Rusia vorbește de răpire în scandalul Skripal

Ambasada Rusiei la Londra a anunţat, marţi, că orice eventuală transferare secretă a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, otrăviţi în Marea Britanie la 4 martie, va fi considerată drept răpire a unor cetăţeni ruşi, informează Reuters.

În ultimele zile s-a vorbit de faptul că cei doi ar putea primi o altă identitate și ar putea fi transferați în SUA.

Dacă cei doi vor fi mutaţi în secret într-un alt loc, se va pierde ocazia de a afla versiunea lor asupra evenimentelor (de la 4 martie), a precizat reprezentanţa diplomatică rusă de la Londra.

”Lumea, neavând oportunitatea de a interacţiona cu ei, va avea toate motivele să vadă în asta o răpire a doi cetăţeni ruşi sau cel puţin izolarea lor”, se menţionează în declaraţia postată pe site-ul ambasadei ruse în Marea Britanie.

Iulia Skripal a părăsit luni spitalul în care era îngrijită de la otrăvirea sa, împreună cu tatăl său. Potrivit BBC, Iulia Skripal (33 de ani) a fost dusă într-un loc sigur, în timp ce tatăl său este în continuare spitalizat.

Serghei şi Iulia Skripal, care locuiau în Marea Britanie, au fost otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei. Londra a acuzat deschis Rusia de implicare în acest caz şi a anunţat expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi de pe teritoriul britanic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare