Ascunde DIICOT persoanele care au intrat în arhiva SIPA?

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că ştie cine sunt persoanele care au pătruns în arhiva SIPA fără a avea certificat ORNISS, precizând că a transmis acest lucru DIICOT, unde este o anchetă în derulare.

„Urmărirea penală este secretă, eu ştiu ce documente am transmis la DIICOT, eu ştiu că m-am adresat autorităţilor să verifice dacă vizitatorii arhivei aveau sau nu certificat ORNISS, ştiu răspunsul, l-am trimis la DIICOT, face parte din urmărirea penală. (…) Ştiţi că DIICOT a fost sesizat de către o terţă persoană, după care am declarat public, am transmis documentele de la nivelul Ministerului Justiţiei către DIICOT, spre a le conexa în acelaşi dosar şi să dea o soluţie pe baza probelor. Mai departe, Ministerul Justiţiei nu poate să se ducă la DIICOT să spună: Ce aţi făcut în dosar, aţi administrat, n-aţi administrat? E problema lor. (…) Mai departe, cred că latura penală a faptelor respective poate fi explicată de către DIICOT, celelalte, care intră în competenţa Comisiei speciale pot fi explicate de către Comisie”, a declarat ministrul Toader.

El a mai spus că „ani de zile” s-a discutat despre arhive SIPA şi nu s-a făcut nimic.

În luna mai, procurorii DIICOT au deschis un dosar de urmărire penală in rem privind arhiva SIPA, în urma unei plângeri a judecătorului Cristi Danileţ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare