ARESTARE ȘOC LA MOSCOVA: Un celebru regizor

Regizorul rus Kirill Serebrennikov a fost arestat sub suspiciunea de deturnare de fonduri publice, au anunțat marți organele de anchetă ruse, potrivit AFP.

Director artistic al Centrului Gogol, o importantă scenă de teatru contemporan din Moscova, și cineast, Serebrennikov, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de fraudă ”de proporții”, infracțiune care se pedepsește cu până la zece ani de închisoare, au precizat într-un comunicat organele de anchetă.

Potrivit procurorilor, acuzațiile se referă la ”deturnarea a cel puțin 68 de milioane de ruble”, aproximativ un milion de euro, reprezentând finanțarea oferită de către stat, în perioada 2011-2014, teatrului Studio-7 — la care regizorul a lucrat anterior — pentru realizarea proiectului ”Plateforme”.

Presa rusă susține că regizorului i se reproșează că a beneficiat de fonduri publice pentru un spectacol care nu a avut loc niciodată, deși, în realitate, s-au jucat mai multe reprezentații.

În 2016, Kirill Serebrennikov a primit la Cannes premiul ”François Chalais” pentru pelicula sa ”The Student”, iar ”Betrayal” a fost selectat în competiția Festivalului de la Veneția.

Sub conducerea sa, Centrul Gogol a devenit un reper pentru teatrul din Moscova, cu puneri în scenă îndrăznețe, criticate de militanții ortodocși și de Ministerul Culturii.

Perchezițiile efectuate în luna mai la domiciliul artistului în același dosar au provocat reacții de susținere în lumea culturală rusă, dar și în străinătate, actrița franceză Isabelle Huppert numărându-se printre cei care i-au transmis mesaje de încurajare.

Actori și directori ai unor teatre din Franța, printre care și Olivier Py, directorul Festivalului de la Avignon, au denunțat, într-o scrisoare de susținere, ”tratamentul nepotrivit” la care este supus acest ”copil teribil genial al teatrului și cinematografiei ruse care plătește un preț greu pentru libertatea de creație”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare