Cum s-a predat Europa Americii

„Acordul dezechilibrat – care permite Washingtonului să majoreze tarifele pentru bunurile UE, în timp ce europenii promit să cumpere mai multe produse americane – a fost aspru criticat în Europa. În ciuda retoricii aprinse și a promisiunilor de a se opune lui Trump, liderii UE au acceptat în mare măsură cerințele în continuă schimbare ale liderului american”, crede editorialistul publicației americane.
„Cine câștigă și cine pierde după acordul dintre Statele Unite și Uniunea Europeană?”- se întreabă Corriere della Sera, trecând succint în revistă implicațiile economice ale acordului pentru diferite țări europene. Irlanda este cea mai expusă noilor taxe vamale, având în vedere că, raportat la dimensiunea sa, exportă mai mult decât orice altă țară către SUA: 70 de miliarde de euro, fiind în urma Germaniei (161 de miliarde de euro) și înaintea Italiei (64,7 miliarde de euro).
Opoziția față de acord are însă sediul central la Paris, punctează publicația italiană. Ursula von der Leyen a angajat cele 27 de țări ale UE să achiziționeze gaze, uraniu pentru energia nucleară și petrol din Statele Unite pentru un total de 250 de miliarde de euro pe an. Dar pentru Franța energia este coloana vertebrală a identității sale economice. Pe de altă parte, Olanda este semnificativ mai expusă față de SUA decât Franța. În 2024 exporturile s-au ridicat la 43,4 miliarde de euro, reprezentând 16,5% din comerțul total cu țări din afara Uniunii Europene, reamintește analiza din Corriere della Sera.
Le Monde scrie despre „oportunitatea ratată” a Uniunii Europene. „Oferirea unei victorii pe tavă președintelui american ar fi putut fi o idee bună dacă acordul comercial ar fi fost echilibrat în substanță. Adevărul, însă, este că documentul reprezintă ‘cea mai frumoasă și mai mare escrocherie din istorie’”. Cotidianul central francez reamintește că „antieuropeanul Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, nu are nicio problemă să o caricaturizeze pe președinta Comisiei Europene: „Donald Trump a mâncat-o pe Ursula von der Leyen la micul dejun. Președintele american este un negociator cu greutate, Ursula este categoria pană”. Le Monde crede însă că lipsa unui acord ar fi dus la escaladarea măsurilor de retorsiune, care ar fi fost mult mai costisitoare: dacă UE ar fi impus tarife la importurile americane sau taxe la giganții digitali (Meta, Google, Apple etc.), repercusiunile negative asupra economiei europene ar fi fost severe. În orice caz, vocea Franței a fost inaudibilă, mai reproșează Le Monde.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare