Ambasadoarea americană la ONU: NU mai avem ce discuta despre Coreea de Nord, China știe că trebuie să acționeze

Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a afirmat duminică într-un mesaj în rețeaua Twitter că Statele Unite „nu mai au ce discuta despre Coreea de Nord”, iar „China știe că trebuie să acționeze. Japonia și Coreea de Sud trebuie să crească presiunea. Nu e doar o problemă a SUA. Va necesita o soluție internațională”, transmite Reuters.

În aceeași rețea socială, Haley a distribuit apoi un link către fotografii de la manevre efectuate duminică de aviațiile militare americană, japoneză și sud-coreeană în peninsula Coreea. Statele Unite au participat la exercițiu cu două bombardiere supersonice B-1B, ca răspuns la lansarea de vineri a unei rachete balistice intercontinentale nord-coreene.

Ulterior, într-o declarație la Naținile Unite, ambasadoarea SUA a afirmat că „o nouă rezoluție a Consiliului de Securitate care nu crește semnificativ presiunea internațională asupra Coreei de Nord nu are nicio valoare. De fapt, este mai rea decât nimic, deoarece îi trimite dictatorului nord-coreean mesajul că comunitatea internațională nu dorește să se confrunte serios cu el”.

„China trebuie să decidă dacă vrea în sfârșit să facă acest pas vital”, a adăugat ea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare