Franța acuză Belgia că este împotriva intereselor europene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că „regretă” decizia guvernului belgian de a cumpăra avioane de luptă F-35 americane „în locul unei oferte europene” şi a afirmat că această decizie este „contrară intereselor europene”, transmit AFP și Agerpres.

Joi, guvernul de la Bruxelles a anunţat că Belgia a ales avioane de luptă F-35 produse de compania americană Lockheed Martin, în detrimentul aeronavelor Typhoon ale consorţiului european Eurofighter şi Rafale ale producătorului francez Dassault, pentru a-şi înlocui flota îmbătrânită de avioane F-16. Valoarea aeronavelor, care ar urma să fie livrate până în 2023, este estimată la 3,6 miliarde de euro.

Premierul belgian Charles Michel a precizat că este vorba de o serie de achiziţii militare grupate ce cuprind de asemenea drone, fregate, detectoare de mine şi vehicule blindate, din care o parte au fost deja anunţate şi cu care Belgia se va dota „atât în cadrul NATO cât şi în cadru european”.

Preşedintele francez, aflat în Slovacia într-o vizită consacrată proiectelor sale privind Europa, inclusiv Europa apărării, a explicat că „oferta franceză a ajuns după termenul de închidere”.

„Regret alegerea făcută. Nu era doar oferta Rafale, mai era şi Eurofighter, o ofertă realmente europeană. Decizia este legată de o procedură belgiană, de constrângerile politice din această ţară, dar strategic este contrară intereselor europene”, a adăugat Macron.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare