CCR: Interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern încetează în caz de reabilitare, amnistie, dezincriminare

Curtea Constituțională a României (CCR) consideră că interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern trebuie să înceteze, conform legislației în vigoare, în caz de reabilitare, dezincriminare sau amnistie.

„(…) Apare cu evidență că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, sintagma ‘nu au suferit condamnări penale’ încetează să mai constituie o interdicție la dobândirea calității de membru al Guvernului în ceea ce privește persoanele care cad sub incidența/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege. Orice altă interpretare dată sintagmei ‘nu au suferit condamnări penale’ din cuprinsul art.2 din Legea nr.90/2001 ar fi contrară literei și spiritului Constituției”, se arată în motivarea deciziei prin care CCR a respins ca inadmisibilă, pe 4 mai, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare