Trump cere anularea „imediată” a procesului de corupție al lui Bibi

Președintele american Donald Trump a cerut miercuri anularea ‘imediată’ a procesului de corupție al premierului israelian Benjamin Netanyahu, pe care l-a descris drept o ‘vânătoare de vrăjitoare’, notează AFP.

‘O astfel de vânătoare de vrăjitoare, pentru un om care a dat atât de mult, este de neconceput pentru mine. El merită mult mai mult decât atât, și de asemenea statul Israel. Procesul lui Bibi Netanyahu ar trebui anulat imediat’, a scris președintele american într-un mesaj lung publicat pe platforma sa Truth Social.

Președintele american a menționat, de asemenea, recentul război de 12 zile dintre Iran și Israel, în care Statele Unite au jucat un rol alături de Israel lovind instalațiile nucleare iraniene înainte de a anunța un armistițiu între cele două părți.

‘Bibi Netanyahu a fost un războinic cum nu s-a mai văzut în istoria Israelului, iar rezultatul a fost ceva ce nimeni nu credea posibil: eliminarea completă a uneia dintre cele mai puternice arme nucleare din lume’, a afirmat Trump. ‘Probabil că nimeni altcineva nu ar fi putut lucra în mai bună armonie cu președintele Statelor Unite decât Benjamin Netanyahu. Statele Unite au salvat Israelul (în războiul cu Iranul), iar acum Statele Unite îl vor salva pe Bibi Netanyahu’, a adăugat el.

Premierul israelian este urmărit penal pentru corupție, fraudă și abuz de încredere. Procesul său a început în mai 2020, dar a fost întrerupt de războiul din Fâșia Gaza. El a depus mai multe cereri de amânare, invocând ostilitățile declanșate de atacul mișcării islamiste palestiniene Hamas în Israel pe 7 octombrie 2023.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare