Macron anunță ce obiective ar putea ataca în Siria: Arabia Saudită se oferă să participe

Franţa va anunţa „în următoarele zile” răspunsul său la presupusul atac chimic în Siria şi, dacă va decide lovituri, acestea vor viza „capacităţile chimice” ale regimului şi în niciun caz „aliaţii” acestuia rus şi iranian, a declarat marţi preşedintele francez, Emmanuel Macron, citat de AFP.

„În acest cadru, vom continua schimburile de informaţii strategice şi tehnice cu partenerii noştri, în special britanicii şi americanii, şi vom anunţa în următoarele zile decizia noastră”, a spus Macron, potrivit agenţiei dpa.

Într-o conferinţă de presă comună cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohamed ben Salman, Macron a asigurat marţi că Franţa „nu doreşte nicio escaladare” a situaţiei.

La rândul său, prinţul moştenitor saudit, aflat în vizită oficială la Paris, a afirmat că ţara sa s-ar putea implica în eventuale lovituri concertate contra regimului de la Damasc.

„Dacă alianţa cu partenerii noştri o cere, vom răspunde prezent”, a răspuns Mohamed ben Salman, întrebat fiind asupra posibilităţii ca ţara sa să se alăture unor eventuale lovituri în Siria, transmite AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare