Categorie: Externe

  • Șefa Comisiei Europene anunță un certificat de vaccinare european pentru circulație liberă în UE


    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat inițiativa guvernului elen care permite persoanelor vaccinate să călătorească liber și a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene, relatează Euractiv.

    „Este o cerință medicală să ai un certificat care să ateste că ai fost vaccinat”, a afirmat von der Leyen într-un interviu acordat presei portugheze.

    „Prin urmare, salut inițiativa prim-ministrului grec privind un certificat de vaccinare recunoscut reciproc”, a spus ea.

    Președinta Comisiei Europene a reacționat la o scrisoare trimisă de către prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis la începutul acestei săptămâni, în care a cerut relaxarea regulilor de călătorie pentru persoanele vaccinate.

  • Ungaria acuză Comisia Europeană: Încetineala scandaloasă a achiziționării vaccinurilor


    Din cauza achiziţionării vaccinului pe care Comisia Europeană (CE) o desfăşoară cu o încetineală „scandaloasă”, restricţiile nu pot fi încă ridicate – a spus ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior joi, la o conferinţă de presă organizată la Budapesta pe un alt subiect, transmite agenția nmaghiară de știri MTI.

    Péter Szijjártó a afirmat: problemele specifice anului trecut
    nu au dispărut nici anul acesta, mai mult, la începutul anului –
    contrar aşteptărilor – “euforia” s-a amânat.

    “Toată lumea aştepta, pe baza informaţiilor cu care ne-a amăgit
    Bruxelles, că la sfârşitul anului trecut sau la începutul acestui
    an vaccinarea va fi începută în Uniunea Europeană cu mare viteză,
    iar în urma vaccinării măsurile restrictive existente vor putea fi
    ridicate în ţările europene”
    – a subliniat.

    Ministrul a adăugat că totul a fost amânat din cauza CE, în
    timp ce dincolo de graniţele UE, în Statele Unite, Marea Britanie
    şi Israel, vaccinarea populaţiei se desfăşoară “cu o viteză
    vertiginoasă”.

    În opinia lui Péter Szijjártó, vaccinul dezvoltat cu sprijinul
    UE soseşte cel mai încet tocmai în ţările UE.

    “Astfel s-a creat o situaţie pur şi simplu scandaloasă, în plus
    Comisia Europeană a atacat încontinuu, timp de luni de zile, ţările
    – precum Ungaria -, care doreau să se aprivizioneze cu vaccin şi
    din alte surse”
    – a punctat ministrul.

    El a considerat că, pornind de la aceste considerente,
    începerea negocierilor şi cu Estul a fost o iniţiativă corectă,
    deoarece se aude că marile ţări şi firme vest-europene discută cu
    ruşii despre o “anumită” dezvoltare sau producţie a vaccinului.

  • Înregistrare online obligatorie pentru intrarea în Austria din 15 ianuarie: Cum se procedează


    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că autorităţile austriece au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Austria în contextul pandemiei de COVID-19, printre care şi obligaţia înregistrării online prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC”.

    Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 15 ianuarie, ora 0,00, precizează MAE într-un comunicat remis miercuri seară.

    Astfel, de la data menţionată, persoanele care călătoresc în Republica Austria au obligaţia de a se înregistra online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC”, disponibil la https://www.oesterreich.gv.at/themen/coronavirus_in_oesterreich/pre-travel-clearance.html.

  • Guvernul italian aproape de prăbușire – Flux24.ro


    Fostul premierul Italian Matteo Renzi a anunţat, miercuri, că intenţionează să îşi retragă partidul din coaliţia de guvernare, aruncând ţara în haos politic într-o perioadă de creştere a cazurilor de Covid-19, transmite CNBC conform news.ro.

    Sprijinul din partea partidului lui Renzi a fost esenţial pentru supravieţuirea coaliţiei conduse de partidul anti-sistem Mişcarea Cinci Stele şi Partidul Democrat de centru-stânga.

    Tot miercuri, premierul Giuseppe Conte îşi exprimase speranţa că Renzi nu îşi va retrage miniştrii din guvern, avertizînd că ţara nu va putea să înţeleagă de ce guvernul s-a prăbuşit în mijlocul unei crize de sănătate.

  • Ministrul ungar al Justiției: Războiul ideologic pe care îl putem urmări în America demonstrează că, prin apăsarea unui simplu buton, oamenii pot fi scoşi din spaţiul online


    Cu toţii putem fi opriţi de la un buton. Abia acum, opinia publică mondială a realizat cu adevărat că a sosit vremea în care furnizarea serviciilor private îţi poate fi refuzată pe motive politice, a scris ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, miercuri, pe pagina sa de Facebook. Până în prezent, companiile tehnologice globale au restricţionat doar libertatea de opinie şi de exprimare, însă războiul ideologic pe care îl putem urmări în America demonstrează că, prin apăsarea unui simplu buton, oamenii pot fi scoşi din spaţiul online. Din spaţiul în care îşi trăiesc viaţa de zi cu zi, unde îşi gestionează munca şi afacerile, unde îşi stochează amintirile şi unde păstrează legătura cu prietenii şi cunoştinţele, cu toţi cei dragi, a spus Judit Varga.

    Poate fi surprinzător faptul că Merkel, Weber şi alţi lideri
    europeni au ridicat vocea împotriva măsurii pe care le-au luat
    companiile tehnologice care promovează o ideologie liberală
    globalistă – companii care de altfel le sunt dragi. Poate fi
    surprinzător, dar probabil că şi-au dat seama că acest lucru li
    s-ar putea întâmpla şi lor, că ar putea fi deconectaţi şi ei dacă
    nu s-ar comporta în modul aşteptat, a scris oficialul ungar.

    Cât timp lucrăm la crearea unor condiţii pentru securitatea
    juridică şi transparenţa online, merită să ne gândim dacă este o
    idee bună ca toată viaţa noastră să se bazeze pe social media. Să
    le spunem copiilor noştri, prietenilor şi celor dragi că ar trebui
    să ne trăim viaţa reală, care poate că trebuie chiar reconstruită –
    în locul unei vieţi virtuale. Şi asta pentru că în viaţa noastră
    reală vom putea lua, întotdeauna, propriile decizii, a punctat
    ministrul.

  • Cum l-a pedepsit Pompeo pe ministrul de externe luxemburghez


    Secretarul de stat american Mike Pompeo a anulat o deplasare prevăzută să aibă loc în Luxemburg pentru a protesta împotriva afirmaţiilor referitoare la Donald Trump ale omologului său Jean Asselborn după evenimentele de la Capitoliu, a declarat marţi un responsabil luxemburghez, relatează AFP conform Agerpres.

    Mike Pompeo era aşteptat miercuri seară la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat. O reuniune de lucru era apoi prevăzută joi dimineaţă cu ministrul belgian de externe Sophie Wilmes, potrivit unei surse oficiale belgiene.

    O etapă în Marele Ducat al Luxemburgului era de asemenea prevăzută, dar ea a fost anulată pentru a protesta împotriva afirmaţiilor lui Jean Asselborn, a explicat pentru AFP sub acoperirea anonimatului un responsabil luxemburghez, confirmând o informaţie publicată de New York Times.

    Preşedintele Trump este un „piroman politic care trebuie tradus în faţa unui tribunal penal”, a declarat Jean Asselborn pentru RTL a doua zi după asaltul de la Capitoliu al susţinătorilor miliardarului republican.

  • Belgrad, al treilea oraș din lume pentru lucrat de acasă


    În lista publicată de portalul „Big Seven Travel” a celor 50 de orașe care au cele mai bune condiții pentru munca la distanţă, Belgradul se află pe locul al treilea, în timp ce doar Tallinn, capitala Estoniei, și Tbilisi, capitala Georgiei, sunt plasate în fața lui. Lista s-a bazat pe mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt costul de viață convenabil și accesul la internet în parcuri și restaurante, relatează revista Mia

  • Misterele atacului de la Capitoliu: Poliția a ridicat gardurile și a făcut poze cu demonstranții/Mirel Curea: Au intrat în Capitoliu mai lejer decât se intră la Disneyland? Ca să dea o lovitură de stat? Pe bune? Ce nu îmi este clar e dacă erau în permisie sau în timpul serviciului


    Au existat înregistrări video pe Twitter care arată un ofiţer al Poliţiei Capitoliului făcând o fotografie cu un participant la asalt în interiorul clădirii şi respectiv ofiţeri ai acestei forţe care înlătură gardurile pentru ca protestatarii să poată trece, afirmă Tim Ryan, preşedinte Comisiei de alocări pentru ramura legislativă din Camera Reprezentanţilor, care supervizează bugetul alocat Poliţiei Capitoliului.

    În America s-au iscat controverse privind incidentele de miercuri seară de la Capitoliu. Unele voci au vorbit chiar de o regie.

    Mai multe informații indică o situație cel puțin ciudată.

    Forţa federală de poliţie a afirmat săptămâna trecută că are un plan cuprinzător pentru a asigura siguranţa Congresului în timp ce aleşii americani ratifică victoria obţinută în Colegiul Electoral de Joe Biden.

    Nu se ştie cum de forţa de poliţie a Capitoliului, cu 1.879 de poliţişti angajaţi şi un buget de 515,5 milioane de dolari, a fost incapabilă să protejeze Congresul, scrie dpa.

    Și cum, după ce au escaladat zidul ăla ca niște veritabili SEAL-și, aia deghizați în castori, indieni, Rambo, sconcși, căutători de aur în Klondike, Crazy Horse, hamsteri, tăietori de lemne în Dakota și alte personaje desprinse din paradele de „4 July”, minus burțile adipoase care defilează cu acea ocazie, au intrat în Capitoliu mai lejer decât se intră la Disneyland? Ca să dea o lovitură de stat? Pe bune? Ce nu îmi este clar e dacă erau în permisie, sau în timpul serviciului, a comentat pe facebook jurnalistul Mirel Curea.

  • Premierul Portugaliei, țară care deține președinția rotativă a UE, acuză SUA că ar vrea să blocheze acordul de investiții UE-China


    Premierul portughez Antonio Costa consideră că ar fi ‘un lucru grav” ca Uniunea Europeană să blocheze acordul de investiţii cu China, încheiat în urmă cu câteva zile, pentru a se coordona cu Statele Unite, deoarece Europa trebuie fie un actor global autonom, relatează agenţia de presă portugheză Lusa conform Agerpres.

    Într-un interviu acordat Lusa cu privire la preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene (UE) în această primă jumătate a anului 2021, premierul a mai spus că acesta este ”momentul perfect” pentru un summit UE-Africa. Există ”toate condiţiile” pentru reuniunea la nivel înalt UE-India care ”ar putea fi o etapă importantă în relaţia viitoare a Uniunii Europene cu Uniunea Indiană”.

    UE şi China au ajuns miercuri la un acord de principiu privind investiţiile, care este în curs de negociere de şapte ani. Acest acord ar putea provoca tensiuni cu noua administraţie americană la câteva săptămâni după ce Joe Biden a propus un dialog transatlantic cu privire la ”provocarea strategică reprezentată de asertivitatea internaţională crescândă a Chinei”.

    ”Dacă Europa doreşte să fie un actor global, aşa cum trebuie să fie, autonomia sa strategică depinde de capacitatea de a relaţiona cu fiecare dintre ceilalţi actori globali. Trebuie să comunice cu Statele Unite, China, Australia şi Noua Zeelandă, India, Africa. Trebuie să se raporteze la toată lumea şi nu doar să vorbească prin alţii”, a spus declarat premierul portughez pentru Lusa.

  • Spania dă un ultimatum de 72 de ore UK în privința Gibraltarului


    Spania dă un ultimatum de 72 de ore Regatului Unit, în vederea evitării unei restabiliri a unei frontiere fizice între teritoriul spaniol şi enclava britanică Gibraltar – o piatră în pantoful Brexitului, relatează Euronews.

    Nu există un plan B. Aşadar, fie Spania şi Regatul Unit ajung la un acord, fie vom avea o frontieră europeană adevărată cu Gibraltarul”, ameninţă ministrul spaniol de Externe Arancha González Laya.   Vârful peninsulei – aflat sub suveranitatea britanică de peste trei secole – nu face parte din acordul de liber-schimb încheiat joi, în Ajunul Crăciunuluide Londra cu Bruxellesul.  

    În cazul în care nu se ajunge la un compromis, avertizează Madridul, se vor forma ambuteiaje uriaşe la frontieră.  

    ”Una dintre posibilele consecinţe ale lipsei unui acord este să se formeze cozi de aşteptare între Gibraltar şi continent şi să existe dificultăţi ca cele pe care le-am văzut la (potrul britanic) Dover în ultimele zile”, avertizează ministrul.   În acest caz – al unui Brexit dur – Spania ar urma să impună controale ale poliţiei, fitosanitare şi de securitate celor peste 200 de TIR-uri care trec dintr-o parte în alta frontierei zilnic.   Toţi cetăţenii – cu excepţia celor aproximativ 15.000 de muncitori transfrintalieri – vor avea nevoie de o viză pe paşaport pentru a traversa frontiera.  

    Locutorii Gibraltarului nu vor mai avea acces la securitatea socială spaniolă. De asemenea, Gibraltarul ar ieşi din spaţiul aerian european.  

    Ar exista consecinţe dezastruoase pentru municipalităţile spaniole vecine, a căror economie depinde în mare măsură de relaţia cu enclava britanică.   Iar controlul pasagerilor în porturi şi aeroporturi în Gibraltar ridică o problemă.  

    Spania ar vrea ca Agenţia europeană FRONTEX să fie însărcinată cu aceste controale şi să raporteze în mod direct autorităţilor spaniole.