dovedind că este la curent cu detaliile foarte sensibile ale procesului. Ba mai mult, a oferit și o interpretare juridică la principala problemă aflată în litigiu. Cu alte cuvinte, parlamentarul a spus de ce ”samsarul” ar trebui să piardă procesul, scrie Ordinea de Constanța.

DEZVĂLUIRILE DIN ORDINEA DE CONSTANȚA:

Dezvăluirea prin care deputatul constănțean a stârnind emoție măturând pe jos cu una din părțile litigante a fost aruncată pe piață fix cu două zile înaintea termenului de judecată. Și, culmea, doi judecători locali au îmbrățișat exact interpretarea despre care vorbise Stelian. Asta în ciuda faptului că, înainte, o altă  instanță stabilise printr-o hotărâre irevocabilă, exact interpretarea contrară. La urmă, ”samsarul” a pierdut procesul.

Terenul este râvnit de Fincogero

La termenul de judecată, avocații Primăriei au invocat faptul că terenul în litigiu face obiectul unei cereri de cumpărare din partea companiei italiene Fincogero prin cesionarul House 3000 Real Investment (o firmă deținută de un acționar anonim din Luxemburg). Pam-pam! Vorbim aici de italienii care mulg niște milioane de euro pe an din bugetul local, după ce au câștigat mai multe procese împotriva municipalității, fiind reprezentați de Ionel Hașotti, celebrul avocat implicat profesional în marile retrocedări de terenuri ale Constanței, pe bulevardul Lăpușneanu, în parcul RATC, pe faleză, pe buza Portului și pe marile bulevarde.

Stelian Ion este prieten cu fiul lui Ionel Hașotti. De asemenea, l-a reprezentat pe fratele avocatului, fostul senator Puiu Hașotti, într-un proces intentat unui om de afaceri.

Casa de avocatură Hașotti și Asociații a depus trei cereri consecutive de cumpărare a terenului în discuție de către clienții italieni, din care una la scurt timp după apariția dezvăluirilor lui Stelian Ion, menționând chiar opiniile deputatului. (…)

INTEGRAL ÎN ORDINEA DE CONSTANȚA

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare