Următorul război al ISIS

Revista Newsweek vorbește despre următorul război în Gaza: Statul Islamic promite să răstoarne de la putere mișcarea rivală Hamas.

Este vorba despre aripa egipteană a grupului juhadist, care a declarat război Hamasului pentru că nu a oprit declarația președintelui Donald Trump despre Ierusalim.

Statul Islamic a publicat săptămâna trecută un videoclip cu ceea ce se pretinde a fi execuția unui bărbat, despre care se spune că a lucrat cu palestinienii. Naționalitatea omului este neclară.

Videoclipul, care arată un bărbat în costum portocaliu, urmărește să amplifice tensiunile dintre cele două grupări islamiste radicale.

În spatele victimei se află bărbați mascați și înarmați, alții fiind însă cu fețele descoperite.

Videoclipul spune că ISIS va învinge Hamas, grupare pe care o acuză de  represiune împotriva unor grupuri salafiste din Gaza.

SUA și Uniunea Europeană au desemnat Hamas drept  organizație extremistă. Iar Israelul compară frecvent Hamas cu ISIS. La fel ca ISIS, Hamas a efectuat execuții publice pe străzile din Gaza. Dar Hamas declară că recurge la aceste execuții doar când este vorba despre colaboratori ai Israelului.

Aripa egipteană este, fără îndoială, branșa mai brutală a ISIS din afara Irakului și Siriei. Ea este responsabilă pentru prăbușirea avionului rusesc din octombrie 2015, în care au murit toți cei 224 de pasageri. În noiembrie 2017, a revendicat uciderea în masă a mai mult de 300 de persoane într-o moschee Sufi din Peninsula Sinai, cel mai sângeros atac din istoria egipteană modernă.

Printre membrii săi, probabil câteva mii, se află dezertori din al-Qaeda, jihadiști din Gaza și islamiști radicali egipteni care s-au întors din zonele de conflict din Irak, Siria și Afganistan.

Hamas nu are o prezență oficială în Sinai și, în ciuda retoricii sale, tocmai ISIS și susținătorii săi au o anumită prezență în Fâșia Gaza, teritoriu pe care Hamas l-a controlat din 2007.

Israelul și Egiptul controlează, de asemenea, punctele de frontieră, deși tunelurile de contrabandă au funcționat tot timpul. Astfel că mulți militanți au reușit să părăsească Fâșia Gaza și să se alăture ISIS, în Irak și Siria.

ISIS nu s-a alăturat obiectivului palestinian de a obține un stat suveran, care să cuprindă Ierusalimul de Est, Cisiordania și Gaza. Mai degrabă, această grupare jihadistă încearcă să arboreze steagul său negru și să impună forma sa brutală de islamism în întreaga regiune, scrie Newsweek.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare