Categorie: Economie

  • Cîțu și scandalul atacului speculativ împotriva leului


    de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

    România s-ar putea afla într-o situație extrem de delicată politic și economic, existînd ipoteza că guvernul și, implicit, finanțele țării, sunt conduse de un personaj concediat de o mare bancă după un atac speculativ împotriva monedei naționale – adică ceva vecin cu trădarea -, acum mai bine de un deceniu. Pînă cînd adevărul va ieși la lumină, nimic nu ne împiedică, totuși, să nu remarcăm comportamentul absolut halucinant al lui Florin Cîțu în legătură cu respectivul subiect.

    Să amintim, pe scurt.

    Pe la începutul anului 2011, Florin Cîţu, director, pe atunci, al Trezoreriei ING Bank România, a fost concediat, decizie pe care o considera abuzivă şi pe care a contestat-o în instanţă.
    „Sunt concediat abuziv din poziţia de director al Trezoreriei. Voi contesta decizia în instanţă. Am o relaţie foarte bună cu ING Bank şi sper ca după decizia instanţei să-mi reiau locul de muncă„, spunea Cîţu.
    A pierdut procesul și nu s-a mai întors la ING.
    De-a lungul anilor, însă, s-a comentat mult în mediile politice, economice și de presă că respectiva concediere s-a produs după un atac speculativ al lui Cîțu împotriva monedei naționale, în octombrie 2008.

    În octombrie 2018, spre exemplu, ministrul PSD al Economiei, Dănuț Andrușcă, declara public în parlament:

    „Nu găsiţi, stimaţi colegi, că sunt acuzat de devalorizarea monedei naţionale exact de partidul care l-a promovat senator pe unul dintre cei care au condus atacul speculativ împotriva leului de la finalul anului 2008? Da, mă refer la actualul senator Cîţu, domnul Cîţu, fost economist al unei bănci comerciale. Şi nu este singurul personaj cu afinităţi liberale, fost conducător de bancă comercială care a atacat leul. În cârdăşie cu domnul Cîţu, în 2008, s-a aflat şi Lucian Isar”.

    În replică, Florin Cîțu anunța procese:

    „Când vorbește gura fără ține, plătești! Anonimul ministru al economiei a avut astăzi un discurs în Parlamentul României în care m-a atacat direct, acuzându-mă de atac speculativ împotriva mondei naționale în 2008. A mai făcut-o și ministrul Teodorovici. Pentru a lămuri acest lucru, îi aduc la cunoștință ministrului Andrușca că îl dau în judecată pentru afirmația publica pe care a făcut-o de la tribuna Camerei Deputaților, pentru calomnie și pentru că mi-a afectat imaginea publică. Andrușca, ești bun de plată! P.S. Aviz amatorilor”.

    Nu am auzit de vreun proces deschis lui Andrușcă, dar lui Orlando Teodorovici da.
    Doi ani mai tîrziu, pe 4 noiembrie 2020, Cîțu pierdea definitiv procesul intentat acestuia, fiind obligat să-i achite și cheltuieli de judecată.

    Problema lui Cîțu cu atacul speculativ din 2008 e, însă, cu totul alta, iar eticheta de comportament halucinant e îndreptățită.

    Mai precis, timp de un deceniu, actualul premier s-a chinuit să demonstreze, prin diverse analize economice și postări pe Facebook, că respectivul atac speculativ nici măcar nu a existat vreodată, fiind o plăsmuire a BNR, prin Mugur Isărescu și Lucian Croitoru.

    În iulie 2013, Cîțu publica, astfel, o analiză despre momentul octombrie 2008 cu numele ”Indicatorul “dobanda” respinge ipoteza atacului speculativ”.

    În aprilie 2014, Cîțu Scria pe Facebook:
    ”Traderii spun multe povesti. Mai ales cand este vorba de miscarile zilnice ale variabilelor financiare. Adevarul este (asa cum am aratat in studiul despre mitul atacului speculativ) ca nimeni nu stie ce forte „misca” cursul de schimb in decursul unei zile”.

    În martie 2015, de-a dreptul bășcălie: ”Bine ca nu este echipa de economisti a BNR la conducerea ECB, altfel spuneau ca EURO este victima unui atac speculativ si retrageau toata lichiditatea din piata”.

    În aprilie 2015, Cîțu scria iar pe Facebook: ”BNR sustine ca in octombrie 2008 leul a fost supus unui atac speculativ. O astfel de experienta traumatizanta ar trebui sa fie foarte usor identificata daca ne uitam la evolutia ratei de schimb. Astfel in graficul de mai jos am eliminat axa timp sa vedem daca puteti sa identificati momentul respectiv. Ca sa va ajut BNR sustine ca a aparata moneda nationala si a respins un atac speculativ. Ar trebui sa vedem cel putin respingerea nu? Pentru cei care vor sa stie mai mult despre acest mit” era postat un link către o analiză cu numele ”Datele nu sustin ipoteza atacului speculativ”.

    În septembrie 2016 relua:

    ”Tot felul de editorialisti, politicieni, habarnisti vorbesc despre atacul speculativ asupra leului din 2008. Sursa acestora este una singura: guvernatorul BNR.
    Domnilor si doamnelor, aceasta afirmatie a guvernatorului este sustinuta de date la fel de mult ca afirmatiile lui Iliescu cand a chemat minerii in Bucuresti. Este o strategie de manipulare a maselor veche. De fiecare data o astfel de declaratie este urmata de decizii care elimina dreptul la proprietate, circulatia libera a capitalului, dreptul la viata privata. Fara exceptie, astfel de declaratii sunt urmate de interventii cu bocancii ale statului in economie si viata privata a cetatenilor.
    Fara oameni ca voi, doamnelor si domnilor, dictaturile ar fi ramas doar in imaginatia noastra”.

    În noiembrie 2016, altă bășcălie: ”In seara asta am aflat ca PSD si BNR mai au ceva in comun in afara de interventionism si Ion Iliescu: cred in atacul speculativ. Acum, daca ar putea da si definitia atacului speculativ…”.

    Toate ar fi fost bune și frumoase, dacă premierul de azi ar fi rămas consecvent ideii – eronată ori ba – că în România nu a existat un atac speculativ pe leu în octombrie 2008.

    Doar că în ianuarie anul trecut a căzut o bombă de proporții. În lupta îndîrjită cu guvernul Dăncilă și cu ministrul Finanțelor, Orlando Teodorovoci, iată ce armă a folosit liberalul, hodoronc-tronc:

    ”Urmeaza atacul speculativ pe leu?

    Asa arata in acest moment situatia. Mai rau ca in 2008. Leul se tranzactioneaza, pe pietele internationale la 4.77 pentru 1 euro!!!

    Se pare ca traderii internationali au inteles ca BNR nu poate sa intervina fara sa falimenteze sistemul bancar si economia. Interventiile BNR, vand euro si cumpara lei, cresc dobanzile si implicit taxa pe care o platesc bancile.
    Cine profita de aceasta situatie? Speculatorii. Rusi? Chinezi?
    Este momentul ca institutiile statului care se ocupa de securitate nationala sa verifice daca OUG 114 nu a avut ca obiectiv imbogatirea unor speculatori de la est sau a unor consilieri ai premierului.
    Ce a aranjat si ce a promis Eugen Teodorovici in escala sa de la Moscova, cu destinatia Havana? ” a scris Cîțu pe Facebook.

    Ce să înțelegem de aici?
    Că atacul din 2008 nu există cînd e pus la zid Cîțu, dar apare miraculos cînd e nevoie să fie utilizat contra adverarilor politici?

    Poate ar fi momentul ca premierul Cîțu, dar mai ales Mugur Isărescu și BNR, să prezinte marelui public adevărul despre legendarul, de acum, atac speculativ din 2008 și despre posibila – subliniem posibila – implicare a liderului liberal. Ori să confirme acuzațiile acestuia, cum că problemele de pe piața monetară din octombrie 2008 au fost produse tocmai de către BNR.

    Nu de alta, dar s-ar putea ca aducerea lui Florin Cîțu în fruntea executivului și a finanțelor României să fie ca și cum britanicii l-ar fi numit pe George Soros șef al băncii naționale ori al guvernului, după marele atac speculativ care a prăbușit lira sterlină în 1992.

  • Deputatul PNL Gabriela Horga îi întreabă pe miniștrii Economiei și Finanțelor despre IMM Invest și operaționalizarea Agro IMM Invest


    Am pus astăzi o întrebare Guvernului, miniștrilor Economiei și Finanțelor, referitoare la prelungirea programului IMM Invest și în anul 2021 și la aprobarea și operaționalizarea subprogramului Agro IMM Invest, pe care mediul de afaceri le așteaptă, fiind dosare în așteptare, a scris pe facebook deputatul PNL Gabriela Horga.

    CE MAI SUSȚINE GABRIELA HORGA:

    Intr-o perioadă de criză una dintre cele mai mari probleme ale companiilor este lichiditatea. De aceea, toate țările europene au adoptat scheme de garantare de către stat a creditelor, au acordat ajutoare de stat sub forma de granturi în domeniile afectate de la pandemie pentru asigurarea capitalului de lucru și lichidității companiilor. Măsuri similare au fost luate și în România, iar IMM Invest a fost anul trecut cel mai amplu program de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din ultimii 30 de ani. Guvernul PNL a asigurat până acum acces la finanțare rapidă și ieftină, credite cu dobândă zero în primele luni, cu garanția statului, fără alte garanții suplimentare pentru 27.000 IMM-uri. Au fost acordate doar anul trecut credite prin IMM Invest de peste 17 miliarde lei. Prelungirea și modificarea schemei de ajutor de stat este aprobată de Comisia Europeană din 23 Decembrie 2020, iar Cadrul Temporar este deja aplicabil până la 30 Iunie 2021, urmând Comisia să îl prelungească pentru tot anul 2021.

  • 32% din restaurantele bulgărești sunt in faliment


    Vicepreşedintele Asociaţiei de Hoteluri şi Restaurante din Bulgaria (BHRA), Atanas Dimitrov, a declarat că o treime dintre afacerile cu restaurante şi baruri au dat deja faliment.

    „Mai exact, 32%. Afacerile se vând, iar acest lucru se aplică şi în cazul hotelurilor. Sectorul este sub nivelul său critic de supravieţuire, iar organizaţia va solicita sprijin suplimentar. Prelungirea restricţiilor până la data de 31 ianuarie ne-a mai dat o lovitură, iar în acest moment, din ce în ce mai puţine companii se descurcă cu această situaţie. Business-ul aşteaptă începerea acordării ajutoarelor de la stat prin Programul Operaţional Competitivitate, prin care vor primi până la 20% din cifra lor de afaceri drept compensaţie”, a subliniat Dimitrov. Vicepreşedintele BHRA a evidenţiat o altă problemă cu care se confruntă în ultima vreme patronii de hoteluri şi restaurante, şi anume lipsa de personal. „Dacă tendinţa se păstrează, chiar şi după sfârşitul pandemiei, vor exista dificultăţi serioase în găsirea de angajaţi pentru aceste unităţi”, a remarcat Atanas Dimitrov

  • SCANDAL LA ROMGAZ/Adrian Volintiru schimbat din funcția de director general: Aștept motivarea deciziei. Nu știu de ce am fost revocat, nu am fost invitat în ședința de Consiliu de Administrație


    Adrian Volintiru, revocat azi din funcția de director general al Romgaz (SNG), spune că nu știe de ce i-a fost încheiat mandatul și că așteaptă motivarea. El a declarat pentru Financial Intelligence că este mândru de mandatul său.

    Consiliul de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., prin Hotărârea nr. 1/13.01.2021, l-a revocat pe domnul Constantin Adrian VOLINTIRU din funcția de Director General, încetând astfel și contractul de mandat încheiat între S.N.G.N. Romgaz S.A. și acesta.Adrian Volintiru a declarat: “Nu știu de ce am fost revocat, nu am fost invitat în ședința de Consiliu de Administrație. Nu știu ce acuze mi se aduc și care este motivarea revocării. Voi afla zilele următoare”. El a precizat că nu i s-a cerut demisia, în prealabil. Întrebat dacă a primit reproșuri, anterior, el a spus: “Se baleia așa, nu ceva concret, clar”.Întrebat dacă are în vedere o contestație a deciziei, Volintiru a spus că trebuie să se consulte cu avocați.

    Adrian Volintiru s-a declarat mândru de mandatul său: “Am schimbat o parte din mentalitățile învechite, am adus o strategie coerentă în Romgaz. Am facut lucruri deosebite, inclusiv promovarea tinerilor”.

    Până la numirea unui nou Director General, conducerea S.N.G.N. ROMGAZ S.A., inclusiv reprezentarea legală a Societății, va fi exercitată temporar de către domnul Daniel Corneliu PENA, Director General Adjunct al S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

  • Valul anti-Facebook – Flux24.ro


    După uraganul stârnit de noile clauze obligatorii din condițiile de utilizare ale WhatsApp, Facebook încearcă să lămurească situația și să liniștească utilizatorii care au început deja să ia calea produselor concurente. Facebook folosește conturile de social media ale companiei pentru a încerca să stăvilească valul de utilizatori care au început să renunțe la WhatsApp și au trecut la Signal și Telegram. În paralel, executivii companiei au ieșit și ei cu mesaje similare, trădând o ușoară panică, transmite Profit.ro.

    Adam Mosseri și alți executivi Facebook au postat mesaje prin care explică faptul că noile clauze se referă la mesajele trimise de utilizatori companiilor, nu la mesajele schimbate strict între utilizatori.

    Valul anti-Facebook a ajutat deja două dintre cele mai cunoscute aplicații concurente să crească în ultimele zile mai mult decât de obicei. Signal a numărat duminică 810.000 de utilizatori noi, de 18 ori mai mulți decât într-o zi normală. Numărul mare de utilizatori noi a creat probleme pentru Signal, care a avertizat că, din această cauză, procesul de înregistrare se realizează cu o oarecare întârziere. Și mai spectaculos a crescut Telegram, care a trecut de 500 de milioane de utilizatori activi, după ce, în ultimele 24 de ore, a câștigat peste 25 de milioane de noi utilizatori.

  • Ori repornim rapid economia (inclusiv turismul și Horeca!), ori mai scoatem la mezat ceea ce a mai rămas de vândut și implorăm din nou Comisia Europeană EDITORIAL DE HORIA ALEXANDRESCU


    de Horia Alexandrescu

    Până ne vom lămuri cum resetează globaliștii America lui Biden, s-ar cuveni să privim mai întâi cum stau lucrurile în curtea noastră, unde începutul de an confirmă pe zi ce trece că România a pășit deja pe drumul resetării naționale.

    Constatăm nu doar că s-a schimbat ceva la vârf, de la Parlament la Guvern, ci că trendul pe care ne-am înscris e să se schimbe absolut tot, cum s-ar zice, de la vlădică până la opincă! Nu scapă nimeni și nimic, fie că sunt șefi de instituții sau funcționari de rând din fel de fel de ministere, comitete și comiții, se restrânge și se restructurează peste tot, pentru a face loc altor 15.000 de specialiști pe care coaliția de dreapta îi implementează contracronometru peste tot, pentru a putea trece la controlul absolut al țării. Cumva, e de înțeles, dar ramâne de văzut cum va fi reformată România și ce va câștiga din asta economia, pentru ca populația să constate că i se îmbunătățește în sfârșit nivelul de trai!

    Asistăm, așadar, la un moment de cotitură în istoria noastră post-decembristă și, vrem-nu vrem, trebuie să dăm credit celor care și l-au asumat, cu speranța că proiectul lor va reuși în măsură infinit mai mare decât toate reformele anterioare. De-aceea și cred că ne trebuie încă destulă răbdare pentru a vedea cum se reașează lucrurile și, mai ales, cu ce șanse de mai bine se vor solda. Deocamdată, asistăm la ofensiva continuă și în forță a noii majorități parlamentare, la startul optimist al noului guvern și, evident, la coordonarea întregului plan de către președintele Iohannis, cel căruia dreapta îi datorează sută la sută șansa de a ajunge la putere.

    În consecință, era de așteptat ca șeful statului să se consulte la început de an cu liderii coaliției, mai ales că apăruseră deja primele atacuri între partidele acestora. Că președintele s-a întâlnit ulterior, pe rând, și cu miniștrii formațiunilor din guvernul Câțu e cu totul altceva și, dincolo de constituționalitatea demersului, reprezintă o premieră absolută, care merita cel puțin un comunicat de informare/lămurire a opiniei publice. Or, în condițiile în care doar dinspre unul sau doi miniștri ai USR-Plus au apărut explicații superficiale, de complezență, era normal ca presa și analiștii să ridice mari semne de întrebare: ce se întâmplă, de fapt, vrea președintele să conducă și să controleze personal guvernul? De ce o face „pe feliile” politice, sunt deja conflicte în coaliție, premierul Câțu e doar o marionetă?

    Nu împărtășesc aceste temeri, dar nici nu exclud ca șeful statului să le fi cerut și miniștrilor același lucru pe care l-a semnalat anterior liderilor, și anume să pună punct atacurilor reciproce! Cerere nerespectată însă, dovada cea mai bună fiind că, după criticile lui Cioloș la adresa ministrului Câmpeanu, a apărut războiul deschis de Emil Boc contra ministrului Voiculescu, de la USR-Plus. Și e numai începutul…

    Neîndoielnic, președintele Iohannis – ținând să păstreze controlul asupra „guvernului meu”, pe care l-a nășit și implicit și l-a asumat – e conștient că între useriști și liberali s-a declanșat deja o bătălie crâncenă, generată tocmai de luptele interne din aceste partide. Or, dacă Cioloș a tulburat apele pentru a-i complica viața lui…Barna, mă întreb dacă nu cumva și Boc a sărit la Voiculescu ca să-i mai dea un șah cu mantinelă lui…Orban?! De care se ocupă tot mai mult chiar și premierul Câțu, aspirant la șefia PNL, idee în care cere organizarea congresului liberal cât mai la toamnă, în vreme ce Ludovic Orban vrea să bată fierul cât e cald, împărțind rapid și cu dărnicie funcțiile de prefecți și subprefecți.

    Și dincolo, la USR-Plus, competiția e în toi, iar sâmbătă m-am stricat de râs auzindu-l pe ministrul Ghinea cum dădea din colț în colț pretinzând că și-ar dori ca viitorul partid unificat să aibă doi președinți, în persoanele acelorași Barna și Cioloș! Mai alarmantă e vestea transmisă de același ministru al fondurilor europene – economist sadea, calificat la SNSPA pentru actualul job!- că, potrivit condițiilor impuse de Comisia Europeană, cele peste 30 de miliarde de euro din Planul național de redresare și reziliență (PNRR) trebuie folosite pentru tranziția verde (minimum 37%) și minimum 20%pentru digitalizare.

    Rezultă deci că mai mult de jumătate din banii europeni, de la care așteptăm redresarea economiei după criza din pandemie, vor putea finanța doar proiecte de tipul celor indicate, dintre care Ghinea recomanda primarilor…pistele de biciclete și intersecțiile semaforizate inteligent. Aia cu autostrăzile românești rămâne în visele ministrului Drulă, cu noile spitale trece în portofoliul viitor al ministrului Voiculescu, iar pentru remontarea economiei naționale să se înscrie la rând tripleta Drulă, Lulă și Pendulă, pe care Cioloș îi dădea buni și de premieri!

    N-aș zice, așadar, că marea resetare națională va putea beneficia și de suportul financiar necesar relansării scontate, așa că ori repornim rapid economia (inclusiv turismul și Horeca!), ori mai scoatem la mezat ceea ce a mai rămas de vândut și implorăm din nou Comisia Europeană să ne mai păsuiască pe ici-pe colo, cu câte ceva. Mai ales că, iată, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, tocmai a sunat-o pe doamna Ursula von der Leyen , rugând-o să-i facă o vizită în orașul de pe Bega, invitație pe care președinta Comisiei a anunțat că o va onora!

    #Editorial apărut și în Ziua News

  • Ministrul userist al Economiei desființat de un om de afaceri din propriul partid: Nu l-aș angaja în firmele mele. E strigător la cer


    Am studiat cu mare atentie CV-ul ministrului de care depinde relatia IMM-urilor cu guvernul. Nu-l cunosc personal pe dl. Nasui Claudiu-Iulius-Gavril, dar daca ar fi sa-l angajez la vreuna din firmele mele nu i-as da nicio sansa. Pregatirea tanarului ministru nu s-a concretizat pana astazi in nimic relevant pentru mediul privat. Ceea ce mi se pare strigator la cer este ca dl. Nasui conduce un minister fara sa aiba o minima experienta in domeniul respectiv. Pentru cei care imi vor critica opinia intreb si eu, ca simplu antreprenor/angajator: ce poate sa faca pentru antreprenori un ministru care nu a condus nici macar un boutique, in Romania? Nu a avut o firma, un start-up, o taraba in piata, nimic care sa demonstreze ca s-a lovit de problemele reale din economie! Cata incredere poti sa ai in cineva care a fost paralel cu mediul privat, dar vrea sa conduca ditamai ministerul, unde se iau decizii de care depinde soarta a mii de IMM-uri?, a scris Dragoş Dragoteanu în Ziarul Financiar.

    Dragos Dragoteanu e coleg de partid în USR cu Claudiu Năsui. El a vrut să candideze la Primăria Capitalei sau Primăria S6, dar nu a avut susținere în partid.

    Una e sa fii bine vazut la partid, sa fii apreciat de colegi ca un „baiat bun” care a tras in campania electorala si alta e sa aterizezi intr-un post in care iti trebuie cateva luni sa intelegi cateva notiuni de baza din domeniul in care ai fost parasutat. Daca ministrul Nasui, dupa ce si-a terminat studiile in strainatate, infiinta o firma in orice domeniu si avea un profit minim doi-trei ani de zile la rand, platind cativa salariati din activitatea propriei firme, imi scoteam palaria in fata lui. Nu poti sa reprezinti patronii cand nu ai avut un angajat in viata ta si nu ai facut profit un leu! (…)Despre asta este vorba. Oamenii care sunt astazi alesi si mandatati sa ghideze economia Romaniei nu au nici pregatirea si nici experienta necesara sa navigheze printre turbulentele mediului privat, cauzate de pandemie. Va urma un an greu, un an in care se recalibreaza multe economii europene si tarile care vor pierde startul accesarii de fonduri europene vor avea un viitor nesigur. Asta riscam noi, romanii. Fara proiecte private si guvernamentale fezabile Romania va ramane in continuare in coada tarilor din UE si numele unor ministri vor fi ca si pana acum: neimportante si sterse de istoria politica recenta. Nu poti sa faci performante in economie cu aschii politice pe post de strategi guvernamentali, mai afirmă el.

  • Guvernul lovește piața imobiliară – Flux24.ro


    Guvernul amână cu un an creşterea pragului pentru TVA-ul de 5% de la circa 93.000 de euro în prezent, la 140.000 de euro. Decizia a fost adoptată prin Ordonanţă de Urgenţă în noaptea zilei de 30 decembrie, cu câteva ore înainte de a intra în 2021, scrie Ziarul Financiar.

    Decizia Guvernului nu a fost anunţată înainte.

    Guvernul discuta de majorarea pragului la 140.000 de euro încă din octombrie când a fost adoptat proiectul de lege în Camera Deputaţilor.

    Din data de 20 octombrie dezvoltatorii imobiliari au investit sute de mii de euro în reconfigurarea proiectelor rezidenţiale, pentru a se adapta noilor condiţii de piaţă – având în vedere şi cererea tot mai mare pentru locuinţe mai spaţioase.

    Mai mult, din octombrie şi până la finalul lunii decembrie mulţi clienţi au semnat contracte şi au plătit un avans în baza acestei legi, iar acum se trezesc cu locuinţe scumpite cu aproape 20.000 de euro. În cazul în care nu pot acoperi diferenţa, sunt şanse mari ca aceştia să piardă banii daţi drept avans, iar dezvoltatorii să rămână cu apartamentele nevândute.

    Măsura adoptată de Guvern loveşte puternic în singurul sector al pieţei imobiliare care nu a avut de suferit din cauza crizei provocate de pandemie – cel rezidenţial.

  • Românii au luat cu asalt charterele spre Maldive: Numai duminică au plecat 700 de persoane


    O aeronava TAROM Boeing 737 a aterizat luni in Maldive, dupa o calatorie de 12 ore, acesta fiind primul zbor operat de compania romaneasca in insula exotica din Oceanul Indian, transmite ziare.com.

    Zborul a fost organizat de un operator de turism care a primit sute de cereri din partea romanilor care doresc sa isi petreaca Revelionul in Maldive. Operatorul turistic a fost nevoit sa suplimenteze planul cu inca doua avioane de la TAROM.

    Al doilea charter care va fi operat de compania nationala catre Maldive va avea escala tot in Dubai si a plecat in 29 decembrie 2020, cu retur in 5 ianuarie 2021. Odata cu introducerea acestui zbor, numarul total de chartere pe care operatorul le organizeaza in perioada decembrie 2020 – februarie 2021 catre Maldive ajunge la noua, doua vor fi operate de TAROM cu Boeing 737-800NG si restul cu Airbusuri A330 GullivAir.

    Cursa aterizeaza in Male, capitala statului Maldive. Este o destinatie exotica, unde se inregistreaza putine cazuri de coronavirus, iar vizitatorii sunt primiti cu un test negativ de COVID-19. Duminica, au fost in total 700 de romani care au zburat de pe Aeroportul din Otopeni spre Maldive. Un pachet turistic pleaca de la 1.000 de euro si poate ajunge la 3.000 de euro pentru un cuplu.

  • Lech Walesa: Sunt falit. Nu am bani nici pentru cadouri de Crăciun


    Fostul preşedinte polonez Lech Walesa susţine că este falit şi nu poate face cadouri anul acesta, relatează vineri dpa, citată de Agerpres.

    „Nimeni nu va primi cadouri din partea mea anul acesta pentru că sunt falit”, a declarat laureatul Premiului Nobel pentru pace (1983) pe canalul de televiziune Polsatnews.

    Walesa (77 de ani) a explicat că deşi în anii trecuţi a călătorit mult şi a câştigat bani din prelegeri, acum acele vremuri s-au dus.

    El a făcut astfel referire la pandemia cu noul coronavirus. „Au fost vremuri când am avut bani, pe urmă i-am cheltuit. Acum sunt aici cu buzunarele goale”, a spus fostul lider al sindicatului Solidaritatea (1980-1990).