Polipticul lui Giotto expus la Iași

Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la Pinacoteca Națională din Bologna,va fi prezentat publicului în cadrul unui eveniment special organizat la Palatul Culturii din Iași, în cadrul etapei din România a Anului Cultural Italia-România 2026, organizat de Ambasada Italiei la București.

Potrivit reprezentanților Palatului Culturiii – Complexul Muzeal Național ‘Moldova’ expoziția, programată să aibă loc în perioada 4-30 octombrie, reprezintă un moment de referință în consolidarea legăturilor culturale, instituționale și de cooperare dintre Italia și România.

Aceeași sursă menționează că inițiativa reprezintă un eveniment de o importanță diplomatică și culturală extraordinară, rezultat al parteneriatului dintre Pinacoteca Nazionale di Bologna, Complexul Muzeal Național ‘Moldova’ din Iași, Fundația SACRUM și Civita Mostre e Musei.

‘Promovat de Președinția Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaților, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale, proiectul se desfășoară sub patronajul Ambasadei Italiei la București, al Institutului Italian de Cultură din București și al Ambasadei României la Roma’, se menționează într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, expoziția care prezintă Polipticul lui Giotto face parte, de asemenea, din programul mai amplu al Festivalului de Artă SACRUM Iași, dedicat intersecției dintre artă, patrimoniu și spiritualitate creștină.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare