de Adriana Stoicescu, judecător
În imensa lui înţelepciune, legislativul a modificat, cu ceva timp în urmă, legea care reglementează protecţia victimelor infracţiunii.
Toate bune şi frumoase.
Pentru ca „enfractorul” să nu îşi afle victima, deşi ei împart acelaşi dormitor, pentru că, în imensa majoritate a cazurilor, agresorii sunt rudele dragi şi apropiate, umblară băieţii la lege.
Aşadar, citaţiile sunt ţinute la mare secret, ca să nu afle cremenalul adresa victimei, chit că e nevastă-sa sau soacra.
Citaţiile sunt băgate în plic, într-o clandestinitate perfectă, cum ar veni, cheltuieli cât cuprinde, muncă în plus pentru grefieri, nu mai apucăm să salvăm copacii patriei…
Cu conştiinţa împăcată că am respectat întru totul legea, am procedat la citarea ca la carte, super, mega secretizată, ne-am trezit ieri că cei doi protagonişti ai unei speţe, „călău şi victimă” veniră, tată, împreună, aproape de mânuţă, cu privirile uşor tulburi, de atâta emoţie, cred, că nu îmi pot imagina că au tras o duşcă pentru curaj.
Cum ar veni, am şi eu o rugăminte, când mai modificaţi legile astea, nu ne întrebaţi şi pe noi, fraierii?
Să vă zicem noi cum stau lucrurile în ţărişoara asta, când e vorba de bătăi.
Bine, ne-am pricepe şi la altele, dar aţi decis deja că drogurile nu-s o problemă, nu ne mai băgăm în seamă cu sfaturi şi opinii.
Să fie bine ca să nu fie rău.
Numa zic….
