Avocata Elena Radu: Afacerea vaccinurilor. Nu răspunde Ursula, ci cei care au executat ordinele de la Bruxelles

de Elena Radu, avocat

Incepe tavalugul cu raspunderea penală și civilă pentru achiziția de vaccinuri.

Dupa cum zic demult, In Romania, raspunderea nu va fi a Ursulei, ci a reprezentantilor statului roman pe care i-a durut undeva sa faca vreo analiza si sa raspunda la notificarea Comisiei daca sunt sau nu de acord cu numarul de doze alocate Romaniei (daca nu raspundeau in 5 zile, se considera accept tacit).

DNA cere formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea.

Este vorba de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

AVIZ AMATORILOR CARE EXECUTA TOT CE LI SE TRASEAZA PE GURA DE LA AIA DE LA COMISIA EUROPEANA!

MAI DEVREME SAU MAI TARZIU, E POSIBIL SA RASPUNDETI CAM TOTI SI CUM E GAURA LA BUGET, FATA DE CONTACTELE PE CARE LE-ATI AVUT, E POSIBIL SA FITI PUTIN ACUZATI SI DE TRADARE – SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE!

https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=12292

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare