MAE e supărat pe mesajele date de președinta Ungariei în România

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că l-a contactat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti după ce, în cadrul vizitei private a preşedintei Novak Katalin în ţara noastră, „au fost lansate mesaje publice neadecvate”.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de MAE, reacţia a venit în urma mesajelor publice transmise de preşedinta Ungariei, inclusiv pe pagina de Facebook, în contextul vizitei private cu caracter religios pe care o întreprinde în aceste zile în România.

„MAE român l-a contactat prompt pe ambasadorul Ungariei în România şi a transmis dezaprobarea fermă cu privire la faptul că, în pofida repetatelor apeluri ale părţii române la manifestarea reţinerii în declaraţii şi mesaje publice în contextul vizitelor private efectuate de oficiali şi politicieni ungari în România, şi în contextul vizitei din aceste zile au fost lansate mesaje publice neadecvate, precum cel care vizează o regiune istorică a României”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, astfel de mesaje nu sunt în concordanţă cu relaţiile de bună vecinătate şi colaborare dintre România şi Ungaria.

„În context, a mai fost precizat faptul că astfel de declaraţii nu corespund dezideratului promovării unei relaţii pragmatice, de bună vecinătate şi colaborare dintre cele două ţări, în interesul nemijlocit al cetăţenilor români şi ungari indiferent de etnie, precum şi spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară (semnat la Timişoara, la 16 septembrie 1996) şi Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002)”, precizează MAE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare