Categorie: Economie

  • Veniturile CFR Călători au scăzut cu 75%


    Veniturile CFR Călători au scăzut cu 75% din cauza măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, iar 30% dintre trenurile de călători sunt suspendate şi în jur de 400 de salariaţi se află în şomaj tehnic, după carantinarea oraşului Suceava, a declarat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

    În schimb, potrivit lui Bode, sub 10% din capacitatea de transport marfă pe cale ferată este afectată, reducându-se doar cantităţile şi mai puţin numărul de trenuri.

    „În transportul feroviar, noi aveam înainte de criză, sau în condiţii normale să spun aşa, în România circulau aproximativ 600 de trenuri de marfă, din care jumătate aparţin CFR Marfă, operatorul de stat. În prezent, sub 10% din capacitatea de transport marfă pe calea ferată este afectată. Practic, s-au redus cantităţile. S-a redus foarte puţin numărul de trenuri. În schimb, la transportul de persoane, astăzi, ultima raportare pe care am primit-o arată destul de îngrijorător: 30% din trenuri au fost suspendate, vorbim de peste 500 de trenuri de călători suspendate în acest moment din cele 1.760 câte circulau în condiţii normale. Asta, raportându-ne la CFR Călători, operatorul de stat, care are cam 80% din piaţă, automat ne duce la pierderi semnificative, importante. În primele zile din aprilie, în ultima raportare pe care am analizat-o, veniturile CFR Călători au scăzut cu 75%”, a menţionat ministrul, la Realitatea Plus.

  • Austrian Airlines ar putea primi un ajutor de stat de 800 milioane euro/ ȚINTA: Păstrarea aeroportului din Viena ca hub de transfer


    Austrian Airlines (AUA) este în negocieri cu Guvernul privind un ajutor de stat pentru a salva locurile de muncă şi a păstra Viena ca hub de transfer pentru zborurile pe distanţe lungi, a anunţat miercuri compania aeriană austriacă, adăugând că discuţiile sunt în stadiu preliminar şi ar putea dura câteva săptămâni, transmite Reuters conform Agerpres.

    Austrian Airlines, o filială a grupului german Lufthansa, a indicat că ar putea avea loc concedieri. Lufthansa, care a închis operatorul low-cost Germanwings, a redus numărul zborurilor şi programul de lucru, în încercarea de a face faţă unei crize de sănătate care a obligat guvernele să impună restricţii draconice cu privire la călătorii.

    Cât de mulţi din cei 7.000 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă va depinde de ajutorul de la stat şi de rapiditatea cu care industria aeriană va reuşi să repornească, a declarat un purtător de cuvânt al AUA.

    El nu a dorit să comenteze speculaţiile din presă privind un pachet de salvare între 500 şi 800 de milioane de euro. Ministrul de Finanţe din Austria a anunţat un pachet de măsuri de 38 miliarde de euro pentru sprijinirea economiei, a precizat că Austrian Airlines ar putea utiliza instrumentele disponibile.

    Ambele părţi vor să păstreze Viena ca hub de transfer pentru zborurile pe distanţe lungi, deci este de înţeles că statul va furniza bani în schimbul păstrării locurilor de muncă, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

  • Cîțu amenință în numele Băncilor: Amânare la plată nu înseamnă iertare


    Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, îi sfătuieşte pe cei cu credite la bancă să fie cumpătaţi în cazul în care vor solicita amânarea ratelor şi să meargă iniţial pe o lună-două şi apoi să extindă, dacă va fi cazul, pentru a nu avea probleme în viitor.

    „Românii trebuie să înţeleagă că amânare nu înseamnă iertare şi trebuie să fie cumpătaţi. Dacă avem nevoie de păsuire să începem cu o lună, două, să nu ne creăm probleme pe viitor.(…) Este vorba de (amânare n.r) până la nouă luni, dar oamenii pot folosi această posibilitate o lună, două, trei, după posibilităţile fiecăruia. Trebuie să spunem foarte clar: amânare nu înseamnă iertare. După ce trece perioada de amânare ratele trebuie plătite. Bineînţeles că nu vor fi plătite imediat, dar trebuie plătite. Oamenii trebuie să fie foarte atenţi când cer să li se amâne ratele şi să nu se întindă prea mult. Eu aş propune fiecărui român care vrea să acceseze această facilitate să înceapă uşor, cu o lună, două„, a spus Cîţu la TVR1.

    El a precizat că această facilitate se adresează atât persoanelor fizice cât şi celor juridice şi este şi pentru credite de consum, şi pentru credite ipotecare, nefiind niciun credit restricţionat.

    Totodată, vor fi câteva criterii care vor apărea joi în Ordonanţa ce va fi aprobată de Guvern şi vor fi făcute câteva diferenţieri în funcţie de motivaţie.

    „Vom vedea mâine forma finală. Este important că se va face la cererea clientului, se va face o cerere către bancă, se va spune motivul şi pentru ce perioadă. Repet, toţi cei care se gândesc, să se gândească întâi la o perioadă scurtă şi apoi să extindă. (…) Perioada de 9 luni este o propunere pe care am făcut-o, e agreată, dar recomandarea mea este să nu meargă pe maxim pentru că după aceea tot trebuie să fie plătite (ratele n.r)”, a subliniat ministrul Finanţelor.

    El a menţionat că pe această perioadă de amânare nu se întâmpla nimic în ceea ce priveşte situaţia creditului, nu va fi la biroul de credit, „nu va fi nicăieri”, decizia de marţi a Băncii Naţionale a permis acest lucru, iar creditele nu vor intra în categoria de credite neperformante şi băncile nu vor trebui să facă provizioane.

  • ROMÂNIA ÎN PROCEDURA DE DEFICIT EXCESIV: Orban anunță reducerea cheltuielilor, dar nu spune de unde


    Premierul interimar Ludovic Orban susţine că România nu are de suferit din perspectiva declanşării procedurii de deficit excesiv atât timp cât prezintă Comisiei Europene un plan prin care arată că aduce deficitul sub 3% într-o perioadă de timp rezonabilă, cu nişte măsuri aferente, care să convingă forurile europene.

    „Avem procedură de deficit excesiv declanşată de deficitul lor şi de bomba cu ceas care ne-au lăsat-o în braţe (guvernarea PSD – n.r.) din cauza cheltuielilor dezmăţate pe care le-au provocat şi ei continuă să genereze cheltuieli ştiind limpede că nu există resurse bugetare suplimentare. Asta e iresponsabilitate”, a declarat Orban, marţi, într-un interviu la Gândul live.

    Întrebat când va intra România în procedură de deficit excesiv, în luna martie sau în luna mai, el a spus: „Procedura de deficit excesiv o hotărăşte Comisia Europeană”.

    „România nu are nimic de suferit atât timp cât noi prezentăm Comisiei Europene planul prin care arătăm că aducem deficitul sub 3% într-o perioadă de timp rezonabilă, cu nişte măsuri aferente, care să convingă Comisia Europeană. Nu este absolut nimic, nu plătim niciun leu”, a afirmat Ludovic Orban.

  • După ce a mărit în ultimele 12 luni de 3 ori tarifele, Telekom România anunță noi scumpiri


    Grupul Telekom România, unul dintre cei mai mari furnizori locali de servicii de comunicaţii, care a mărit în ultimele 12 luni de 3 ori tarifele, nu va ezita să apeleze la noi scumpiri dacă va identifica produse sau servicii care generează pierderi pentru companie, scrie Ziarul Financiar.

    „Cu siguranţă în unele nişe nu vrem să pierdem  bani, şi dacă identificăm un segment unde pierdem bani, vom creşte preţurile. Nu suntem aici să pierdem bani ci să rămânem, pentru că vrem să supravieţuim, să fim profitabili”, a declarat Andreas Elsner, director executiv marketing rezidenţial şi vânzări naţionale în cadrul Telekom România, în cadrul unei conferinţe de presă. El a insistat însă că grupul nu mai are în acest moment în plan nicio scumpire care să afecteze întreaga bază de clienţi. „Dacă nu există vreo surpriză majoră sau dacă guvernul decide să introducă vreo taxă neaşteptată nu văd pe radar nicio nouă majorare de preţuri în 2020 care să fie aplicabilă pentru toată baza de clienţi.”

  • JM Morgan, sponsorul Prințului Harry? – Flux24.ro


    Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au participat pentru prima dată de la decizia lor din ianuarie de a se retrage din familia regală britanică la un eveniment, organizat de banca americană JPMorgan, a anunţat vineri Palatul Buckingham, citat de AFP.

    „Putem confirma relatările potrivit cărora ducele şi ducesa de Sussex au participat ieri (joi) la un eveniment organizat de JPMorgan la Miami, unde ducele a luat cuvântul”, a declarat o purtătoare de cuvânt a palatului.

    Nu se ştie dacă prinţul Harry a fost plătit pentru discursul său, rostit, potrivit mass-media, într-un hotel de lux aflat pe malul mării.

    În ianuarie, Harry (35 de ani) şi Meghan (38 de ani) au declarat că vor să se distanţeze de familia regală pentru a fi independenţi financiar.

  • Șeful CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, atrage atenția că România nu există în negocierile de la Bruxelles pentru bugetul UE: Nu există o strategie, nu știm cum ne raportăm la Green Deal, ce se va întâmpla cu fondurile de coeziune și mai ales cu fondurile pentru agricultură


    În aceste zile se discută la Bruxelles despre bugetul UE 2021-2027 care poate afecta România. De la București nu știm nimic. Nu există o strategie, nu știm cum ne raportăm la Green Deal, ce se va întâmpla cu fondurile de coeziune și mai ales cu fondurile pentru agricultură, a scris pe facebook președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu (PSD).

    În tot acest joc unde trebuie multă inteligență noi trimitem la Bruxelles niște miniștrii demiși care nu vor avea niciun cuvânt de spus acolo. Nimeni nu discută cu un ministru demis de Parlament. Așa zisa strategie pentru convocarea anticipatelor afectează interesele României și implicit interesele românilor. Că au vrut liberalii să se sinucidă politic e strict problema lor. Dar când se joacă cu interesele Țării nu mai putem accepta, mai afirmă Georgescu.

  • Maimuțele lui Cîțu, acest Vadim al finanțelor


    Fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, oferă o serie de explicaţii privind „dezastrul moştenit de la prăduitorii psd-işti”, criticându-l pe ministrul Florin Cîţu pentru lipsa sa de abilitate referitoare la restructurarea Fiscului.”6 explicaţii pentru talibanii liberali care nu înţeleg de ce îl critic pe Florin Cîţu. Vom trece peste declaraţiile lui hazardate, demne de un Vadim al finanţelor, şi inventariem câteva fapte”, scrie fostul şef al Fiscului.  

    Potrivit lui Diaconu, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, „a ales/acceptat o echipă de conducere a MFP de tot râsul (până şi presa reformistă, anti-PSD l-a taxat pentru asta)”.  

    „Tot soiul de dubioşi fără know how în domeniile pe care le coordonează au ajuns secretari de stat, secretari generali, directori, consilieri, şefi prin Antifraudă şi Vamă etc. Menţine tandemul Mişa-Călugăreanu la conducerea ANAF, o emanaţie a unei caracatiţe transpartinice, vinovaţi nemijlocit de scăderea dramatică a capacităţii administrative a ANAF”, susţine Diaconu.  

    Pe de altă parte, acesta îl acuză pe Florin Cîţu că „promovează în teritoriu pe funcţii de conducere orice maimuţă profesională cu recomandare de la partid. Ori partidul are chiar la vârful său combinatori ai intereselor din zona fraudei şi a evaziunii fiscale”.  

    „Este pe cale să distrugă complet Antifrauda, promovând o OUG pe care nici PSD-ul nu a îndrăznit să o susţină. În mintea lui şi a sfătuitorilor de taină e o cumplită ceaţă în a înţelege ce înseamnă presiunea pe conformare voluntară prin controale operative, controale post-factum, servicii oferite contribuabililor, etc”, mai notează fostul şef al ANAF, sugerând că „mult clamata reorganizare a MFP/ANAF este o fâsâială cu noi direcţii suprapuse peste cele deja existente, fără redistribuiri/reduceri de funcţii sau de posturi existente (sunt mii de tăietori de frunze la caini), un haloimis de proiect de H.G. moştenit de la Orlando”.  

    „Sistemul îl percepe ca pe un habarnist, fără autoritate profesională, şi astfel zburdă în voie toţi învârtiţii, legea şi ordinea devenind opţionale în sistemul finanţelor publice. Să ne înţelegem, şcolit bine şi la timp, cu experienţă în sistemul bancar, Cîţu are o înţelegere adecvată, de sorginte liberală, a mecanismelor macroeconomice. De aceea, cu toate exagerările de limbaj, a făcut o radiografie ok a dezastrului moştenit la Ministerul Finanţelor de la prăduitorii psd-işti.   Însă…macroeconomia este una, iar atunci când administrezi un buget găurit, aflat la limita imploziei sub presiunea cheltuielilor publice cu salariile şi pensiile, ai nevoie de un om determinat şi priceput în ajustarea urgentă a cheltuielilor concomitent cu creşterea colectării veniturilor bugetare.   Doar că pe el nu-l vedem decât făcând cu omniscienţă declaraţii publice aproape infantile despre deficit, împrumuturi, TVA, informatizare ANAF, vama, etc.   Şi asta pentru că nu cunoaşte sistemul finanţelor publice şi al administrării fiscale. Cu excepţia poate a domeniului datoriei publice, omul nostru este pur şi simplu o CATASTROFĂ în exerciţiul administrării finanţelor. Un adevărat pericol public.  Cred că dl Cîţu ar putea fi orice altceva, dar nu administratorul finanţelor ţării. Aşteptaţi-va la ce e mai rău pe viitor!   P.S. Când de la prima lectură a programului PSD de guvernare am spus că acesta e o bazaconie care va distruge echilibrele macro şi am criticat consecvent banda lui Dragnea, oferind documente şi informaţii din interiorul MFP-ANAF, nimeni nu mă acuza de pesedism.   Azi, dacă susţin că ministrul Cîţu este o catastrofă, evident că nu pot fi decât o otreapă roşie”, îşi încheie Diaconu pledoaria.  

  • OUG guvernului PNL pe sănătate explodează valoarea de piață a Medlife-Polisano


    MedLife (M), cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România, a ajuns la o valoare de piaţă de aproape 860 mil. lei, în contextul în care în ultimele două şedinţe a câştigat 7,1%, cu mult peste creşterea pieţei din acest interval de timp, arată datele agregate de ZF de la Bursă, scrie Ziarul Financiar.

    Medlife deține Polisano.

    MedLife nu a avut niciun anunţ în această săptămână, ceea ce înseamnă că cel mai probabil evoluţia vine în contextul adoptării de către guvernul PNL, cu o zi înainte de demitere, a ordonanţei prin care furnizorii privaţi, printre care şi MedLife, au acces la programele de sănătate susţinute din bani publici. Un alt factor care indică spre faptul că acţiunea MedLife a fost susţinută de această ordonanţă este cel potrivit căruia dinamica este înregistrată la începutul lunii februarie, perioadă de timp în care companiile abia îşi încep raportările financiare, iar marii investitori nu au o prezenţă prea activă în piaţă, urmând să analizeze indicatorii financiari.

  • MADE IN CHINA schimbă lumea – Flux24.ro


    Coronavirusul a schimbat deja viața de zi cu zi și a devenit o amenințare pentru lumea globalizată. Iată ce scrie revista germană Der Spiegel, într-un documentar, având ca titlu de copertă ”Made in China” și care a stârnit mânia Pekinului, transmite RFI.

    ”Noul coronavirus ridică o serie de provocări la adresa stilului nostru modern de viață și amenință lumea globalizată în punctele ei vulnerabile.

    El a început să schimbe viața de zi cu zi a oamenilor, afacerile și călătoriile. Evenimente sportive importante au fost amânate, British Airways și Lufthansa au fost primele companii aeriene care au anulat conexiunile cu China iar Cathay Pacific nu mai distribuie pe cursele sale perne, pături și reviste de teama răspândirii virusului. Ce urmează? China este țara cea mai populată din lume și a doua economie mondială (…)

    Acum, că primele aeroporturi au fost închise, ce se va întâmpla dacă China va începe să închidă și porturile maritime? Nenumărate lanțuri de furnizare de mărfuri, mai mari și mai mici, ar fi afectate .

    (…) Datorită globalizării milioane de oameni din țări precum China, Indonezia sau Vietnam, au scăpat de sărăcie. În țările industrializate oamenii au acum acces mult mai ușor la televizoare ieftine, laptopuri, ca să nu mai vorbim de îmbrăcăminte și textile. Dar, în același timp, toate acestea pot fi foarte ușor afectate de evenimente precum atacurile teroriste, dezastre naturale sau epidemii”, scrie revista germană.

    La rândul său publicația Global Times , ziar chinez de limbă engleză sub auspiciile Partidului Comunist, notează că autoritățile chineze au reacționat imediat atunci când revista Der Spiegel a publicat pe copertă titlul ”Corona-virus Made in China”. Ambasada Chinei la Berlin a transmis că mesajul ”nu face decât să semene panică, să provoace acuzații subliminale, inclusiv discriminare rasială”. Acuzațiile vin după ce aceeași ambasadă, în 28 ianuarie, a acuzat aceeași revistă germană că răspândește ”informații false” privind evacuarea cetățenilor germani din Wuhan.

    De menționat că mai multe publicații din Germania, precum Tagesspiegel sau Tageszeitung au criticat în ultima vreme atitudinile cu tentă rasistă față de cetățenii de origine asiatică. ”Această teamă de a nu fi infectat prin contacul cu persoane de origine asiatică nu este o teamă inocentă ci este o teamă rasistă”, a scris Tageszeitung.