Kelemen Hunor: Trebuie să ajungem în punctul în care maghiara să fie limbă oficială, alături de limba română, în acele regiuni în care comunitatea maghiară este una semnificativă

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, solicită sprijinul alegătorilor pentru a implementa un pachet de măsuri care să dezvolte afacerile, să reducă birocraţia, să sprijine familiile şi să protejeze identitatea maghiarilor. Toate acestea au fost rezumate şi publicate pe pagina de internet şi pe paginile de social media ale UDMR în cadrul unui program intitulat „Programul de bun simţ”.

Într-un mesaj video, preşedintele UDMR – care candidează la alegerile prezidenţiale – a apreciat că atâta timp cât uniunea s-a aflat la guvernare la Bucureşti, a reuşit să construiască în continuare Transilvania şi să pună pe ordinea de zi problemele maghiarilor, însă în primăvara anului 2023 a fost înlăturată din guvern, iar „odată cu asta a fost înlăturat şi bunul simţ”.

În pachetul de măsuri pe care UDMR l-a inclus în „Programul de bun simţ”, UDMR a evidenţiat cinci priorităţi: vrea să asigure oportunităţi şi sprijin pentru familiile tinere, ar face ca educaţia să fie centrată pe elevi şi studenţi, ar respecta şi sprijini contribuabilii şi antreprenorii, ar prioritiza interesele pacientului în cadrul sistemului sanitar şi ar solicita respectarea maghiarilor.

„Cerem respect pentru toţi cetăţenii români şi cerem respect pentru comunitatea maghiară. Identitatea etnică, lingvistică, religioasă şi regională reprezintă o resursă. Nu este o ameninţare. Toată lumea trebuie să înţeleagă acest lucru. Asta înseamnă şi o aplicare mai puternică a drepturile noastre lingvistice, şi trebuie să ajungem în punctul în care maghiara să fie limbă oficială, alături de limba română, în acele regiuni în care comunitatea maghiară este una semnificativă. Şi trebuie să solicităm răspunderea fiecărei instituţii pentru respectarea drepturilor lingvistice. Iar în final, un sfat pentru guvern: toată acea energie şi toate acele resurse care sunt folosite de către unele instituţii şi indivizi ai statului pe care le folosesc pentru a lupta împotriva simbolurilor comunităţii noastre, să fie mai degrabă utilizate pentru a proteja şi sprijini românii de peste graniţele ţării”, a detaliat preşedintele UDMR.

Potrivit lui Hunor Kelemen, cele mai grave probleme ale României sunt scăderea populaţiei şi emigraţia. Prin urmare, UDMR ar încuraja creşterea copiilor prin stimulente fiscale, ar oferi sprijin pentru locuinţe familiilor care cresc copii, ar facilita munca de la distanţă şi programul de lucru flexibil, şi ar reporni programul de construire a creşelor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare