Sute de băieți minori torturați și violați într-o școală coranică

Nigeria a descoperit cu groază existenţa unei şcoli coranice în Kaduna (nord) unde câteva sute de băieţi, printre care minori, erau torturaţi şi violaţi. Aceştia au fost salvaţi de poliţie, informează AFP şi dpa.

În timpul unei descinderi întreprinse joi într-o casă din cartierul Rigasa, poliţia din Kaduna a descoperit aproape 400 de elevi şi studenţi „de naţionalităţi diferite”, închişi şi legaţi în lanţuri, în ceea ce mass-media denumeşte de atunci „casa ororilor”.

Responsabilii instituţiei îi obligau să locuiască „în condiţii inumane şi degradante, sub pretextul că îi fac să înveţe Coranul şi să se redreseze”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei statului Kaduna, Yakubu Sabo. Proprietarul instituţiei şi cei şase asistenţi ai săi au fost arestaţi, a precizat el.

În cele câteva fotografii difuzate de presa nigeriană, se poate vedea un copil cu spatele acoperite de răni sângerânde, cauzate în mod vizibil de lovituri cu biciul, un altul cu picioarele legate cu lanţuri de bare de fier, precum şi o mulţime de băieţi înghesuiţi într-o curte insalubră.

Poliţia a descoperit de asemenea „o cameră de tortură”, unde elevii erau suspendaţi în lanţuri şi bătuţi, atunci când învăţătorii estimau că aceştia au comis o greşeală.

„Victimele au fost maltratate. Unele dintre ele au declarat că au fost violate de profesorii lor”, a declarat Sabo.

Raidul poliţist a fost lansat ca urmare a unor plângeri repetate ale vecinilor, care suspectau că ceva anormal se întâmpla în interiorul şcolii.

Şcoala, deschisă în urmă cu circa zece ani, găzduia elevi aduşi de familiile lor pentru a studia Coranul, dar mai ales pentru a-i readuce „pe drumul cel bun” pe micii delincvenţi sau consumatori de droguri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare