Mareșalul libian Haftar susținut de Emirate și Egipt ordonă atacarea intereselor turcești

Mareşalul Khalifa Haftar, care controlează estul Libiei, a ordonat forţelor sale să considere drept ţinte ostile navele şi interesele Turciei, interzicând totodată zborurile înspre şi dinspre Turcia, informează sâmbătă AFP.

„Turcia susţine Guvernul de Unitate Naţională (GNA, sprijinit de ONU) şi sunt ofiţeri şi soldaţi în Tripoli, iar avioanele lor de recunoaştere nu lipsesc din spaţiul aerian al Libiei”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Armatei Naţionale Libiene (ANL) Ahmed Al-Mismari, potrivit dpa.

„Toate navele şi avioanele turce sunt ţinte ostile de acum înainte”, a declarat al-Mismari.

„Toate aceste acţiuni sunt din cauza amestecului făţiş al (preşedintelui Recep Tayyip) Erdogan în afacerile libiene, iar aceste acte ar trebui să înceteze”.

Purtătorul de cuvânt al ANL a mai anunţat că „orice cetăţean turc aflat pe teritoriile libiene va fi arestat” şi „toate zborurile dinspre şi spre Turcia vor fi interzise”.

Companiile aeriene libiene asigură zboruri cu destinaţia Turcia de pe aeroporturile din Tripoli şi Misrata.

Ahmed Al-Mismari a acuzat Turcia în special pentru ajutorul acordat forţelor GNA de a cuceri oraşul Gharyan, baza principală din spatele forţelor lui Haftar, situat la aproximativ 100 km sud-vest de Tripoli.

Forţele mareşalului Haftar au pierdut miercuri controlul asupra acestui oraş, care devenise centrul operaţiunilor sale şi de unde a pornit, pe 4 aprilie, să cucerească capitala libiană Tripoli, la peste 1.000 km de bastionul său din Benghazi (estul ţării).

Cele doua tabere din conflictul libian se acuză reciproc că utilizează mercenari străini şi că beneficiază de susţinere militară din partea puterilor străine.

Haftar beneficiază de sprijin din partea Emiratelor Arabe Unite şi a Egiptului şi acuză Turcia şi Qatarul că susţin GNA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare