Scandalul concertului Lara Fabian la București

Organizatorii concertului de la Bucureşti al Larei Fabian anunţă că vor intenta proces artistei şi managementului ei având în vedere că „a anulat unilateral” spectacolul de la Sala Palatului.

„În seara de 3 februarie, Lara Fabian trebuia să susţină un concert la Sala Palatului. Pentru a doua oară consecutiv, artista a anulat spectacolul. Acest lucru este inacceptabil şi noi nu acceptăm acuzaţia falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media. Biletele au fost vândute în proporţie foarte mare şi noi, organizatorii, am pregătit spectacolul până la ultimul detaliu”, susţin organizatorii într-un comunicat transmis marţi presei.

Ei spun că luni, la ora 16,00, artista „a decis să părăsească Sala şi să plece către aeroport, fără să discute în prealabil cu niciun reprezentant al organizatorului”.

„Nu a oferit nicio scuză validă, lăsându-i uimiţi atât pe cei din echipa ei, cât şi pe organizatori. În postarea ei de pe conturile de social media, artista spune că este în camera ei de hotel, menţionând că nu a fost plătită pentru a putea să îşi plătească echipa, aşadar fiind nevoită să anuleze concertul. Dacă neplata ar fi motivul real, atunci nu ar fi trebuit să se prezinte în Bucureşti. Absenţa ei vătămează promoterul şi pe toţi cei implicaţi în organizarea evenimentului. Ne cerem scuze pentru publicul afectat, care împărtăşeşte cu noi această problemă. Lara Fabian a anulat şi spectacolul pe care ar fi trebuit să îl susţină în Atena pe 1 februarie. (…) În orice caz, în acest moment vom înainta un proces împotriva artistei şi managementului acesteia pentru a primi dreptate în cadrul acestei situaţii dureroase. Suntem încrezători că autoritatea competentă va da un verdict corect”, mai arată sursa citată. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare