În biserica reformată din Viştea au fost descoperite picturi murale vechi de 700 de ani, precum şi o şarpantă din lemn din 1319

În biserica reformată din localitatea clujeană Viştea au fost descoperite picturi murale vechi de 700 de ani, precum şi o şarpantă din lemn din 1319, considerată cea mai veche şarpantă datată din România, transmite Agerpres.

„Biserica reformată din Viştea a fost construită în intervalul secolelor XIII – XV. Sub biserica actuală s-a descoperit o rotundă mai veche. Picturile murale din nava şi arcul triumfal al bisericii sunt din două perioade distincte, dar ambele au fost realizate în intervalul secolelor XIII – XIV. Până în prezent s-au realizat operaţiuni de decapare, conservare a picturilor”, a declarat, pentru AGERPRES, restauratorul Kiss Lorand.

De asemenea, a fost descoperită o şarpantă din lemn, care este, probabil, cea mai veche şarpantă datată din România, 1319-1320.

„La arcul triumfal, stratul pictural era în contact cu grinda ce susţine tavanul casetat, ceea ce indică faptul că grinda este anterioară picturii. S-a realizat analiza dendrocronologică a grinzii şi a materialului lemnos al şarpantei vanei, din care a reieşit că o parte importantă a materialului lemnos al şarpantei a fost tăiat în anii 1319-1320. Astfel, la nava bisericii reformate din Viştea avem de-a face cu poate cea mai veche şarpantă datată de pe teritoriul României”, a precizat Kiss Lorand.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare