Democrații au formulat 2 capete de acuzare împotriva lui Trump

Democraţii au reţinut marţi două capete de acuzare împotriva preşedintelui republican Donald Trump în cadrul procedurii de impeachment (punere sub acuzare şi destituire), respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, transmite AFP.

Dacă aceste capete de acuzare vor fi validate de plenul Camerei Reprezentanţilor – unde democraţii au majoritate – în urma unui vot ce s-ar putea desfăşura săptămâna viitoare, Donald Trump va deveni al treilea preşedinte din istoria SUA pus sub acuzare de Congresul american.

Pentru a fi însă destituit este nevoie şi de votul Senatului, unde se va desfăşura procesul politic şi unde republicanii au majoritate.

Conform democraţilor, care au iniţiat procedura de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) împotriva lui Donald Trump, acesta ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Hunter Biden a lucrat începând din 2014 pentru compania ucraineană din sectorul gazelor Burisma. Această societate a fost la acea vreme ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden, pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden şi i-a sugerat într-o convorbire telefonică actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare