Capodopera ”San Sebastian”, pictatã de El Greco, dispărută din colecția naționalã a României și care a fost blocată de statul român de la vânzare într-o licitație a casei Christie’s din New York, se află în proprietatea unei firme care aparține oligarhului rus Dmitri Rybolovlev, transmite Profit.ro.
– Reclama –
Omul de afaceri, în vârstă de 58 de ani, are o avere estimată între 7 și 9 miliarde de dolari, deține pachetul majoritar al clubului de fotbal AS Monaco, a cumpărat o proprietate în Florida de la președintele american Donald Trump la un cost indicat că ar fi supraevaluat, a stat în închisoare în Rusia și pretinde că a fost înșelat cu sute de milioane de euro pe piața de artă, vânzând în același timp și cel mai scump tablou din istorie, Salvator Mundi de Leonardo da Vinci.
– Advertisement –
Casa de licitații Christie’s anunțase punerea în vânzare a acestei capodopere, pe care o estimează la o valoare 7-9 milioane euro. În luna iunie, autoritățile au anunțat că suspendarea vânzării lucrării va fi prelungită pânã la finalizarea demersurilor juridice
– Advertisement –