Procurorii dau vina și pe morții de la 2 Mai

Vlad Pascu conducea cu 102 km/h când a produs accidentul mortal din 2 Mai, iar în zonă limita de viteză era de 50 km/h. Cauzele accidentului au fost viteza și consumul de droguri, dar și deplasarea necorespunzătoare a pietonilor pe partea dreaptă a drumului, se arată în rechizitoriul procurorilor, consultat de G4Media.ro.

„În ceea ce priveşte dinamica producerii accidentului, se va reţine că impactul dintre autoturismul marca Mercedes condus de inculpatul P.M.V. şi pietoni a fost pe acostamentul din dreapta al drumului DN
39, al sensului de deplasare spre localitatea 2 Mai, astfel că autoturismul a pătruns cu roţile din partea dreaptă pe acostament, peste marcajul continuu longitudinal.

În cauză, se va reţine că producerea accidentului a fost cauzată de un cumul de factori, respectiv conducerea autoturismului de către inculpatul P.M.V. sub influenţa substanţelor psihoactive, cu viteză peste limita legală şi cu încălcarea marcajului ce delimitează carosabilul de acostament, dar şi de deplasarea necorespunzătoare a pietonilor, pe partea dreaptă a acostamentului în direcţia de deplasare, contrar prevederilor art. 72 din OUG nr. 195/2002 (care obligă pietonii la deplasarea pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers, în absenţa trotuarului).”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare