de Silvia Uscov, avocat
Știți cum ni se spune mereu că o măsură națională se impune pentru că este directivă de la UE?
M-am uitat peste Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA în UE, care este tot timpul invocată pentru a se introduce tot felul de măsuri ca e-factura, e-TVA, e-decont și alte e-uri.
Directiva aceasta spune doar că facturile pot fi emise pe suport hârtie sau în format electronic. Cum electronic? Adică într-un document word, excel sau ce alt sistem electronic se mai utiliza.
Apoi România s-a gândit să ceară o derogare de la UE și să elimine posibilitatea emiterii facturilor pe suport hârtie (Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023).
UE a zis că oricum se pregătește și ea să elimine facturile pe suport hârtie, dar acordă României această derogare încă de acum.
Și mai spune un lucru interesant: „România este autorizată să prevadă că utilizarea facturilor electronice emise de persoane impozabile stabilite pe teritoriul României nu face obiectul acceptării de către destinatarul stabilit pe teritoriul României”. Adică primești factura pe cale electronică și nu mai contează dacă o accepți sau nu.
Este interesant pentru juriști deoarece acceptarea însemna până acum o condiție ad probationem, de a putea proba existența creanței, o formă de contract de vânzare în formă simplificată.
Revenind, însă, la e-factura și celelalte e-uri, eu nu am găsit nicăieri în directivă vreo obligativitate legată de raportare în sistemul de e-uri, ci doar o posibilitate acordată statelor membre eventual. Deci este o măsură pur românească.
Aștept să-mi spuneți că greșesc.
