UE vrea să considere viol orice relaţie sexuală ”neconsimţită”. Trebuie semnată o hârtie de „consimțire” înainte de orice act sexual?

Două comisii ale Parlamentului European au convenit săptămâna aceasta să susţină în viitoarea legislaţie comunitară asupra violenţei de gen definirea în toate statele UE a delictului de viol pe baze lipsei consimţământului din partea victimei şi nu pe baza folosirii forţei sau a ameninţării, relatează agenţia EFE.

O propunere similară venită din partea Comisiei Europene, aceea de stabilire a unei definiţii comune a delictului de viol în toate statele UE după modelul spaniol, adică să existe un consimţământ explicit pentru un act sexual, în caz contrar acesta să poată fi considerat viol, a fost respinsă de statele membre în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 9 iunie.

Consiliul JAI a aprobat atunci o poziţie comună a statelor membre pentru negocierile pe care Consiliul UE le va desfăşura cu Parlamentul European asupra proiectului de directivă propus de Comisia Europeană cu privire la combaterea violenţei de gen. Această propunere urmăreşte să armonizeze la nivelul UE definiţia unor delicte comise asupra femeilor.

Însă în textul votat în Consiliul JAI a căzut propunerea Bruxellesului de creare a unei clasificări comune a infracţiunii de viol plecând de la consimţământul explicit, propunere ce mai stabilea şi o pedeapsă minimă de opt ani de închisoare pentru delictul de viol aplicabilă în toate statele UE. Deşi susţinută de guvernele progresiste, propunerea Comisiei Europene nu a întrunit totuşi susţinerea necesară pentru a fi inclusă în textul adoptat prin majoritate calificată.

Dar acum comisiile specializate din Parlamentul European îşi manifestă susţinerea pentru propunerea Comisiei Europene, într-un proiect legislativ care de asemenea ar incrimina la fel în toate statele UE fapte precum sterilizarea forţată, mutilarea genitală feminină sau hărţuirea la locul de muncă, nu însă şi refuzul avortului sau proxenetismul.

Dacă în sesiunea plenară a Parlamentului European din iulie nu va fi dezbătut şi votat acest proiect, atunci varianta aprobată de respectivele comisii va reprezenta poziţia legislativului european în negocierile viitoare cu Consiliul UE (statele membre) asupra legislaţiei europene privind violenţa de gen.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare