Al doilea Bahkmut

Rusia transformă Avdiivka într-un „loc asemănător celor din filmele post-apocaplitice”, intensificându-şi bombardamentele şi forţând o închidere aproape completă a acestui oraş din linia întâi a frontului, a declarat duminică un înalt oficial local, citat de Reuters.

Aproximativ 2.000 de civili din cei peste 30.000 de locuitori înainte de război au mai rămas la Avdiivka, localitate din regiunea Doneţk, situată la aproape 90 km sud-vest de oraşul asediat Bahmut – cel mai fierbinte loc de pe frontul din Ucraina în prezent- conform oficialilor ucraineni.

„Mă întristează să spun acest lucru, dar Avdiivka devine din ce în ce mai mult asemănător cu un loc din filmele post-apocaliptice”, a declarat şeful administraţiei militare ucrainene a oraşului, Vitali Barabaş, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

A început evacuarea lucrătorilor de la utilităţi care mai rămăseseră în oraş, iar recepţia telefoniei mobile va fi suspendată în curând ‘pentru că în oraş există informatori ai ocupanţilor ruşi’, a adăugat Barabaş.

În condiţiile în care forţele ruse au obţinut câştiguri graduale pe flancuri la Avdiivka, armata ucraineană a avertizat săptămâna trecută că oraşul ar putea deveni un „al doilea Bahmut” – unde luptele crâncene de luni de zile au transformat localitatea în dărâmături.

Bombardamentele ruseşti au vizat duminică două clădiri înalte din Avdiivka, localitate situată la doar 10 km de periferia nordică a oraşului Doneţk, care se află sub controlul Moscovei din 2014.

O persoană a fost rănită în urma numeroaselor lovituri aeriene asupra Avdiivka sâmbătă, potrivit armatei ucrainene.

„Trebuie să vă împachetaţi lucrurile, să plecaţi şi să vă evacuaţi mai ales copiii!”, i-a îndemnat Barabaş pe localnicii care au mai rămas la Avdiivka şi ezită să părăsească oraşul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare